Agenda Tv în perioada 15 august-15 septembrie 2019

📁 Recomandări de film
Autor: Florentina Ţone
🗓️ 16 august 2019

Al Doilea Război Mondial: Momente decisive
Viasat History Premieră, joi, 15 august, ora 22:00

De la primul foc de armă până la norul în formă de ciupercă din final, povestea celui de-Al Doilea Război Mondial se întinde pe un traseu sinuos, care atinge fiecare continent, se ramifică, se retrage și revine în forță. Documentarul urmăreşte 50 de momente de referință din a doua conflagraţie mondială, explorând campanii militare, bătălii importante, retrageri, înfrângeri și victorii, elemente decisive pe câmpurile de luptă – și în aer, deasupra lor – în Europa, Asia și Africa de Nord, precum și în oceanele lumii. E studiată şi dimensiunea politică și economică a războiului: cine a preluat puterea și cine a pierdut-o, cum au fost plătite cheltuielile de război și cum a fost alimentată foamea de resurse a conflictului.

Femeile vikinge: O saga modernă
Viasat History Duminică, 18 august, ora 22:00

Secole la rând, istoricii au crezut că toți războinicii vikingi au fost bărbați – până când o mică insulă suedeză, Björkö, a scos la iveală un secret uluitor. Pe insulă se afla un orășel comercial numit Birka, iar dincolo de zidurile lui de apărare există mai bine de 4000 de morminte, dintre care se remarcă unul protejat de un bolovan uriaș și amplasat chiar lângă poarta principală de intrare în garnizoana orășelului. Sub bolovan se află o cameră funerară unde a fost înmormântat un mare războinic viking, împreună cu doi cai, scuturi, o sabie, un topor, săgeți și lănci care puteau străpunge metalul. La mai bine de 100 de ani după această descoperire originală, o echipă de geneticieni și arheologi suedezi, condusă de Charlotte Hedenstierna-Jonson, a demonstrat că războinicul respectiv fusese, de fapt, o femeie.

Cernobîl
HBO3 Episoadele 1-4, sambătă, 17 august, de la ora 20:00

Pe 26 aprilie 1986, în centrala nucleară Cernobîl din Ucraina, Uniunea Sovietică, a avut loc o explozie masivă care a eliberat material radioactiv de-a lungul Belarusiei, Rusiei și Ucrainei, ajungând până la țările scandinave și din Europa de Vest. Jared Harris îl interpretează pe Valery Legasov, un foarte important fizician sovietic. Parte a echipei chemate să ajute, el este primul care a înțeles proporția dezastrului. Stellan Skarsgård îl interpretează pe Boris Shcherbina, vice prim-ministrul rus, trimis de Kremlin să conducă comisia guvernamentală de la Cernobîl în orele de după producerea accidentului. Serialul spune povestea accidentului nuclear din 1986 și a oamenilor curajoși care au făcut sacrificii incredibile pentru a salva Europa de un dezastru de neimaginat.

Versailles
Epic Drama Duminica, lunile august-septembrie, ora 22:00

Ludovic al XIV-lea a rezolvat „Scandalul otrăvurilor” și a câștigat războiul împotriva Olandei. Nimic nu pare să poată sta în calea ambiției lui extraordinare de a-și extinde regatul și a ajunge să domnească asupra întregii Europe. Dar visurile au și ele prețul lor. Poporul din ce în ce mai furios refuză să mai plătească extravaganțele regelui și revoluția se apropie. Versailles-ul nu mai e un loc sigur și pe rege îl așteaptă noi provocări. De cealaltă parte, Ludovic ajunge să tolereze tot mai greu nemulțumirile poporului său, ale protestanților și chiar ale Papei. Între timp, e investigată povestea unui prizonier misterios, cu chipul ascuns de o mască fiindcă regele îl consideră o amenințare, deși nimeni nu pare să știe prea multe despre acest lucru.

Acest articol a fost publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 august – 14 septembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com. 




Mai multe