E vremea cehilor la Editura Vremea!

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 mai 2015

Cehia este invitatul de onorare al Salonului Internaţional de carte Bookfest 2015, ocazie cu care editura Vremea vă prezintă trei importante lucrări recent traduse din limba cehă şi vă invită la lansările a două dintre ele:

Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, de Patrik Ouředník; traducere de Helliana Ianculescu

Unul dintre volumele reper ale lumii contemporane, Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci este o prezentare sarcastică, uneori cu umor negru a evenimentelor şi ideologiilor care au marcat secolul trecut:cele două războaie mondiale, fascismul şi comunismul, descoperirile care au influenţat cursul istoriei europene.

Amintiri fără culoare, de Martin Vopěnka; traducere de Helliana Ianculescu,  prezentare de Norman Manea.

Cartea lui Martin Vopěnka contribuie în mod esenţial la întregirea mozaicului din care se poate compune la o distanţă de peste patru decenii şi jumătate imaginea anilor şaizeci ai secolului douăzeci. Puţini scriitori cehi au reuşit să evoce această perioadă într-un mod atât de concret, sobru şi de convingător ca el. Lansarea va avea loc vineri, 22 mai, ora 16.00, la Standul Republicii Cehe (Pavilion C4). Invitaţi:Martin Vopenka, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu

Lacrimile tale, ploaia mea. Dialoguri. Prezenţa lui Arnošt Lustig, de Eva Lustigová; traducere de Helliana Ianculescu.

Volumul Lacrimile tale, ploaia meacuprinde dialogurile spontane, fermecătoare,  pline de miez şi umor pe care ziarista şi regizoarea Eva Lustigová le-a purtat cu ilustrul său tată, scriitorul ceh Arnošt Lustig în anii 2006-2007. Cartea conţine numeroase citate din romanele lui Arnošt Lustig, precum şi mărturii ale unor prieteni celebri, ca de pildă Václav Havel, Miloš Forman, Jiří Menzel. Lansarea va avea loc vineri, 22 mai, ora 18.00, la Scena Arena (Pavilion C1). Invitaţi:Eva Lustigová, Carmen Muşat, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu.

Lansarea va fi urmată de la ora 19.00 de proiecţia filmului Lacrima ta, ploaia mea. Prezenţa lui Arnošt Lustig (Cehia, 2012, 53 min), care a stat la baza cărţii, în sala de cinema amenajată în Pavilionul C1, la etaj. Proiecţia va fi precedată de o prezentare a filmului realizată de Eva Lustigová.

În film, Eva Lustigová şi tatăl ei îşi amintesc împreună momentele importante din familie şi ne prezintă într-un mod cu totul special un om cu o extraordinară dragoste de viaţă. „Omul e nemuritor cât timp rămâne în amintiri”, spune zâmbind ştrengăreşte cunoscutul scriitor ceh Arnošt Lustig. În ce măsură sunt valabile cuvintele lui pentru propria viaţă a încercat să afle regizorul filmului, Eva Lustigová, încă din decembrie 2006, când tatăl ei şi-a serbat cea de-a optzecea aniversare. Din acel moment, până la moartea lui Lustig din februarie 2011 a înregistrat întâlnirile şi discuţiile cu el.

Mai multe