Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională

Volumul semnat de Vlad Mitric-Ciupe, Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională, apărut sub egida Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, pornește de la o incontestabilă stare de fapt:„insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia.” Cu toate că au mai apărut o serie de lucrări despre arhitecți în comunism, „subiectul tragediei prin care au trecut unii membri ai breslei este doar firav atins”, după cum afirmă însuși autorul în „Argumentul” cărții.

Lucrarea are la bază lucrările generale publicate pe tema comunismului românesc, foarte multă memorialistică, documente din arhivele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Federației Române a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și interviuri cu urmașii arhitecților condamnați politic și „arhivele” de familie ale acestor urmași.

Volumul detaliază și 75 de cazuri de arhitecți, în condițiile în care, la debutul cercetării se cunoșteau la nivelul breslei doar câteva nume de arhitecți întemnițați, iar în baza lucrărilor edite au fost identificate 30 de nume.Cele 75 de cazuri sunt extrem de diverse, atât ca vârstă, gen, calificare profesională (elevi, studenți, diplomați), dar și din punct de vedere etnic (pe lângă români au fost arhitecți cu origini ungurești, evreiești, germane, italiene și aromâne).

Sursa: http://cosmin-budeanca.blogspot.ro/