A doua ediţie a Târgului de Film Golden Carpathian, între 23 şi 26 august, în Capitală
Cea de-a doua ediţie a Târgului de Film Golden Carpathian va avea loc între 23 şi 26 august, la Cinema Patria din Bucureşti, informează organizatorii.
În cadrul târgului românesc de film, aflat la a doua ediţie, are loc un concurs în care 16 proiecte cinematografice din 20 ţări vor fi prezentate caselor de producţie participante. Proiectul cinematografic cu cele mai mari şanse de succes, desemnat în urma evaluării efectuate de un juriu format din reprezentanţi de marcă ai cinematografiei, va primi un premiu de 10.000 euro.
Pe parcursul celor patru zile ale evenimentului vor fi proiectate opt filme din Palestina, Croaţia, Tunisia, Ucraina şi SUA.
Juriul celei de-a doua ediţii a Târgului de Film Golden Carpathian este format din reprezentanţi ai cinematografiei din Ungaria-regizorul Adam Cselleng (preşedinte), din Albania-producătorul Altin Prifti şi din Azerbaidjan-producătorul Ayoube Daneshvar.
Dintre cele 16 proiecte care intră în competiţie, patru sunt din Serbia şi câte unul din Bosnia-Herţegovina, Anglia, Croaţia, Olanda, Polonia, Turcia, Ungaria, Republica Cehă, Iordania, Ucraina, Tunisia şi Palestina.
Invitaţii din 20 de ţări de pe patru continente-Franţa, Anglia, Rusia, Moldova, Ucraina, Olanda, China, Turcia, Ungaria, Polonia, Serbia, Croaţia, Albania, Republica Cehă, Iordania, Bosnia, Kazahstan, Moldova, România-vor avea prilejul să încheie parteneriate cinematografice şi schimburi comerciale.
Organizatorii îşi propun ca şi în acest an unicul târg românesc de film să fie o oportunitate pentru regizorii, producătorii, distribuitorii şi alţi reprezentanţi ai industriei să se întâlnească într-o atmosferă profesionistă, să-şi prezinte filmele, să vândă sau să achiziţioneze drepturi de difuzare sau producţii ori să-şi găsească coproducători pentru viitoare producţii.
Alături de participanţii la competiţia de proiecte cinematografice, vor participa expozanţi şi cumpărători din lumea filmului, dar şi reprezentanţi ai presei internaţionale, remarcabilă fiind prezenţa jurnaliştilor de la faimoasa revistă Variety.
Prima ediţie Golden Carpathian s-a desfăşurat anul trecut, la Ploieşti.
sursa:mediafax.ro