Comedie romantică și dramă existențialistă a generației care știe totul. Avanpremieră VREISĂMORICUMINE.RO
Teatrul În Culiseîți adduce un cadou pe final de noiembrie – un nou spectacol despre relatiile interumane intr-o societate care-si pierde din umanitate.Regizat de Florin Fratila, spectacolul se va juca în premieră marti, 29 noiembrie, de la ora 200:00, în mansarda din Calea Călărașilor nr. 55 (Club La Scena).
Într-o lume în care nimic nu mai este suficient de incitant sau surprinzător, ce poți să faci ca să trăiești experiența supremă? VREISĂMORICUMINE.RO este comedia romantică născută din drama existențialistă a generației care știe totul.
Ai răspuns de atâtea ori în fiecare zi cu „sunt bine”, însă știi și tu că în spatele acestor cuvinte se ascund mereu mult mai multe. Spectacolul acesta viu, născut din ideea de moarte, este plin de sincerități tranșante ale firii umane, care caută continuu răspunsuri, certitudini și înțelesuri încă nedescoperite.
VREISĂMORICUMINE.RO spune povestea a două suflete care își regăsesc sensul și importanța vieții atunci când sunt puși față în față cu moartea. Bazată pe întâmplări reale, povestea celor două personaje începe modern, pe internet, unde cei doi se cunosc și se hotărăsc să moară împreună. Urmează o călătorie spre destinația finală, care le arată într-un final că viața în sine este o experiență mult mai intesă decât însăși moartea.
După succesul înregistrat cu spectacolul CUM SE DUCE TOTUL DRACU’, Florin Frățilă revine pe scenă în rol de regizor cu o nouă producție delicios de amuzantă care scoate în evidență importanța relațiilor interumane directe într-o vreme în care interacțiunile sociale sunt din ce în ce mai des înlocuite de comunicarea online.