Agonia spiritului. Dialog între Virgil Nemoianu și Sorin Lavric

Luni, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român va avea loc „Agonia spiritului”, un dialog între Virgil Nemoianu și Sorin Lavric. Totodată, va fi lansată cartea „Trilogia romantismului”, volumul al II-lea al ediției de opere Virgil Nemoianu, publicat la editura Spandugino. Evenimentul face parte din „Conferințele Ateneului Român”, iar intrarea este liberă pentru studenți.

Epoca în care respirăm nu e prielnică spiritului, și totuși vorbim de spirit. De ce? Ce mai înseamnă astăzi spirit? Aproape că spiritul se definește printr-o criză perpetuă, dar detaliul nu trebuie să îndemne la descurajare. Tocmai de aceea „agonia spiritului” nu înseamnă atât muribunzenia lui, cât mai degrabă lupta celor pentru valorile spirituale nu sunt cuvinte de lepădat. Omul agonal, vorba lui Noica, este o ființă prin excelență luptătoare, resemnarea sau deznadejdea nenumărându-se printre însușirile lui.

La Ateneu, un cărturar cu anvergură enciclopedică (Virgil Nemoianu) și un scriitor de formație filosofică (Sorin Lavric) vor vorbi despre criza spiritului în societatea română. Nu va fi o șuetă în care se vor schimba amabilități plictisitoare, ci un dialog intens pe marginea câtorva teme stringente:1) ce este un act spiritual. 2) unde găsim modele spirituale pentru tineri 3) de ce modelele sunt ignorate astăzi.

Ideea de bază a discuției va sta în următoarea tripartiție. Într-o societate tonul e dat de trei tipuri de oameni:reprezentativi (cei în care se regăsește masa oamenilor simpli:politicieni, fotbaliști, moderatori tv, vedete etc) exponențiali (vârfurile unei epoci, în care plebea nu se recunoaște, dimpotrivă îi respinge, și în această categorie intră orice personalitate în sens autentic:artiștii, geniile, eroii, martirii, sfinții, partizanii și deținutii politici) și providențiali (oameni care dau un tipar istoric de anvergură rară, de pildă Carol I, Eminescu sau Călinescu pentru scara românească). Accentul discuției va fi următorul:azi nu mai sunt prețuiți decât oameni reprezentativi, cei exponențiali și providențiali fiind ignorați. Tinerii sunt educați să-și aleagă modele dintre oamenii reprezentativi, fără să mai creadă în înseamnătatea figurilor exponențiale. Când totuși mai cred, sunt intimidați prin coerciții instituționale. Exemple:cazul flagrant al lui Mircea Vulcănescu, a cărui statuie a fost la un pas să fie dărâmată, cazul lui Valeriu Gafencu, căruia i s-a retras cetățenia de onoare a orașului Târgu-Ocna, sau cazul partizanilor, pe care școala și mass media îi neglijează sistematic sau îi prezintă în nuanțe malefice. Într-o țară în care un plagiator ajunge prim-ministru nu numai că nu are o cultură a selecției valorice, dar pe deasupra e condamnată să rămână în același statu-quo al corupției spirituale. Tocmai de aceea criza spiritului în Romania e acută.

Ce pot face Virgil Nemoianu și Sorin Lavric în fața acestor crize? Le pot numi și le pot pune diagosticul, confirmând că, atunci când e vorba de adevăr, frumusețe și bine, intelectualii nu pot abdica de la câteva reguli elementare de onestitate culturală. Tocmai de aceea agonia spiritului, departe de a fi un indiciu sumbru a ce va urma, poate fi semnul unei însănătoșiri a generațiilor tinere.