Secretul lui Bachus - o poveste comunistă cu iz de băutură

Afacerea lui Gheorghe Ştefănescu, botezat post-mortem „Bachus“, a început în 1971 în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviţei, undeva la intersecţia cu Şoseaua Nicolae Titulescu.

Sistemul infracţional pus la punct de către Gheorghe Ştefănescu poate fi structurat pe două etape. Prima, întinsă pe perioada 23 martie 1971-19 martie 1974, era considerată de către autorităţile vremii ca fiind pliată pe intervalul în care Ştefănescu şi-a pregătit resursele financiare pentru marile lovituri de mai târziu. Adevăratele lovituri aveau să vină însă din 1974 şi până la momentul reţinerii sale, în 1978. În tot acest timp Ştefănescu a avut gestiunea „curată". Avea grijă personal de acest lucru.

Cuvântul-cheie al acestor ani este cupaj. Concret, potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada amintită Ştefănescu a amestecat vin de 7 lei litrul, cu vin de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul de 9 lei litrul. De asemenea, vinul de 9 lei a fost amestecat cu cel de 12 lei litrul şi vândut la preţul din urmă.În paralel, Ştefănescu amesteca rachiul de drojdie (30 de grade) cu ţuica de prună (24 de grade), la care adăuga diferite cantităţi de apă, vânzând amestecul sub denumirea de „ţuică de prună". Pentru a aduce tăria alcoolică la nivelul de 24 de grade, cât prevedea ţuica de prune veritabilă, Ştefănescu „adăuga o cantitate de apă în funcţie de cantitatea de rachiu de drojdie introdusă".

În cazul vinului, Ştefănescu a preferat să se aprovizioneze cu cantităţi mult mai mari de vinuri inferioare, 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei litrul şi 24 de vagoane de vin cu 9 lei litrul, pe când la vinul de 12 lei litrul s-a aprovizionat în toată această perioadă doar cu 8 vagoane.

Plusul obţinut, calculat de anchetatori la valoarea de 1.053.668 lei a fost însuşit în întregime de acesta, printr-o organizare abilă a întregului sistem. „Bachus" ţinea personal evidenţa, repartiza vânzătorii prin rotaţie, ca să nu cunoască valoarea încasărilor zilnice, iar, pentru a-i determina să nu vorbească, le dădea, la anumite intervale de timp şi de Sărbători, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, cantităţi de vin, dar şi alimente. Mediatizat destul de agresiv în epocă, dosarul „Ştefănescu" a făcut deliciul presei şi după 1990.

Ancheta şi poveştile cu securişti

Atunci se acredita ideea că Ştefănescu ar fi fost prins din întâmplare. Se povestea că un ofiţer de Securitate ar fi cumpărat vin de la Ştefănescu pentru nunta fetei sale. Nunta s-a amânat, iar vinul, care a stat în damigene o săptămână, s-ar fi borşit. Poveşti cu securişti spun anchetatorii cazului. „E de bonton să dai în Securitate. De ce nu s-a spus că e un ţăran, că ei aveau obiceiul să ia vin mai din vreme şi să îl depoziteze pentru nunţi.

Securistul se descurca şi de pe o zi pe alta", ne-a declarat Ilie Nejloveanu (61 de ani) fost ofiţer anchetator la Ministerul de Interne în perioada cercetărilor în cazul Ştefănescu. O altă infirmare a teoriei cu securistul vine din partea altui anchetator, în acest caz, chestorul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române:„Asta cu ofiţerul de Securitate e folclor. A fost mult folclor în dosarul ăsta. Că a fost prins cu eprubeta. Totul a plecat de la tranzacţia cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat. Aurul a fost elementul declanşator să ajungem la el".

Ştefănescu, înfundat de bişniţari

Referitor la prinderea lui Ştefănescu, Costică Voicu susţine că arestarea lui Ştefănescu a fost făcută după un flagrant organizat în urma unei tranzacţii în care Ştefănescu cumpăra aur de la un bişniţar.

„Una din informaţiile care duceau spre Ştefănescu erau legate de faptul că el era preocupat de achiziţia de aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă. Una dintre informaţiile primite la vremea respectivă se referea la faptul că Ştefănescu trebuia să cumpere de la un bişniţar o mare cantitate de aur. S-a realizat flagrantul, undeva în apropierea depozitului lui de vinuri. Era vorba de câteva lănţişoare. În urma percheziţiei, atât acasă cât şi la locul de muncă, a venit bomba.

