Sven Hassel, soldatul devenit romancier

Războiul a fost pus și pe hârtie. Jurnale, memorii, scrisori, articole de presă – toate au încercat să redea cât mai fidel oroarea și tragedia, speranța și deznădejdea, viața și moartea. Puțini dintre cei care au trăit experiența frontului au ales romanul. Alegerea de a împleti adevărul cu ficțiunea a fost adesea contestată. La fel se întâmplă și cu operele lui Sven Hassel – criticii și istoricii deopotrivă i-au renegat scrierile. Alături de Erich Maria Remarque, Hassel este însă unul dintre cei mai citiți romancieri de război. Și-a transpus trăirile de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial în paisprezece romane publicate în timpul vieții – amintiri care au căpătat o formă acceptată și îmbrățișată de zeci de milioane de oameni. „Infernul lui Dante ar fi fost un parc de distracții pe lângă ceea ce îi aștepta”, scria Hassel. Ce ar mai fi aici de contestat? 

Sven Hassel, pe numele său real Børge Willy Redsted Pedersen, s-a născut în plin război mondial, pe 19 aprilie 1917. Era cel mai mare dintre cei șapte frați ai unei familii de muncitori danezi. Războiul, urmat de Marea Criză Economică, a afectat și Danemarca – foametea și lipsa locurilor de muncă l-au forțat pe micul Sven să părăsească familia la doar 14 ani. Mai întâi a fost băiat de punte în marina comercială, unde a servit până în 1936. De acolo, a avut de ales: să se întoarcă în Danemarca sau să își aleagă o țară cu mai multe oportunități. Iată că, după cum chiar el declară, Germania îi era mai aproape, iar nemții deschiseseră listele Wehrmachtului. O jumătate de an a încercat să se înroleze în armata germană. Într-un final, a reușit, cu condiția să devină german naturalizat. 

În rândurile Wehrmachtului 

În armata nazistă a servit prima dată înrolat în Divizia II Panzer. În Eisenach, unde era staționată divizia, s-a afirmat drept un bun soldat, cu viziune și cu pasiune, merite pentru care a fost pus la conducerea unui tanc în timpul invaziei Poloniei din 1 septembrie 1939. Războiul era o experiență pe care nu o putea asocia cu nimic altceva rău, teribil, și i-a fost greu să se adapteze, să lupte. „Am fost instruiți să devenim cei mai buni soldați din lume prin utilizarea metodelor prusace care depășeau orice rău și teroare pe care vi le puteți imagina. Eram sub comanda ofițerilor care acționau ca un grup de diavoli care urlau și care mereu aveau o scuză pentru a ne penaliza. Cina era la fel în fiecare zi, supă de varză, uneori (într-o zi norocoasă) cu o lingură de varză murată”, avea să își aducă aminte Hassel la bătrânețe. Așa că, după un an de la începutul marii conflagrații, a dezertat.  

Naziștii l-au prins și, printr-o minune a destinului, a scăpat de execuție. A fost însă condamnat la 15 ani de închisoare, sentință pe care trebuia să o execute în lagărul de concentrare Lengries, din nordul Bavariei. Acolo, orice abatere era teribil pedepsită: „Ingeniozitatea lor sadică nu avea limite. Am văzut oameni suferind și murind într-o mie de moduri diferite. Munceam până la extenuare. Mulți oameni și-au pierdut mințile. (…) Spânzurătorile erau mereu pregătite: frânghii și lanțuri agățate, balansându-se mereu. Imaginea aceea a frânghiei cu lanț mă va bântui întotdeauna”, povestea Hassel. Experiența de aici i-a dat forță danezului să supraviețuiască, dorind să povestească, într-un fel sau altul, întregii lumi ororile războiului. Nu știa atunci că viața avea să îi ofere mai mult „material” pentru cărțile sale. „Am sperat ca prin mărturisirile mele să pot contribui la încercarea de a nu mai lăsa istoria să se repete niciodată. Știind că într-o bună zi voi povesti lumii despre asta, despre ceea ce trăisem și despre ceea ce am auzit spunând alții – anecdote atrăgătoare și convingătoare de la soldați, vorbite cu un umor negru folosit doar pentru supraviețuire – m-a făcut să fiu mai conștient de ceea ce se întâmpla. Mulți ani mai târziu, acest lucru a dat cărților mele conținut și formă”.  

Rănile unui război străin 

Spre surprinderea lui, Hassel a fost eliberat și trimis în rândurile Regimentului 27. Supraviețuise lagărului, însă avea să fie în continuare martor și actor în cel de-al Doilea Război Mondial. Trupele regimentului au fost detașate pe Frontul de Est, departe, până la Stalingrad. Acolo, mărturisește Hassel, a cunoscut tragedia războiului în adevăratul sens al cuvântului. „La cei 92 de ani ai mei încă mă trezesc în plină noapte, atunci când reuşesc să dorm, din cauza coşmarurilor din timpul războiului. Încă pot vedea infanteria rusească atacând. Bănuiesc că nimeni nu poate scăpa de aceste imagini. Războiul este încă foarte prezent în mintea mea”, spunea într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” în 2009. Acolo, în Rusia, s-a ales și cu cea mai gravă rană dintre cele opt căpătate în război: „Am fost rănit la Harkov, în timpul bătăliei pentru Orel, când am pierdut cu adevărat războiul. O asistentă rusoaică m-a ajutat şi doar datorită ei am reuşit să supravieţuiesc atunci”. Pentru toate aceste răni, fizice și psihice, i-au fost acordate numeroase medalii, printre care și Crucea de Fier clasa I și clasa a II-a. 

Sven Hassel a luptat pe mai multe fronturi ale celui de-al Doilea Război Mondial – a ajuns până şi în Africa de Nord. Finalul războiului l-a prins chiar în Berlin, unde, după prăbușirea celui de-al Treilea Reich, a fost capturat de sovietici. Din 1945 și până în 1949 a fost plimbat dintr-o închisoare aliată în alta, ajungând să petreacă ceva timp și în detenție daneză. După eliberare i-a fost greu să își continue viața fără segmentul militar. Decizia lui, ca a multor altor foști soldați, a fost să se înscrie în Legiunea Străină Franceză. Cea care l-a făcut să se răzgândească a fost viitoarea lui soție, tot ea fiind și cea care l-a susținut și l-a ajutat să își croiască un drum în lumea cărților.  

Cărțile ce închid rănile 

Viața de pe front, viața soldatului simplu a început să o aștearnă pe hârtie în timp ce era închis de către sovietici. Prima carte, Legiunea blestemaților, s-a concretizat la puțin timp după sfârșitul războiului. Doar că pe nimeni nu interesa viața unui nazist pe teritoriul inamicului – douăsprezece edituri l-au refuzat. În 1953 a reușit să o publice în Danemarca și, patru ani mai târziu, în Marea Britanie – un succes absolut. În timp ce era bolnav, paralizat din cauza febrei caucaziene dobândite pe front, primește o scrisoare de la o editură engleză care îl roagă să continue să scrie și să le ofere exclusivitatea – până la începutul anilor ’60 publică încă două romane.  

Până la finalul vieții, în 2012, soldatul devenit romancier a trăit în Spania, la Barcelona, chiar acolo unde titlurile sale au fost iniţial interzise de Franco. Nu a contat – era un nostalgic al romanelor lui Hemingway. Splendida înfrângere este cel de-al cincisprezecelea și ultim roman, publicat post-mortem.  

Scriitura întotdeauna i-a fost criticată, cei mai mulți neînțelegând că romanul nu este o sursă istorică, chiar dacă operele sale se bazează pe propria experiență. „Cărțile mele sunt strict antimilitare. Ele corespund perspectivei mele personale asupra a ceea ce am experimentat. Scriu pentru a avertiza tinerii de astăzi împotriva războiului. Scriu povestea micilor soldați, a oamenilor care nici nu planifică, nici nu provoacă războaie, ci trebuie să lupte împotriva lor. Războiul este ultimul braț al politicienilor răi”.  

Acest articol a apărut în numărul 224 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 septembrie - 14 octombrie 2020, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com 

Cumpără Acum