Sofia Nădejde, povestea primei autoarea feministe din Istoria Literaturii Române
Sofia Nădejde este astăzi o autoare foarte puțin cunoscută, dar nu chiar uitată, însă rolul pe care l-a jucat în Istoria Literaturii Române a fost unul semnificativ... Ea a fost o scriitoare și publicistă feministă română, chiar prima femeie care a scris primul roman feminist din Istoria Literaturii Române și anume, Patimi, publicat în anul 1903.
Un portret al Sofiei Nădejde realizat de fratele ei, pictorul Octav Băncilă (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_N%C4%83dejde)
I. Începutul vieții Sofiei Nădejde. În lupta cu destinul femeii din România sfârșitului de secol XIX
Sofia Nădejde se naște la 14 septembrie 1856, la Botoșani, fiind fiica lui Vasile Băncilă Gheorghiu și al Puheriei-Profira Neculae, ce formau împreună o familie de țărani liberi (răzeși).[1] Anul nașterii Sofiei Nădejde a fost pentru multă vreme un subiect cât se poate de controversat. Dim.D.Rosetti și chiar G.Călinescu (în Cronica timpului, amintită) indică faptul că anul nașterii ei ar fi 1858. Adevărul, însă, a fost restabilit când fiica ei, Victoria Beldiceanu, a arătat că el ar fi, de fapt, 1856, dată confirmată prin documentele cercetate de cel mai competent și complet dintre biografii ei, Victor Vișinescu care precizează cât se poate de clar:14 septembrie 1856.[2] Aceasta studiază la Pensionul Glowaska din Botoșani (fiind prima femeie din România ce are dreptul, la sfârșitul secolului al-XIX-lea, să susțină bacalaureatul într-un liceu de băieți). În anul 1874, se căsătorește cu Ioan Nădejde (1854-1928), ce era membru al mișcării socialiste din România, alături de care va avea 6 copii.[3] Mai mult decât atât, pe filiera legăturii cu soțul ei aceasta intră în contact cu ideologia socialistă, interesându-se în particular de statutul femeii și rolul pe care aceasta trebuie să-l joace în societate. În același timp, ea și-a găsit timpul să fie “o mamă duioasă și în același timp, exigentă”, așa cum își amintea una din fiicele ei, Victoria Beldiceanu și i-a crescut cu dragoste pe cei 6 copii ai ei (un al șaptelea murind de mic), precum și pe frații ei rămași orfani, printre care și pe Octav Băncilă, care i-a îndrumat pașii spre artă. După stabilirea ei la Iași în 1876, începe o febrilă activitate în mișcarea socialistă.
O fotografie ce o înfățișează pe Sofia Nădejde la sfârșitul secolului al-XIX-lea (Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_N%C4%83dejde )
II. Activitatea literară și conflictul cu Titu Maiorescu
Sofia Nădejde debutează publicistic în revista “Femeia Română”, în 1879, cu articolul “Chestiunea Femeilor”, o pledoarie pentru emanciparea femeii și continuă să publice în “Contemporanul”, la Iași, afirmându-se ca un lider al mișcării feministe din România (aflată la început de drum, la acea vreme).[4] Mai mult decât atât, se face remarcată prin polemica cu Titu Maiorescu asupra capacităților intelectuale ale femeilor. Pe deoparte, Maiorescu susținea la acel moment faptul că, deoarece creierul femeii este mai mic decât cel al bărbatului și posibilitățile sale intelectuale sunt mai mici, de aici nevoia de tutelare din partea bărbatului.[5] De cealaltă parte, Sofia Nădejde dovedește falsitatea acestei teze, aducând în sprijinul ei, dovezi ale studiilor științifice ale vremii.
În 1894, aceasta conduce “Evenimentul Literar”, ce apare la Iași. În același an, începe activitatea la București, unde ține numeroase conferințe la Clubul Muncitorilor din oraș, dar și în restul țării.[6] Ea debutează literar în anul 1885, cu nuvela Două mame, publicată în ziarul “Contemporanul”.[7] Totodată, Sofia Nădejde își expune pe larg argumentele în favoarea cauzei feministe în publicații precum “Contemporanul” (seria de articole din 1881-1882)”, Femeia Română”; “Basarabia”; “Drepturile omului”; “Muncitorul”; “Literatură și științ㔓, Lumea nouă științifică și literară” sau “Evenimentul Literar”, pe care ea l-a și condus la un moment dat, după cum am spus și mai sus.
Sofia Nădejde aduce în atenția cititorului din România subiecte la modă în mediul publicistic occidental, cum ar fi raportul dintre inteligență și mărimea creierului sau relația dintre educație și emanicipare civică. Loială și neobosită susținătoare a cauzei feministe, ea militează pentru ridicarea spirituală a femeii române, condiție sine qua non a afirmării sale publice. În același timp, aceasta este o prezență la fel de activă în rândurile Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, motiv pentru care ea a fost învestită cu președinția celui de Al-IV-lea Congres al PSDMR. În același timp, Sofia Nădejde se afirmă ca om de litere, publicând romane (Patimi, 1903, Robia banului, 1906, Părinţi şi copii, 1907), nuvele (Din chinurile vieţii, 1895) sau dramă (O iubire la ţară, 1881), cea mai cunoscută operă a acesteia fiind romanul Patimi, publicat în anul 1903, ce prezintă trecerea, individuală și colectivă, dintr-o lume în alta, a tranziției de la o epocă dominată de mica aristocrație rurală la cea a funcționărimii burgheze și a capitalismului, acesta fiind considerat primul roman feminist din Istoria Literaturii Române.
În cele din urmă, Sofia Nădejde moare la 11 iunie 1946, la București, ea rămânând o personalitate de marcă în Istoria Literaturii Române prin întreaga ei activitate literară, precum și o pionieră a Feminismului Românesc, prin activitatea ei publicistică și implicarea ei politică, ea punând, practic, bazele acestei mișcări și a procesului de emancipare a femeilor din România.
Bibliografie
I.Surse web
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_N%C4%83dejde
2. https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Sofia_N%C4%83dejde
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofia_N%C4%83dejde
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem