ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din România, aproape 400.000 de vizitatori în 2021
Cel mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava Sibiului a avut aproape 400.000 de vizitatori în 2021, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, managerul general al instituţiei, Ciprian Ştefan.
„Vreau să vă spun că am avut 391.267 de vizitatori, o cifră foarte bună în contextul pandemic, o cifră care demonstrează că, noi ca instituţie, tot ceea ce construim pentru comunitate, construim într-un mod foarte organic şi reuşim să transmitem un mesaj legat de valorile identitare, legat de ceea ce înseamnă valori culturale, foarte bine către publicul vizitator. Nu ne aşteptam la această cifră şi v-o spun foarte sincer şi nu ne aşteptam ca vizitatorii să înţeleagă că în fiecare lună se întâmpla ceva în contextul pandemic şi trebuia să schimbăm regulile, trebuia să schimbăm structura evenimentelor şi în acelaşi timp, reguli de vizitare. Reacţiile au fost foarte pozitive. Până la urmă aceasta este, până la urmă, România frumoasă, România care înţelege că trebuie să să fim uniţi ca putem trece cu bine peste această pandemie şi că trebuie să înţelegem că noi, cei din cultură, suntem în linia întâi, când vorbim despre refacere din punct de vedere psihologic”, a precizat Ciprian Ştefan, conform Agerpres.
Foto: Facebook / Muzeul ASTRA