Brâncoveanu@MNAR: Constantin Brâncoveanu între tradiţia Bizanţului şi meandrele Barocului

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 22 septembrie 2014

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită joi, 25 septembrie, orele 18.00, la o nouă conferinţăîn Galeria de Artă Veche Româneascăcu tema Constantin Brâncoveanu între tradiţia Bizanţuluişi meandrele Barocului, susţinută de academicianul Răzvan Theodorescu, doctor în Ştiinţe Istorice, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române şi membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.rosau la telefon 021 314 81 19.Se plăteşte biletul de intrare în galerie.

Conferinţa face parte din programul Brâncoveanu@MNaR, carese derulează pe întreg parcursul anului 2014 în Galeria de Artă Veche Românească, unde este expusă cea mai reprezentativă, diversă şi bogată colecţie de obiecte de patrimoniu provenind din ansamblurile monumentale ctitorite de Constantin Brâncoveanu. Scopul programului este să readucă în atenţia participanţilor, prin intermediulunei serii de întâlniri cu publicul, diferite aspecte culturale şi artistice ale epocii brâncoveneşti, reinterpretate din perspectivă contemporană.

În seara conferinţei publicul va avea prilejul să admire în premieră una dintre capodoperele picturii brâncoveneşti:icoana Deisisrealizată la sfârşitul secolului al XVII-lea de unul dintre pictorii ansamblului de la Hurezi, zugravul Ioanichie.

Cu acest prilej, în sala dedicată artei brâncoveneşti din Galeria de Artă Veche Românească, va fi expus un taler a cărui inscripţie pune în lumină un episod al relaţiilor dintre Constantin Brâncoveanu şi Imperiul Habsburgic. Talerul a fost dăruit Mănăstii Mărgineni de către marele comis Şerban Catacuzino II, unul dintre colaboratorii importanţi ai domnitorului. Acest obiect va rămâne în expunere până la finalul lunii octombrie.

Pe durata Anului Brâncoveanu, vizitatorii pot parcurgeîn Galeria de ArtăVeche Românească un traseuspecial conceput de-a lungul celor zece săli de expunere. Lucrările selectate, marcate vizual, oferă informaţii ce propun o recontextualizare a artei brâncoveneşti în cadrul mult mai larg al culturii medievale din Ţările Române.

***

Prof. univ. dr. Răzvan Theodorescu a îmbrătişat o îndelungată carieră didactică şi s-a implicat activ în formarea academică adoctoranzilor din cadrul UniversităţiiNaţionalede Arte Bucureşti, susţinând cursuriprecum:Istoria civilizaţiei europene, Istoria Artei vechi româneşti şi Tipologia artei în Răsăritul creştin. 

Cu o bogată activitate de cercetare la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, Răzvan Theodorescua publicat numeroase cărţi de istorie şi istoria artei, printre care:Bizanţul, Balcanii şi Occidentul la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV)(Editura Academiei Române, 1974), Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550-1800)-2 vol. (Editura Meridiane, Bucureşti, 1992), Românii şi Balcanicii în Civilizaţia sud-est europeană(Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999).Totodată, este autorula peste şase sute de articole publicateîn reviste prestigioase atâtdin ţară, cât şi din străinătate.

                                                                                                                                            

Tema:Constantin Brâncoveanu între tradiţia Bizanţului şi meandrele Barocului

Data:Joi, 25 septembrie 2014, orele 18.00

Locaţia:Galeria de Artă Veche Românească

Tarif:10 lei (preţ întreg)/pensionari:5 lei/ elevi şi studenţi:2, 5 lei

Participare pe bază de înscriere laprogramari@art.museum.rosau la 021.314.81.19

Mai multe