120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu

📁 Recomandări de film
🗓️ 11 aprilie 2014

La sfârşitul lunii aprilie se împlinesc 120 de ani de la naşterea marelui dramaturg, romancier, filosof şi poet Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957). Cu ocazia acestei aniversări, TVR 2 difuzează luni, 14 aprilie, de la ora 20.10, spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu (din Arhiva de Aur a TVR, producţie 1981), în regia artistică a regretatului om de teatru şi film Cornel Todea.

Tentativele de suicid ale arhitectului Mihai Stănculescu (interpretat de Ion Caramitru), refuzat de femeia pe care o iubea, Bella, îl aduce pe acesta la un sanatoriu de boli nervoase. Medicii sanatoriului condus de doctorul Omu (Mircea Anghelescu) propun o soluţie mai puţin obişnuită, aceea de a i-o prezenta pacientului pe Ana (Cristina Deleanu), sora geamănă a femeii pentru care era gata să-şi ia viaţa, ca fiind chiar „originalul”. Viaţa lor se complică atunci când Ana se îndrăgosteşte de tânărul arhitect. Pe cine va alege Mihai? Pe Bella, cântăreaţa de cabaret, o fire rece, într-o continuă fugă între reprezentaţiile artistice, sau pe Ana, asistenta medicală echilibrată şi blândă?

În distribuţia piesei, alături de Ion Caramitru, de Mircea Anghelescu şi de Cristina Deleanu, telespectatorii îi pot revedea pe Ileana Predescu, Nineta Gusti, Amza Pellea, Emil Hossu, Monica Ghiuţă, Ovidiu Schumacher, Jorj Voicu, Ştefan Teodoriu şi Johnny Răducanu. Fondul muzical care însoţeşte acest spectacol îi aparţine lui Johnny Răducanu, iar scenografia este semnată de Dana Lazanu şi de Anton Stelian.

Regizorul Cornel Todea s-a remarcat prin numeroasele piese pe care le-a regizat pentru cele mai apreciate teatre din România şi prin producţiile de teatru tv realizate în cadrul TVR. „Îmi e foarte greu să vorbesc pentru că reprezintă, în ceea ce mă priveşte, unul dintre puţinii oameni pe care i-am preţuit şi care mi-a fost un prieten de suflet extraordinar. Un om de o generozitate incredibilă şi de o discreţie în generozitatea lui egală, de necrezut. […] La scenă era un partener încântător, extrem de devotat şi cu o capacitate de a câştiga în jurul lui, de a crea o atmosferă de confort în această existenţă complicată care este existenţa de fabricare a unui spectacol. […]”, este una dintre mărturiile maestrului Cornel Todea despre marele actor Mircea Anghelescu (în interviul acordat pentru programul TVR „O poveste nespusă”, o serie de reportaje dedicate personalităţilor din lumea teatrului şi filmului).Reportajul integral dedicat actorului Mircea Anghelescu poate fi urmărit pe platforma video a Televiziunii Române TVRplus.ro – „O poveste nespusă – Mircea Anghelescu”. 

Mai multe