Cu boierul Pallady la muzeu - Expoziţie
Expoziţia „«Boierul» Pallady în vizită la Muzeul Naţional Cotroceni“ poate fi vizitată până la 16 martie 2011.
De ce pictorul Theodor Pallady (1871-1956) a fost numit „boier“? Datele sale biografice atestă faptul că a fost fiul lui Iancu Pallady (strămoşii săi pe linie paternă sunt identificabili încă din secolul al XVII-lea la curtea domnitorului moldovean Vasile Lupu) şi al Mariei Cantacuzino (înrudindu-se după mamă cu spiţa domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu). Considerat cel mai intelectual dintre plasticienii români, Pallady a spus despre sine:„Nu sunt modern, sunt din toate timpurile“.
La Muzeul Naţional Cotroceni pot fi văzute, de marţi până duminică, între orele 9.30-17.00, 26 de tablouri din colecţia Muzeului de Artă Craiova, care cuprinde lucrări de la începuturile picturii marelui artist (1904, Paris-„Pod peste Sena“, „Podul artelor“) până la ultima parte a creaţiei acestuia („Casa de la Bucium“, „Peisaj din Iaşul de altădată“).
Nu lipsesc temele majore ale picturii lui Pallady:compoziţiile cu nuduri şi naturile statice.Theodor Pallady a studiat ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889). În acelaşi timp, a luat lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care l-a sfătuit să plece la Paris. Aici, i-a cunoscut pe Gustave Moreau, pe Henri Matisse, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. În 1904 s-a întors în ţară, având expoziţii la Ateneul Român, la saloanele oficiale.
În tot acest timp n-a rupt legătura cu Parisul, unde a deschis mai multe expoziţii personale, până în anul 1940. Admirându-i spiritul contemplativ, sensibilitatea şi nostalgia, criticii de artă au spus despre Theodor Pallady că a reuşit ca „nimeni altul în pictura românească să îmbine trăsăturile boierului moldav cu cele ale dandy-ului parizian“.