Sclavul favorit al lui Washington

📁 Biografii
Autor: Redacția

William Lee s-a născut în jurul anului 1750 și a fost cumpărat de George Washington pe data de 3 mai 1768, cu suma de 61 de livre și 15 șilingi, de la colonelul John Lee.

Odată cu William a fost cumpărat și fratele său Frank. Acesta a devenit majordom la reședința viitorului președinte de la Mount Vernon, în timp ce Willian a ajuns valetul personal al lui Washington, însoțindu-l pe acesta peste tot, inclusiv în taberele și bătăliile din timpul Războiului de Independență.

La scurt timp după ce stăpânul a devenit președinte al SUA, Lee a fost nevoit să renunțe la „rolul” său, din cauza unor probleme pe care le avea cu genunchii și care îi îngreunau foarte mult deplasarea. S-a întors la Mount Vernon, unde se ocupa cu cizmăria.

În 1799 a fost eliberat, conform dorinței testamentare a lui Washington, acesta arătând că sclavul său favorit efectuase „servicii credincioase din timpul Războiului Revoluționar”. De altfel, Lee a fost singurul dintre cei 124 sclavi deținuți de fostul președinte, care a fost eliberat. William Lee a rămas până la sfârșitul vieții (1828) la Mount Vernon, locul unde a și fost înmormântat. 

Mai multe