A fost meritul colegului meu Constantin Salitră. El a venit cu informaţie: «Domnul Ştefănescu va cumpăra aur. Ce facem? Îi facem flagrantul sau nu?». Şi l-au făcut, că era o ocazie să pună mâna pe el. La percheziţie i-a găsit acasă, pe lângă aur, şi suma de un milion de lei. La vremea aia, un milion de lei era o sumă imensă. Interesant unde i-a găsit. Locuia la bloc şi i-a găsit banii pe balcon într-un zid făcut special", îşi aminteşte chestorul Costică Voicu de acţiunea din vara lui 1978. Tot el spune că acţiunea de prindere a lui Ştefănescu a purtat numele de cod „Fermitatea '78".

Duşmanii sistemului comunist

- Dumitru Bălănel, gestionar, a fost executat prin împuşcare la 11 noiembrie 1958, pentru delapidarea sumei de 263.861 de lei.- Ştefan Brezoiu a fost executat prin împuşcare din acelaşi motiv, delapidare, la 29 noiembrie 1958.- Gheorghe Cîrciu, brigadier, a fost executat la 31 august 1958 pentru înşelăciune în dauna statului.- Constantin Ciurea, funcţionar la Cooperativa Săcele, a fost executat pentru „însuşire şi delapidare" la 21 iulie 1959.

Amintiri despre Ştefănescu

Lui Gheorghe Ştefănescu nu i s-a spus niciodată „Bachus". Această poreclă apare numai în filmul lui Titus Popovici şi Geo Saizescu. Lui Ştefănescu i se spunea „nea Gică". Era apreciat mai ales în mediul cooperatist şi era cunoscut atât de cei care lucrau în domeniul alimentar cât şi de meşteşugari.

Depozitul de vinuri al lui Gheorghe Ştefănescu nu mai există de ani buni. Era situat pe Calea Griviţei, în zona noului pasaj de la Basarab, pe partea cu gara, chiar la intersecţia cu Nicolae Titulescu. A rămas însă în picioare depozitul fiului său, Mircea, situat tot pe Calea Griviţei dar la intersecţia cu strada Buzeşti.

„A fost un om deştept"

Constantin Tudoran este croitor. Bate spre 60 de ani, dar nu o arată. Nici la trup şi nici la minte. Croitoria în care lucrează încă din 1966 este peste drum de fostul depozit de vinuri al lui Mircea, fiul lui Gheorghe Ştefănescu. „L-am cunoscut bine de tot pe Ştefănescu, bătrânul. Prin anii '60 Ştefănescu a fost ucenicul unchiului meu. Venea frecvent la depozitul băiatului, al lui Mircea. Ţin minte că la ei, la familia Ştefănescu găseai cel mai bun vin din Bucureşti. Era coadă tot timpul şi vinul era apreciat. Aveau până şi «Vin Pelin», care nu se găsea peste tot. Bătrânul era un om deştept şi era vinar adevărat", îşi aminteşte Tudoran subliniind că Ştefănescu nu era adeptul botezării vinului.

Tudoran îşi aminteşte cum arăta şi crama depozitului în care lucra Mircea Ştefănescu: „Era o încăpere imensă. Butoaie imense de sute de litri aranjate la linie. O ordine desăvârşită dar şi curat. Butoaiele de jos erau legat prin conducte de cele din magazin şi vinul era pompat direct. După ce i-au luat pe cei din familia Ştefănescu a venit alt gestionar. A stat şi el un an şi l-au arestat şi pe el, dar pentru nişte prostii cu pungi de un leu. Apoi am luat eu, pentru un timp, spaţiul respectiv. Am făcut croitorie acolo. La subsol erau butoaiele acelea mari pe care le-au tăiat pentru a mări depozitul. Mare prostie, că erau de valoare".

Ştefănescu, mafiotul anilor '70

Gruparea condusă de Gheorghe Ştefănescu a „lucrat" fără a fi descoperită aproape opt ani. Şi asta în condiţiile în care controalele făcute de autorităţile vremii îl găseau pe Ştefănescu cu actele în regulă. Chestorul Costică Voicu are o explicaţie referitoare la modul în care lucra nea Gică, aşa cum îi spuneau lui Ştefănescu, apropiaţii.

„Ştefănescu era tipul mafiotului tradiţional. Cu o anumită cultură a banului. O avariţie din asta totală, dar şi preocuparea pentru a-şi realiza copiii, Gabi şi Mircea. El le-a dat unităţi pe care să le conducă după ce au făcut ucenicia direct cu el. În 1978 el avea vreo 50 de ani. Avea şi o vilă la Breaza, iar în familie fiecare avea maşină. Ştefănescu era blindat. Îl avea pe primul secretar la mână. Nu mai vorbesc de directori şi directoraşi. Ăia veneau să-şi ia tainul. Pe final refuzau să mai ia tainul că era prea mare. El dicta. La comandantul miliţiei locale nu avea el treabă. Fiecare trecea şi îşi lua darul. Era bidonul de vin, nici nu se punea problema de bani la nivelul ăsta. Bani ştia el cui să-i dea. Era un tip foarte calculat. Ştia care-i preţul fiecăruia. Avea asta în sânge."

