Eroul discret
Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului "Eroul discret", primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.
Invitaţi:Juan Carlos Garcia Vidal, directorul Institutului Cervantes din Bucureşti, Dana Pîrvan-Jenaru, critic literar, Marin Mălaicu-Hondrari, traducător, Marieva Ionescu, redactor, şi Iustina Croitoru, redactor-şef dezvoltare editorială Humanitas.
Încă de la apariţia lui la Editura Alfaguara în luna septembrie a anului trecut, romanul "Eroul discret" a intrat în topul celor mai râvnite cărţi de ficţiune întocmit de cotidianul El Mundo. Tot la sfârşitul anului trecut, volumul a apărut la Editura Humanitas în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
„Un roman de mare forţă, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare. Cu Eroul discret, romancierul revine la temele lui obsedante:iubirea, libertatea, politica. Un roman marca Mario Vargas Llosa, scris impecabil, alert, ludic, inteligent, din galeria marilor romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată şi Premiul Nobel pentru literatură.“ (Marin Mălaicu-Hondrari)