Cel mai recent număr al Revistei Memoria, realizat în colaborare cu IICCMER, se lansează pe 19 decembrie
Cel mai recent număr al revistei Memoria, 89 (4/2014), realizat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va fi lansat vineri, 19 decembrie 2014, de la orele 14.00, la librăria Humanitas-Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei, 45). Acest număr marchează împlinirea unui sfert de veac de la evenimentele care au dus la prăbuşirea simbolică a regimului comunist din România în decembrie 1989. Textele dosarului tematic din cuprins sintetizează eforturile depuse în ultimii aproape zece ani de către IICCR/IICCMER pentru identificarea victimelor comunismului de la noi care nu au avut parte de proces, oricât de nedrept, și a căror memorie părea să fie ștearsă pentru totdeauna.
La lansare vor lua cuvântul dl Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, dl Cosmin Budeancă, Director general IICCMER, dna Micaela Ghiţescu, redactor-şef al Revistei Memoria, şi dna Claudia-Florentina Dobre, secretar general de redacţie.
Memoria. Revista gândirii arestate, fondator:Banu Rădulescu, este editată de Fundaţia Culturală „Memoria” sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Numărul 89 al revistei poate fi achiziţionat începând cu 18 decembrie 2014 de la librăriile Humanitas din ţară şi de la sediul redacţiei din Calea Victoriei, 133, Bucureşti.