"Camera colecţionarului", deschisă publicului

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 28 iulie 2016

Premieră pentru piaţa de artă din România:Artmark demarează pe 28 iulie proiectul intitulat, , Camera Colecţionarului’’ printr-un vernisaj ce va avea loc la Muzeul de Artă Constanţa şi care va reuni în exclusivitate tablouri dintr-o colecţie privată, ţinută departe de ochiul public.

Pentru prima dată în cadrul unui proiect cultural promiţător, un colecţionar îşi va expune achiziţiile în materie de artă într-un vernisaj deschis publicului larg. Tablourile vor purta semnătura lui Corneliu Baba, celebratul pictor impresionist, a cărui artă a fost, deseori, inspirată de Rembrandt.

Iniţiativa proiectului sugestiv intitulat, , Camera Colecţionarului’’ aparţine casei de licitaţii Artmark şi este realizat anul acesta în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa, urmărind să se extindă, treptat, în toată ţara. Proiectul îşi propune să aducă plus valoare atât pentru colecţionarii de artă, cât şi pentru muzee, ţinta principală rămânând însă publicul.

Evenimentul va debuta joi, 28 iulie, la ora 12:00printr-o conferinţă de presă care va explicita conceptul proiectului şi beneficiile cuvenite pieţei de artă, avându-le drept invitate speciale pe doamnele dr. Doina Păuleanu– critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța şi Adina Renţea– Directorul Pavilionului Muzeal. În cele ce vor urma, vizitatorii vor putea admira, într-o atmosferă specială, exclusivistul vernisaj.Cumpără acum

Mai multe