Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece
Editura RAO are plãcerea sã vã invite la lansarea volumului Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece., de Larry L. Watts. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 aprilie 2013, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. Lansarea va avea loc în prezenta autorului. Vorbitori:Acad. prof. dr. Dinu GiurescuI, Prof. univ. dr. Mihai Retegan, Gen. dr. Ioan Talpeș, Gen. lt. prof. univ. Teodor Frunzeti.
Cei dintâi vor fi cei din urmă, continuarea volumului Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. Aşa cum demonstrează uriaşa documentaţie ştiinţifică prezentată aici, chiar dacă şoriceii pot constitui o provocare pentru elefanţi, şansele lor de a se salva printre pachidermele intrate în perioada rutului sunt infime.”
General dr. Ioan TalpeşDirector al Serviciul de Informaţii Externe (1992-1997)Consilier Prezidenţial pe probleme de securitate naţională (1991-1992, 2000-2004)Ministru de Stat (Vice Prim Ministru) al Integrării Europene, Justiţiei şi Securitatii Naţionale (2004)
“Istoricul Larry Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele doua volume ale Dr. Watts, schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera şi a le regândi în ansamblul lor.Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremi de repetate apasări asupra lumii cărţilor şi societăţii româneşti, Editura RAO ne oferă o operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre.”
Prof. Acad. Dinu GiurescuUniversitatea BucureştiSenator, Parlamentul României (din 2012)
“Cei dintai vor fi cei din urmă. Romania si sfarsitul Razboiului Rece – cartea istoricului si analistului american Larry Watts, o carte care va constitui precis, si curand, valuri.”