Cum arată viața după pandemia COVID-19? 10.000 de oameni din întreaga lume au împărtășit „noua normalitate” în cadrul celui de-al 14-lea barometru Ferratum

Autor: advertorial
🗓️ 10 iunie 2021

Rezultatele Barometrului de Vară 2021 al Grupului Ferratum™ arată, în cel de-al 14-lea sondaj consecutiv, schimbările globale dupa un an pandemic. Aproape 10.000 de gospodării din 12 țări au participat la chestionarul bi-anual ce a analizat dinamica cheltuielilor consumatorilor în preajma sezonului de vară. Au fost dezvăluite detalii interesante legate de obiceiurile de consum și planificarea perioadei ce urmează, viața după pandemia COVID-19, cine e gata să călătorească din nou și cine va continua să lucreze de acasă.

Românii doresc să se întoarcă la viața de dinainte de pandemie

Situația economică s-a stabilizat în România comparativ cu vara anului trecut, cel puțin în ceea ce privește locurile de muncă. Dacă anul trecut doar 53% dintre respondenți aveau încă un loc de muncă stabil fără modificări salariale, anul acesta procentul a crescut la 81%. Iar dacă anul trecut un procent de 16% spuneau că erau în șomaj tehnic, anul acesta procentul este de doar 3%. Procentul celor ce au spus că vor călători în străinătate anul acesta s-a triplat comparativ cu 2020.

38% dintre respondenți au declarat că s-au vaccinat deja și alți 28% sunt pe listă și se vor vaccina curând.

58% dintre românii participanți la barometrul Ferratum au spus că își doresc să se întoarcă la birou când se termină pandemia.

De asemenea românii au început să aibă și alte priorități când vine vorba de cheltuieli în afară de cele de baza, alimentare. Printre top cheltuieli se numără și amenajările interioare, renovarea casei dar și vacanță în țară sau străinătate.

Întoarcerea la o nouă normalitate

Scăderea planificată a cheltuielilor, observată anul trecut, revine și de această dată – 48% din populație plănuiește să cheltuiască la același nivel ca-n 2020, în timp ce 14% ia în calcul cheltuieli mai mari ca vara trecută. Bugetul mediu alocat pentru cheltuieli pentru următoarea perioadă a crescut de la 802 EURO, anul trecut, la 958 EURO, vara aceasta.

Situația din domeniul salariaților pare că s-a stabilizat, comparativ cu anul trecut – 72% dintre cei intervievați au răspuns că sunt, în continuare, angajați, fără ca salariile lor să fie reduse, ceea ce înseamnă întoarcerea la o oarecare stare de normalitate. Venitul din fiecare gospodărie a crescut, comparativ cu 2020, în special în Bulgaria, Croația și România.

Rezultatele arată că mulți oameni așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la birou, iar jumătate dintre respondenți afirmă că nu vor să continue munca de acasă atunci când pandemia COVID-19 se va termina. S-a început a se considera că această pandemie face parte din viața oamenilor, iar frica în fața unui nou val este mai mică dacă facem comparație cu anul trecut. Socializarea prin întâlnirile de familie ori cele cu prietenii rămâne în topul activităților de care oamenilor le este cel mai dor.

În ceea ce privește ”telemunca”, provocarea majoră în cea mai mare parte a țărilor este dată de faptul ca nu se mai face diferența între viața personală și viața profesională, oamenii simt ca nu mai au viața personală (34% dintre cei care au răspuns).

Chiar dacă mare parte dintre intervievați continuă să rămână nevaccinată, oamenii spun că vor face acest lucru pe parcursul lui 2021. Cele mai active țări pe acest palier par a fi Finlanda, Suedia, Norvegia și România, la polul opus situându-se Bulgaria și Australia.

Bulgarii, românii și letonii – cei care cheltuie în 2021

Planurile pentru vara lui 2021 sunt foarte importante pentru bulgari, români și letoni, cei care vor cheltui, în această ordine, cei mai mulți bani în următoarele două-trei luni. Respondenții din cele trei țări au declarat că vor cheltui 74%, 58%, respectiv 53% din veniturile lor lunare pentru planurile de vacanță, atât cele de vară, cât și cele din perioada rămasă. Nordicii se găsesc la capătul opus, finlandezii preferând să cheltuiască 34%, suedezii 33%, iar danezii doar 32%.

Cumpărăturile ”tradiționale” vs plățile digitale. Tranzacțiile cu cardul câștigă bătălia cu ”cash”-ul

Întrebați dacă vor prefera să se întoarcă la cumpărăturile ”tradiționale” ori vor merge pe versiune online, 64% dintre cei care au răspuns au declarat că vor continua să meargă, fizic, în magazine. 57% dintre cei din Suedia și 51% din cei din Germania au afirmat că vor continua shopping-ul online.

