„DUPĂ MARELE RĂZBOI. O NOUĂ EUROPĂ 1918–1923”. Expoziție în aer liber

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 14 iulie 2022

Când s-a încheiat de fapt Primul Război Mondial? Câte state noi au apărut pe hartă? Cât au mai durat operațiunile militare în ciuda încheierii războiului? A fi milionar chiar însemna a fi bogat? Și ce a schimbat Primul Război Mondial pentru femei? Răspunsurile la aceste întrebări se găsesc la expoziția în aer liber intitulată „DUPĂ MARELE RĂZBOI. O NOUĂ EUROPĂ 1918–1923”, care va fi prezentată publicului în perioada 17 iulie - 4 septembrie 2022, în Piaţa Unirii din Sibiu.

Realizată de Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate în cooperare cu un cerc internațional de istorici, expoziția își propune să prezinte sintetic începuturile tumultuoase ale perioadei interbelice, accentuând evoluțiile din istoria Europei Centrale și de Est. Expoziția include peste 200 de piese de material arhivistic – fotografii, documente, filme, hărți, precum și mărturii individuale prezentate într-un mod interactiv.

„Obiectivul nostru este de a arăta că urmările unor fenomene din secolul trecut pot fi simțite în zilele noastre. Prin juxtapunerea interpretărilor diferite ale proceselor care au avut loc în regiune după Primul Război Mondial putem prezenta deopotrivă sensibilitățile diferite ale națiunilor individuale, precum și diversitatea imaginilor conflictului păstrate în memoria colectivă”, potrivit profesorului Jan Rydel, coordonator în cadrul REMS din partea Poloniei.

Selecția bogată de documente prezentate în cadrul expoziției îl vor face pe vizitator să înțeleagă schimbările fără precedent care au avut loc în Europa în perioada 1918–1923.

Primul Război Mondial (1914-1918) a schimbat dramatic fața continentului

Douăsprezece state noi s-au ridicat din ruinele a patru imperii. În cei cinci ani de la încheierea oficială a războiului, aproape toate frontierele au fost delimitate din nou, deseori ca urmare a unor conflicte armate. În unele locuri, aceste procese au durat până în anul 1923. Ca urmare a tensiunilor între interesele diferite și deseori contrastante, a apărut o „Nouă Europă” (un termen folosit prima data de președintele Cehoslovaciei Tomáš G. Masaryk). Pentru unele națiuni, rezultatul războiului a fost perceput ca o tragedie, în vreme ce pentru altele acesta a marcat un punct culminant în lupta pentru a-și obține independența.

Dar ce a fost specific tuturor a fost efortul de reconstrucție și modernizare postbelică, în contextul proceselor de transformare politică, socială, economică și culturală.

Parte a unui turneu internațional, expoziția „DUPĂ MARELE RĂZBOI. O NOUĂ EUROPĂ 1918–1923” este prezentată deja de patru ani. Până acum a fost expusă la Praga (Cehia), Sarajevo (Bosnia-Herzegovina), Bratislava (Slovacia), Verdun (Franța), Berlin, Weimar și Darmstadt (Germania), Viena (Austria), Kaunas și Vilnius (Lituania), Tallinn (Estonia), Dublin (Irlanda) și în orașele poloneze Wrocław, Cracovia, Varșovia, Poznań și Lublin.

Curatorii expoziției: dr Bartosz Dziewanowski-Stefańczyk (ESPS), dr Robert Żurek.

Mai multe informații despre proiect și turneul internațional pot fi accesate la: www.enrs.eu/afterthegreatwar

Catalogul expoziției este accesibil în limbile engleză și poloneză. Pentru versiunea online, accesați: https://enrs.eu/publication/after-the-great-war-exhibition-catalogue

De asemenea, recomandăm materialele video accesibile la adresa: https://cutt.ly/atgw-playlist

Mai multe