Conferință publică organizată de Muzeul Național de Istorie a României în cadrul colaborării cu Institutul de Arheologie cu Muzeu al Academiei Bulgare de Științe din Sofia
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează în data de 27 iunie 2023, începând cu ora 16ꓽ00, o conferință publică în cadrul colaborării sale cu Institutul Național de Arheologie cu Muzeu al Academiei Bulgare de Științe din Sofia (NAIM-BAS).
Inițiată în 2022 prin prezentarea unor piese din inventarul mormântului princiar de la Agighiol la sediul NAIM-BAS în cadrul expoziției “The Panoply of the Thracian Warriors”, această cooperare a continuat printr-o altă expoziție, „Tezaurul de la Sveștari. Din aurul tracilor sud-dunăreni”, găzduită de această dată de MNIR, duminică 25 iunie fiind ultima zi în care podoabele renumitului tezaur mai pot fi admirate la București, informează un comunicat al MNIR.
Metalele prețioase vor reprezenta tema principală a seriei de comunicări care vor marca o nouă etapă a acestei colaborări. Expunerile se vor concentra asupra aurului și argintului în Epoca Bronzului, exploatare și artefacte, asupra artei orfevrilor traci și a investigațiilor realizate asupra purității aliajelor folosite în lumea antică.
Prezentările vor fi susținute în limba engleză
Accesul la conferință este liber, în limita locurilor disponibile, și include vizitarea în regim gratuit a expozițiilor: „Tezaurul istoric”, „Lapidarium” și „Dacia. Ultima frontieră a romanității”.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundației Prietenii Muzeului de Istorie a României.