A început Bookfest 2017, sărbătoarea cărții la Romexpo

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 24 mai 2017

Salonul Internațional de Carte Bookfest începe miercuri, la ora 12.00, şi se va desfășura până duminică, la Romexpo. Salonul de carte este deschis în fiecare zi până la ora 20.00, iar intrarea este liberă.

Deschiderea Bookfest este un eveniment care reunește unele dintre cele mai importante personalități ale momentului și nu mai puțin de trei dintre cei mai importanți ambasadori de la București vor fi prezenți la ceremonie. Astfel, E.S. Anneli Lindhal Kenny, ambasadoarea Suediei – Invitat de Onoare Bookfest 2017, va fi însoțită de E.S. Tamar Samash, ambasadoarea Israelului – Invitat de Onoare Bookfest 2016, și de E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA, Statele Unite ale Americii urmând să fie Invitat de Onoare al ediției Bookfest din 2018.

Li se vor alătura Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor care va conferi, pentru a doua oară consecutiv, Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, Irina Cajal, subsecretar de Stat de la Ministerul Culturii, și Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului. Studenții Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) îi așteaptă pe toți cei interesați, miercuri de la ora 13.30, imediat după deschiderea Bookfest, la o dezbatere cu Cristian Tudor Popescu, Mihai Vacariu și Caius Dobrescu despre „Puterea morală a cărților”, eveniment în cadrul căruia va fi lansat și primul volum din seria „Parazitul prietenos”, de Caius Dobrescu, proaspăt apărut la Crime Scene Press.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, va fi de asemenea prezent încă din prima zi, pe 24 mai, de la ora 17, pentru a-și lansa o carte pe o temă actuală, Conflictul de interese, apărută la editura Universul Juridic.

Ce se citește în lume și în Europa

Tot în cadrul proiectului ALDUS, un reputat specialist al domeniului cărții va prezenta vizitatorilor Bookfest cum au evoluat gusturile publicului în ce privește cărțile în ultimii zece ani la nivel mondial. Profesor la Universitatea din Ljubliana (Slovenia), specialist de două decenii în problemele industriei de carte, Miha Kovač este co-autorul unui studiu despre bestselleruri în Europa și în lume pe care îl va prezenta joi, 25 mai, de la ora 17.

Imediat după această prezentare, de la ora 18, cei interesați de o poveste de succes a industriei editoriale pot asista la o discuție extrem de antrenantă cu Jacob Dalborg, CEO Bonnier Books, parte a celui mai dinamic grup editorial din Suedia, ale cărui afaceri s-au extins cu succes inclusiv în Marea Britanie, unde amenință deja supremația grupurilor editoriale de tradiție britanice.

De ce se vinde literatura suedeză atât de bine? 

Editorii și autorii interesați să își vadă lucrările publicate în limba suedeză pot afla mai multe amănunte despre strategiile de sprijinire a traducerilor în România și Suedia în cadrul unui eveniment care va avea loc chiar în prima zi, de la ora 16, în standul Suediei și la care vor participa Bogdan Popescu, directorul Centrului Cărții din cadrul ICR, și Mihai Leontescu, ofițer Proiecte și Comunicare în cadrul Ambasadei Suediei. Cunoscută publicului larg pentru succesul fulminant al romanelor de factură noir semnate de autori ca Stieg Larsson, Jo Nesbo sau Camilla Lackberg, literatura de crime fiction din Suedia va fi, la rândul său, în centrul unei dezbateri organizate de editura Trei în standul Suediei joi, 25 mai, de la ora 17, dar și al unei expoziții Swedish Crime Scenes, care va fi disponibilă în același loc. Amfitrionul evenimentului va fi Virginia Costeschi, secondată de Andreea Chebac și de George Arion, editorul Crime Scene Press.

Mai multe amănunte despre programul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest pot fi găsite pe www.bookfest.ro.

Mai multe