Donariul de la Biertan: exponatul lunii la MNIR

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 9 decembrie 2011

Muzeul Naţional de Istorie a României este onorat să anunţe faptul că în luna decembrie, în cadrul seriei de micro-expoziţii „Exponatul lunii”, va fi prezentat publicului, un obiect de excepţie un obiect de patrimoniu de o mare valoare şi însemnătate istorică-donariul de la Biertan.

În anul 1775 a fost descoperit lângă satul Biertan, la sud-est de Mediaş (judeţul Sibiu), un donarium creştin şi un disc. După descoperire, donariul a ajuns mai întâi în colecţia Brukenthal din Avrig, apoi în cea a Muzeului Brukenthal din Sibiu şi, în cele din urmă, în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.

Donariul este format dintr-o tăbliţă dreptunghiulară (cadru), din bronz turnat, de forma unei tabula ansata;lungimea este de 32, 5 cm., lăţimea de 12, 6-13, 2 cm şi grosimea de .4 cm. În interiorul cadrului, spaţiul a fost împărţit în trei părţi egale, longitudinale, de două bare paralele. Pe bare şi pe rama de jos a tăbliţei se află o inscripţie latină, din litere ajurate (tăiate în grosimea bronzului tabliţei), aşezate pe trei rânduri:EGO ZENO/ VIUS VOT/ UM POSUI, adică EU ZENOVIE AM PUS OFRANDA (făgăduinţă, danie).

Cele două laturi scurte au câte un adaos triunghiular prevăzut cu trei orificii. Pe laturile lungi era fixată, la mijloc, câte o toartă circulară. Cea superioara (care acum nu mai există) probabil că era atârnată de un policandru sau de un candelabru, fapt care implica existenţa unui lăcaş de cult, deci a unei bazilici. De cea inferioară era agăţată a doua piesă a donariului şi anume un disc (chrismon), tot din bronz turnat, având înscrisă în el monograma lui Hristos (X+P), tot cu litere ajurate. Acest disc, prevăzut cu două toarte circulare, are diametrul de 23, 7 cm şi grosimea de .4 cm.

Cercetătorii au datat acest donarium în secolul IV şi îl consideră, în mod unanim, drept obiect creştin. Prin urmare, inscripţia de la Biertan este de o mare însemnătate istorico-bisericească, pentru că atestă vechimea creştinismului daco-roman, atestă persistenţa populaţiei doco-romane, care vorbea latineşte, după retragerea legiunilor şi a administraţiei în sudul Dunării.

Alături de donarium şi chrismon mai sunt expuse o serie de obiecte paleocreştine, deosebit de valoroase, din secolele IV – VI:opaiţe creştine din bronz (dintre care se remarcă cel în formă de peşte), opaiţe creştine din lut (cum este cel cu imaginea lui Isus Hristos şi a celor 12 apostoli) şi ploscuţe de pelerin.

În realizarea documentaţiei pentru expoziţie, cercetătorii muzeului au beneficiat de ajutorul primit din partea Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu. Micro-expoziţia se află în Holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României până la sfârşitul lunii decembrie şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00. 

Mai multe