250 de piese arheologice din patrimoniu românesc sunt vernisate la Atena
Expoziţia "Lumea pierdută a vechii Europe. Valea Dunării, 5.000 - 3.500 î.Hr.", ce cuprinde peste 250 de piese arheologice din zona danubiano-carpatică, cele mai multe din patrimoniul României, a fost itinerată la Atena, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Expoziţia "Lumea pierdută a vechii Europe. Valea Dunării, 5000 - 3.500 î.Hr." s-a deschis pe 6 octombrie, la Atena, în sălile Muzeului de Artă Cicladică, prezentând o vastă şi coerentă incursiune în civilizaţia preistorică înflorită în regiunea bazinului dunărean de acum aproape şapte milenii.
Proiectul a fost realizat cu participarea Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti şi cu contribuţia altor 20 de muzee din România, Bulgaria şi Republica Moldova şi se înscrie în cadrul acţiunilor prevăzute pentru marcarea a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Grecia.
Expoziţia, ce va rămâne deschisă până pe 10 ianuarie 2011, reuneşte peste 250 de piese arheologice de tezaur (cele mai multe din patrimoniul României), cu o vechime de peste 6.000 de ani, descoperite în ariile de dezvoltare a diverselor culturi neo-neolitice cum ar fi Cucuteni, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Vădastra şi Vinča. Faimosul "Gânditor de la Hamangia" constituie imaginea emblematică a obiectelor de artă expuse.
În cadrul expoziţiei a fost amenajată, de asemenea, o secţiune intitulată "Relaţiile dintre Grecia şi Balcani în perioada neolitică", pentru a prezenta circulaţia valorilor din timpuri preistorice între regiunea Dunării de Jos şi restul Peninsulei Balcanice.
Expoziţia "Lumea pierdută a vechii Europe. Valea Dunării 5000 - 3.500 î.Hr." este organizată sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, în contextul deţinerii de către această ţară a preşedinţiei Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră.
Expoziţia a fost prezentată pentru prima dată la New York, anul trecut, de Institute for the Study of the Ancient World (ISAW) al New York University, fiind ulterior transferată la Oxford, începând din 18 mai 2010. Proiectul este rezultatul unei fructuoase colaborări între ISAW şi MNIR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.