Cele mai vechi cazinouri din lume
Oamenilor le-a plăcut dintotdeauna să se distreze, iar dacă a existat oportunitatea de a combina distracția cu câștigul, atunci cu toții am vrut să încercăm măcar o dată. De aceea, de sute de ani, cazinourile sunt locul în care foarte mulți oameni se întâlnesc să se distreze, să se cunoască și să socializeze, să câștige și uneori chiar și să își ia o doză de cultură.
De-a lungul timpului, și cele mai vechi cazinouri au trecut prin diverse schimbări, iar odată cu evoluția tehnologiei, am ajuns să avem cazinouri online și chiar pe mobil. În ziua de azi, poți să joci online jocuri ca la păcănele gratis oricând, dar pentru a ajunge aici a fost nevoie de mulți ani de evoluție a tehnologiei și chiar a reglementărilor în domeniul jocurilor de noroc. Dar înainte de a vorbi despre starea lumii cazinourilor astăzi, hai să vedem care sunt cele mai vechi cazinouri din lume și ce le-a făcut atât de speciale.
Casino di Venezia
Casino di Venezia este un palat în stil renascentist și a fost primul cazino din lume. Acesta a fost construit în 1509 și a folosit pe post de reședință a unor mari nobili, iar mai apoi a fost transformat în cazino în 1638. Coloane clasice deschid vederea către Marele Canal, iar întreaga clădire e plină de picturi, sculpturi și candelabre uluitoare. Tavanul clădirii a fost pictat de marele maestru baroc Mattia Bortolini, astfel că acest cazino este cu totul o operă de artă.
Kurhaus Casino din Baden-Baden
Kurhaus sau “Cure House” Casino din Baden-Baden, aflat la margine poalelor Pădurii Negre din Sud-Vestul Germaniei, a fost construit în 1766 dar atrage o mulțime de vizitatori și astăzi, din mai multe motive. Acesta nu este doar un casino, ci are și un spa, săli de banchet, grădini, și o orchestră filarmonică. Designul clasic al clădirii cu coloane corintiene și grifoni, și interiorul franțuzesc a fost făcut de Friedrich Weinbrenner. Kurhaus Casino a devenit un cazino foarte cunoscut în 1830 când Franța a interzis jocurile de noroc. Atunci toți oamenii de seamă din Europa veneau aici, inclusiv muzicieni faimoși precum Berlioz, Liszt, Schumann sau Brahms. Acesta a fost și inspirația nuvelei Jucătorul de Dostoievski.
Aproape de Kurhaus casino este un alt cazino cu o istorie impresionantă: Kurhaus Casino Wiesbaden. Acesta există din 1810 și a fost foarte apreciat de către Goethe și chiar și azi este un loc frecventat de către jucătorii care preferă să joace pe mize mari.
Casino de Monte Carlo
Casino de Monte Carlo din Monaco este și azi un simbol al sofisticării și al distincției. Acesta a fost construit în 1856 și chiar și acum atrage cei mai faimoși și bogați oameni din lume. Cazinoul a fost construit la cererea prințesei Caroline din Casa Grimaldi pentru a-i salva familia de la dezastru financiar. Până în 1890, acesta deja se extinsese și cuprindea o hală de concerte, operă și o sală de joc. Clădirea are o fațadă în stilul Beaux-Art, cu mozaicuri, balustrade, statui și ferestre și uși arcuite. Chiar și în ziua de astăzi poți juca la Casino de Monte Cristo jocuri de noroc precum ruletă, Punto Banco, Chemin de Fer, blackjack, poker, video poker sau chiar și sloturi.
Crockfords Club Casino
În Marea Britanie, primul casino a fost Crockfords Club, inaugurat în 1826. Acesta era un loc pentru elite, privat și disponibil doar membrilor clubului. Astăzi, Crockfords Club încă funcționează în Mayfair, Londra, și este cel mai exclusiv casino din lume. Acesta oferă săli private și o multitudine de jocuri pe mize mari precum ruletă, blackjack sau poker, dar face și streaming Live Casino.
Golden Gate Casino
Acum când te gândești la cazinouri, Las Vegas e unul dintre primele locuri care îți vin în minte, dar înainte de 1906 când a fost inaugurat primul cazino american Golden Gate, totul era pustiu în Nevada. După o investiție uriașă și foarte multă muncă, Golden Gate a fost un succes atât de răsunător încât a transformat bucata de teren din deșert pe unde lumea trecea doar în tranzit în unul dintre cele mai mari centre turistice și de gambling din lume.
Din trecut în prezent: jocuri ca la păcănele gratis
Și în România avem cu ce să ne mândrim când vine vorba de cazinouri vechi cu o istorie impresionantă. Cazinoul din Constanța este unul dintre simbolurile României încă din 1909 și un centru cultural care a adunat întreaga Europă la un loc. Cu planuri de reamenajare a clădirii, în viitor am putea fi din nou pe harta locurilor preferate pentru jocuri de noroc.
Dar până la relansarea cazinoului din Constanța, românii se pot bucura în continuare de jocuri ca la păcănele gratis și de orice fel de joc de noroc își doresc, în cazinouri online licențiate de top. Pe cât de frumos și interesant este jocul la cazinouri superbe cu istorie, este totuși mai comod, mai ușor și mai profitabil să te joci jocurile preferate direct din confortul casei tale sau chiar de pe mobil.