„Din decembrie până în iunie: 1989-1990. După 25 de ani” la Palatul Suţu
Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu invită bucureştenii, joi, 25 iunie, de la orele 19, la o conferinţă dedicată documentarului „1990 – între Golani și Criptocomuniști”.Prezentarea va fi susţinută de Liviu Tofan.
Realizat din material de arhivă, documentarul„1990 – între Golani și Criptocomuniști” reconstituie evenimentele tensionate ale perioadei ianuarie – iunie 1990, începutul ratat al României eliberate de regimul comunist:„La vremuri noi, tot ei”. Prezentarea documentarului va fi facuta de Liviu Tofan. Jurnalist specializat pe subiectele ale Războiului Rece, Liviu Tofan este directorul Institutului Român de Istorie Recentă (www.irir.ro). Născut la Bucureşti în 1948, el a părăsit România în 1973 şi s-a stabilit în Germania, la München. Acolo, el a lucrat timp de 20 de ani la Radio Europa Liberă, mai întîi ca redactor de ştiri, apoi ca şel al secţiei de ştiri (News Chief), şi în cele din urmă ca director adjunct al Departamentului Românesc. Revenit în România după înlăturarea regimului comunist, Liviu Tofan a înfiinţat şi condus pînă în 1994 redacţia din Bucureşti a Radio Europa Liberă. Ulterior, el s-a implicat în diverse proiecte media şi de cercetare. În afară de „A patra ipoteză”, Liviu Tofan a mai publicat în 2013, tot la Polirom, cartea-anchetă „Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc”.Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.