În mod normal, în fişa postului său, salariul de încadrare al lui Gheorghe Ştefănescu era de 2.000 de lei pe lună. Adevăratele lovituri aveau să vină însă din 1974 şi până la momentul reţinerii sale, în 1978.

Sistemul fraudei

Încă din 1969, Ştefănescu a luat în vizor podgoriile de la Coteşti, judeţul Vrancea, atras de cantităţile imense de vin produse aici, dar şi de calitatea superioară a băuturii. Începând din 1974, vizitele în Vrancea se intensifică.

De-a lungul următorilor ani, Bachus va pune la punct o întreagă reţea de dare a mitei, în care au fost incluşi, treptat, directori generali, gestionari şi chiar pivniceri. Mita varia de la băuturi străine şi pachete de ţigări, la început, la 1 leu şi, mai târziu, 5 lei pentru fiecare litru de vin predat fără forme legale. La final, în jurul anului 1978, vinul era transportat deja cu vagoanele, iar mita ajunsese la nivelul bijuteriilor din aur.

Pentru justificarea cantităţilor de vin ce erau transportate din Vrancea spre Bucureşti, Bachus şi complicii săi puseseră la punct un sistem extrem de ingenios. După ce se încărca maşina cu vin şi se întocmea avizul de expediţie, Ştefănescu cerea ca ultima cifră trecută pe hârtii să fie un "1"(unu). După descărcarea băuturii în Bucureşti, cifra unu, de la final, era falsificată în litera l, de la litri, iar în faţa celor trei cifre rămase se adăuga o cifră mai mică decât cea oficială.

De asemenea, pentru justificarea faptului că o singură foaie de parcurs era folosită pentru două transporturi de vin, şoferii erau mituiţi pentru a trece pe hârtii evenimente inventate: întreruperea cursei pentru odihnă sau remedierea unor deficienţe tehnice. În acest "timp mort", şoferii efectuau de fapt, cu acelaşi aviz, un al doilea transport, fără forme legale. Potrivit dosarului în care a fost anchetat Ştefănescu, şoferii care făceau astfel de transporturi primeau între 1.000 şi 2.000 de lei la cursă.

Şpagă cu sacoşa de sute de lei

La sfârşitul anilor '70, în timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că Ştefănescu pşrefera corupţia la nivel înalt, fără a se complica.

„Gruparea Ştefănescu era una ermetică, de tip familial, constituită mafiot. Cu puternice încrengături şi în sus şi în lateral. În sus ca să se acopere prin corupţie şi în lateral erau furnizorul şi cel care transporta marfa. Modalităţile de investire erau aur, valută, obligaţiuni CEC. El acţiona direct. Îmi aduc aminte că la Odobeşti era directoare o doamnă care a fost şi ea prinsă în vârtejul ăsta. La anchetă ne-a spus «m-am pomenit cu sacoşa de bani. Ce să fac?». Aşa lucra grupul lui Ştefănescu. Directoarea n-a rezistat tentaţiei şi a fost şi ea luată, dar a avut o pedeapsă mai mică", îşi aminteşte Costică Voicu.

„Ştefănescu era jupânul total"

Secretul lui Ştefănescu stătea în comportamentul lui. Părea discret, însă totul era cântărit precum licorile pe care le vindea. Plecase de la zero. Nu pierdea nimic. În faţa tovarăşilor de la partid era văzut ca un om muncitor, avea caracterizări corespunzătoare, iar în cadrul reţelei pe care o coordona era „numărul 1".

Costică Voicu îl defineşte pe Gheorghe Ştefănescu: „Ştefănescu a început afacerea la nivel de depozit. A început singur şi a făcut afacerea profitabilă, ca gestionar. Era un nucleu bine organizat. Angajaţii erau şi ei din familie. El era şeful. Le spunea ce să ia şi de unde să ia. El îşi lua banul de la toţi. Era dealerul. Avea partea lui la orice tranzacţie. Era un boss. Era chiar premiat de primul secretar. Lua diplomă de unitate fruntaşă pe ramură. Se îmbraca la cravată, mergeau la şpriţ, frumos, elegant. El era jupânul total".

Drama familiei Ştefănescu

Gheorghe Ştefănescu a avut doi băieţi. La arestarea lui Ştefănescu, Mircea avea 27 de ani şi era gestionar al unui depozit de vinuri din zona Pieţei Matache. Gabi avea 21 de ani şi era ucenic pe lângă tatăl său. Cei doi băieţi au fost şi ei condamnaţi în dosarul tatălui său. Gabi a făcut trei ani de puşcărie, iar Mircea a fost condamnat la 15 ani, dar a executat zece ani. Cei doi băieţi au murit însă la puţin timp de la liberare, după ce s-au îmbolnăvit la închisoare.