Per total, plățile se digitalizează, iar oamenii par că se ”îndepărtează” de plățile cash, apropiindu-se tot mai mult de tranzacțiile on-line. În 2021, plățile au fost efectuate în proporție de 58% cu cardul, 28% dintre respondenți au preferat plata cash și doar 19% transferul bancar.

Plata cu cardul este des folosită în Danemarca (92% dintre tranzacții), Norvegia (84%) și Australia (75%), în timp ce bulgarii (64%) și croații (56%), preferă plățile cash.

Călătorind prin lume în timpul pandemiei

Când au fost întrebați ce cheltuieli au amânat pe durata pandemiei COVID-19, oamenii au răspuns că au preferat să nu dea banii pe călătoriile internaționale. Mulți se tem să-și facă vacanțele peste graniță și preferă țara în care s-au născut. Sunt de acord să plătească sume mai mari pentru ca aceste călătorii să fie sigure. 

Vizate sunt locurile ce nu necesită o perioadă de carantină. Oamenii afirmă că se vor proteja mai bine și că vor avea mai multă grijă de sănătatea lor. Cei care caută astfel de asigurări speciale sunt cetățenii din Finlanda, din Suedia sau din Republica Cehă.

Cheltuielile și economiile de vară

Respondenții afirmă că intenționează să-și acopere cheltuielile din acestă vară cu 36% din economiile proprii și cu 36% folosind un împrumut Ferratum. În ceea ce privește accesarea unui împrumut, 35% dintre ei au afirmat că nu au ales un împrumut Ferratum deoarece nu au nevoie de bani în perioada următoare în timp ce 25% au solicitat sprijinul Ferratum, cu un împrumut, dar sunt îngrijorați de capacitatea de a-l rambursa.

62% dintre cei chestionați nu au avut posibilitatea de a face economii pe perioada pandemiei, în timp ce cei care au deținut fonduri le-au păstrat în debozite bancare (11%), în cryptomonede (5%) sau în investițiile la bursă (5%).

Topul cheltuielilor pentru 2021

Referitor la cheltuelile online din ultimele luni, situația economică pare că se îmbunătățește: cheltuielile cu alimentele, ce reprezentau 52% din totalul anului trecut au ajuns, acum, la doar 30%, ceea ce înseamnă că oamenii s-au simtit comfortabil să iși aloce bugetele de la necesitățile primare către alte bunuri. Printre alte cheltuieli se regăsesc cumpărarea de produse de uz casnic (18%) dar și de îmbrăcăminte (28%).

În planurile de cheltuieli pentru următoarele luni, produsele alimentare continuă să se afle pe primul loc (18%), urmate de cumpărarea mobilierului pentru locuințe (11%) și de călătoriile interne (10%).

Cum s-a desfășurat Barometrul de Vară 2021 al Grupului Ferratum™?

Sondajul a fost realizat de către ”Ferratum Group”, care și-a chestionat clienții activi din 12 țări, printr-un chestionar web, standardizat. Veniturile au fost exprimate în moneda locală, iar consumul relativ din această vară a fost calculat printr-un raport al venitului disponibil lunar al unei familii din fiecare țară.

Au participat la acest sondaj aproape 10.000 de gospodării. Respondenții au avut vârste între 18 și 61 de ani. 55% dintre intervievați au fost femei. Venitul net mediu al gospodăriilor participante a fost cuprins între 1.119 și 4.076 euro. Numărul mediu din gospodăriile respondente a fost de 2.8 persoane.

În plus față de factorii demografici, respondenții au fost întrebați despre venitul lunar net disponibil și despre cum pandemia COVID-19 le-a schimbat viața în ceea ce privește comportamentul cheltuielilor, care este planul lor de financiar în următoarele luni și dacă iau în considerare să călătorească mai mult, comparativ cu 2020.

DESPRE FERRATUM GROUP:

Ferratum Oyj și filialele sale formează Grupul Ferratum („Ferratum” sau „Grupul”) este un furnizor internațional de servicii financiare mobile și digitale pentru consumatori și întreprinderi mici.

Ne-am construit ecosistemul financiar online și împreună cu clienții noștri în cei 16 ani de activitate. Ecosistemul nostru financiar este conceput pentru a depăși dificultățile tranzacțiilor bancare și financiare fizice și a-l transforma într-o experiență în timp real fără hârtie și fără margini. Abordarea noastră bazată pe date în ceea ce privește evaluarea creditelor și cunoașterea clienților noștri ne plasează în fruntea revoluției financiare.

Ferratum, cu sediul central în Helsinki, Finlanda, a fost înființată în 2005 și deservește 479.000 de clienți activi (la 31 martie 2021) și și-a extins operațiunile în 19 țări din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și regiunea Asia-Pacific. Ferratum Bank p.l.c., este o filială deținută în totalitate de Ferratum Oyj.

Ferratum Group este listat la Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt sub simbolul „FRU”.

Pentru mai multe informații, vizitați www.ferratumgroup.com.

Mai multe