Tributul scriitorilor în Marele Război: Ion Grămadă, eroul Bucovinei

Sublocotenentul Ion Grămadă, supranumit „eroul Bucovinei”, era un fiu de țăran, căruia i-a plăcut cartea și a devenit licențiat în istorie și geografie la Universitatea din Cernăuți. Discipol al lui Nicolae Iorga, care îl recomandă pentru un stagiu la Viena, unde se apropie de „România Jună”, vestita societate a românilor din capitala Imperiului (sub auspiciile căreia Eminescu publica „Luceafărul”), scriind o interesantă monografie despre această societate; tot aici își redescoperă pasiunea pentru Eminescu, subiectul său de doctorat („Contribuții la studiul vieții și operei sale”, susținută la Heidelberg, în 1914). Trece în Regat în august 1914, unde va fi profesor de germană, iar în momentul intrării României în război se înrolează voluntar.

Traducător din literatura romantică și modernă: Henry Sienkiewicz, Paul Heyse, Bjornstjierne Björnson, Vladimir Korolenko (prin intermediar german), Ion Grămadă a publicat literatură în periodice: „Junimea literară” (Cernăuți), „Viața românească”, „Luceafărul” (Budapesta), „Neamul românesc literar” (Văleni-de-Munte); aceste texte literare au fost colectate postum, într-un volum apărut sub îngrijirea lui Constantin Loghin (1924); există și o ediție modernă, apărută în 2002, precum și un muzeu (casă memorială), ce adăpostește mai multe colecții de artă populară, la Câmpulung Moldovenesc.

Debutul editorial are însă loc cu o lucrare de istorie, broșura Din Bucovina de altădată. Schițe istorice (Biblioteca Societății „Steaua”, Institutul de Arte grafice C. Sfetea, București, 1911, 104 p., cu 8 ilustrații alb-negru); în prefața Pentru Cetitori autorul își declară intențiile de popularizare a istoriei Bucovinei din această broșură; capitole: „Jurământul țării la 1777” (alipirea Bucovinei la Imperiul habsburgic), „Aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiew la Suceava (1783)”, „De prin anii 1848 și 1849”, respectiv „Un congres al Sf. Alianțe la Cernăuți (1823)”.

Lumea schițelor și povestirilor lui Ion Grămadă este una îndatorată sămănătorismului și micului idilism; în literatură, debutează în 1904, cu schița „Înviere”, în care descrie împăcarea unui tânăr țăran cu destinul, ce îl ia la ceruri chiar în ziua de Paște: „Împrejurul bisericii de pe deal se văd oameni cu lumânările aprinse, împrejurând biserica și pocnetele de săcălușe și pistoale se amestecă cu dangătele clopotelor [...] uimit de măreția momentului, George [...] uită de viață, de nevoile și de lipsurile ei. Făcându-și cruce și împreunând mâinile ca în semn de rugăciune, rosti cu evlavie: «Mulțămescu-ți, Doamne, că am ajuns și astă zi mare și scumpă», apoi închide încetișor ochii; e așa de mulțumit cu sine și ușor, de parcă plutește pe valuri, n-aude mai mult clopotele, nici bocetele soției și ale copiilor săi, cei sărută obrajii cu lacrimi, ci c-un zâmbet fericit și cu mâinile împreunate spre rugăciune, își dă sufletul în acest noian de veselie și de durere, de cântare și de bocete desperate...”

Și „De Ajun” (1906) este o nuvelă de atmosferă, unde o seamă de mici intelectuali de la sat, ridicați din rândurile țăranilor, se adună să petreacă Sărbătorile; gândurile și ambițiile tinerilor băieți și fete vorbesc pe mai multe tonuri despre înstrăinare, despre dorința de a parveni, despre uitarea originilor

„În Abbiategrasso” (1905), „Serafim Cărășel” (1907), „O noapte de groază” (1911) sunt povestiri în care se exersează diferite tematici: războiul, fetele bătrâne, lumea patriarhală.

După ce absolvă o școală de ofițeri la Botoșani în iarna lui 1916, va intra în campaniile lui 1917. Prietenii își amintesc momentul în care talentatul istoric și prozator a căzut: „În acea zi fatală de 27 august, cu arșiță de soare, cu năduf de lupte și cu fum de obuze, pe o colină însângerată a Cireșoaiei, înaintând la un contraatac îndrăzneț, a fost străfulgerat de gloanțele cotropitorului în abdomen și a murit, strigând sergentului Donose de lângă el: «Sergent Donose, preia comanda plutonului, și du-l înainte, tot înainte!»” (prof. univ. D. Marmeliuc și prof. univ. I. Andrieșescu, Eroului de la Cireșoaia. 20 de ani de la moartea sa. Omagiu prietenesc și camaraderesc, Colecția revistei „Junimea literară”, Cernăuți, 1936).