140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza

Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale (SJAN Iași) găzduiește expoziția „Nicolae Tonitza – 140 de ani de la naștere”, dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui pictor român. Documentele expuse provin din Colecția de Stare Civilă – oraș Iași, precum și din fondurile Academia de Arte Frumoase Iași, Primăria Iași și Liceul Militar Iași.

Vizitatorii spațiului expozițional al SJAN Iași (bd. Carol I nr. 26), deschis de luni până joi între orele 9:00-16:00 și vineri între 9:00-14:00, pot descoperi documente deosebit de valoroase, printre care: extrasul actului de naștere nr. 228 din 13 aprilie 1886 (Neculae Toniți); cererea din 15 septembrie 1903 prin care N. N. Tonitză solicita înscrierea în anul al II-lea la Școala de Belle Arte Iași; solicitarea din august 1907 a tatălui său, N. I. Toniță, privind amânarea recrutării; precum și documentul din 1937 referitor la numirea sa ca rector al Academiei de Arte Frumoase din Iași. Curatorul expoziției este Felicia Iosif, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, în Bârlad, fiind primul dintre cei cinci copii ai lui Neculai Toniți, comerciant, și ai Anastasiei Toniți (născută Constantinescu). A urmat școala primară și Gimnaziul „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, unde și-a evidențiat talentul artistic încă din copilărie.

În 1902, familia îl înscrie la Școala de Belle Arte din Iași, unde studiază sub îndrumarea lui Gheorghe Popovici și devine coleg cu Ștefan Dimitrescu. În 1907 este îndepărtat din școală pentru „nesupunere și rele purtări”, fapt ce îl determină să plece la München, unde este admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase. Ulterior călătorește în Italia și Franța, lucrând în atelierele unor pictori impresioniști.

Revenit în țară în 1911, își finalizează studiile la Iași. În 1913 se căsătorește cu Ecaterina Climescu, iar numele său este oficial schimbat din Toniți în Toniță (deși în cultura română rămâne cunoscut ca Tonitza). A predat desen la Liceul Militar Iași în perioada 1914–1915.

După experiența traumatizantă a Primului Război Mondial, când a fost luat prizonier la Turtucaia și ținut în lagărul Kirjali din Bulgaria, se stabilește la București și devine membru al grupului „Arta română”. Perioada interbelică reprezintă apogeul creației sale, fiind recunoscut atât în țară, cât și pe plan internațional.

În 1933 revine la Iași, unde ocupă catedra rămasă vacantă după moartea lui Ștefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei de Arte Frumoase. Din cauza unei boli grave, nu își poate duce mandatul la capăt. Se stinge din viață la 26 februarie 1940, la București, la vârsta de doar 54 de ani.