Călătorie la Ada Kaleh

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 1 august 2012

Expoziţia „Ada Kaleh. Insula din suflet" se deschide mâine, la ora 17.00, la Muzeul ţăranului Român şi va putea fi vizitată până pe 19 august.

O pagină de istorie din trecutul recent al României, aşa cum este anunţată expoziţia „Ada. Kaleh. Insula din suflet", va fi deschisă la Sala Foaier a Muzeului Ţăranului Român, până în cea de-a doua parte a lunii, urmând ca între 14 şi 28 septembrie să fi itinerată la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, iar între 9 şi 31 septembrie, la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin.

Vernisajul va fi urmat mâine seară de o proiecţie de filme documentare realizate în şi despre Ada Kaleh de către studioul Sahia Film. Acestora li se va adăuga filmul Ada Kaleh Stories de Ismet Arasan (Turcia, 2009).„Vom rememora împreună destinul tragic al micuţei insule de pe Dunăre, în aval de Orşova veche, dispărută împreună cu aceasta în apele învolburate ale fluviului, în momentul în care s-a încheiat-la începutul anilor '70 ai secolului trecut-construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I.

N-am reconstituit fidel stilul de viaţă aparte, specific comunităţii insulare preponderent de etnie turcă-de altfel imposibil de redat veridic într-o expunere temporară. Am căutat doar ca prin crearea unei atmosfere speciale să sugerăm-atât cât se poate-unicitatea unui spaţiu exotic, pierdut pentru totdeauna", se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Povestea insulei este construită din fotografii provenite în primul rând din arhivele personale ale foştilor insulari, din cărţi poştale şi ilustrate din perioada de glorie a insulei, din hărţi vechi şi din relatări pline de durere sau nostalgie ale locuitorilor insulei. Obiecte provenite din Ada Kaleh (atâtea câte s-au mai păstrat), dar şi altele, cu valoare de simbol, vor întregi un tablou pitoresc pe care fiecare vizitator şi-l va contura din informaţii disparate şi subiective.

Expoziţia este deschisă la Sala Foaier în perioada 3-19 august, de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00. Intrarea este liberă.

sursa:adevarul.ro

Mai multe