Vasile Boerescu, povestea omului care a stat în spatele ideii Unirii de la 1859
Vasile Boerescu este un nume foarte puțin cunoscut, dacă nu chiar uitat, în societatea românească contemporană, însă rolul pe care acesta l-a jucat în Istoria Modernă a României a fost unul major. Acesta fost un avocat, jurist, jurnalist, diplomat și om politic român, fiind cel care a formulat ideea unirii celor două principate române (Moldova și Țara Românească) ce aveau să se numească după 1859, România, sub același domnitor, Alexandru Ioan Cuza.
Un portret din secolul al-XIX-lea ce-l înfățișează pe Vasile Boerescu (Sursa: https://muzeulvirtual.ro/imagini/vasile-boerescu/)
I. Începutul vieții lui Vasile Boerescu. Un june român la Paris, fondatorul învățâmântului juridic superior din România
Vasile Boerescu se naște la 1 ianuarie 1830, la București, într-o familie din înalta societate, fapt care îi va permite să aibă parte de o educație aleasă.[1] În perioada Revoluției de la 1848, el este elev la Colegiul Sfântul Sava din capitală și colaborează la ziarul “Pruncul român” (fiind arestat în timpul Revoluției de la 1848 din Țara Românească, când a publicat două articole cu titlurile Către Frații reacționari și Frații Cetățeni). Termină colegiul în 1850, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, pleacă la Paris, unde obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857.[2] În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu militează pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este profesor la Facultatea de Drept din București, al cărui decan va și deveni în octombrie 1873 (între timp, în martie 1871, devenind și rector al Universității din București).[3]
II.Activitatea jurnalistică și politică a lui Vasile Boerescu.Rolul său în realizarea Unirii de la 1859
În calitate de publicist, Vasile Boerescu colaborează, încă din timpul liceului, cu ziarul “Pruncul român”, așa cum am spus și mai sus. Mai mult decât atât, în 1857, el înființează publicația liberalilor moderați, “Naționalul”, cu orientare mai mult culturală, unde promovează ideile unioniștilor, iar în 1870, ziarul politic “Presa”.[4] În ceea ce privește activitatea sa de jurisconsult, el face un comentariu asupra dreptului comercial românesc, alcătuind o culegere de legi și regulamente care să fie promulgate după 1859.
În ianuarie 1859, acesta devine deputat al Adunării Elective din Țara Românească, unde, la ședința secretă din 23 ianuarie 1859, propune alegerea, și la București, a domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, el făcând următoarea afirmație în cadrul unui discurs fulminant:”A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit...o dorință sfântă.”[5]
Această posibilitate, a unirii depline a celor două principate, o întrevede, după elaborarea Convenției de la Paris de către marile puteri ale Europei de la acel moment (Marea Britanie, Franța, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Austria și Imperiul Otoman), în anul 1858, când scrie el în “Naționalul”:” Europa ne-a ajutat… rămâne a ne ajuta noi înșine. Noi mulțumim Europei că ne-a arătat că Unirea poate fi posibilă.”[6] Această propunere a lui Boerescu este acceptată în unanimitate, deputații conservatori fiind nevoiți să cedeze în fața voinței poporului.
III.Activitatea politică a lui Vasile Boerescu după Unirea de la 1859
După realizarea Unirii de la 24 ianuarie 1859, Vasile Boerescu ocupă mai multe funcții politice, printre acestea numărându-se: membru al Consiliului Superior al Instrucțiunii (1863), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1864), membru în delegația pentru susținerea aducerii unui prinț străin pe tronul României (1866), membru al Adunării Constituante (1866), ministru al Justiției în guvernele lui Manolache Costache Epureanu (13 iulie 1860-11 aprilie 1861) și Dimitrie Ghica (16 noiembrie 1868-21 ianuarie 1870), în care calitate propune eliminarea pedepsei cu moartea, ministru ad interim la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (13 iulie-17 octombrie 1860, 9 ianuarie-7 aprilie 1874 și 22 ianuarie-20 iulie 1880), deputat și senator, dar cea mai importantă dintre toate funcțiile pe care le-a avut a fost cea de ministru al Afacerilor Străine, în guvernele Lascăr Catargiu (28 aprilie 1873-30 martie 1875) și Ion.C.Brătianu (11 iulie 1879-10 iulie 1881), când, cu toată opoziția puterii suzerane, Imperiul Otoman, acesta încheie Convenția Comercială cu Austro-Ungaria (1875), considerat un act de independență față de aceasta.[7]
IV. Sfârșitul vieții lui Vasile Boerescu și moartea acestuia
În anul 1876, Boerescu încearcă să pună bazele unui partid de centru. Nereușind să realizeze acest lucru, el constituie, după ce s-a înscris în Partidul Național Liberal, împreună cu G.Vernescu, Partidul Liberalilor Sinceri, în 1880.[8]
Vasile Boerescu moare la 18 noiembrie 1883, la Paris, el rămânând și astăzi, prin simpla formulare a ideii de unire a celor două principate române (Moldova și Țara Românească) sub același domnitor (Alexandru Ioan Cuza) un om politic de seamă, care a luptat prin toate mijloacele de care a beneficiat, pentru reformarea statului român și independența României.
Bibliografie
I.Surse web
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Boerescu
2. https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vasile_Boerescu
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Boerescu
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vasile_Boerescu
[5] Pentru această afirmație a lui Vasile Boerescu din discursul său de la 23 ianuarie 1859, vezi https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vasile_Boerescu
[6] Pentru citatul din “Naționalul” vezi https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vasile_Boerescu
[7] Ibidem
[8] Ibidem