Puternicele împărătese din dinastia Severilor

În timpul Severilor vom asista la o creştere fără precedent a autorităţii feminine. Împărătesele siriene, mari preotese din Emessa, vor conduce imperiul alături de soţii, fiii sau nepoţii lor, nu doar la nivel nominal. Influenţa lor atât în domeniul ideologic cât şi în domeniul practic, va depaşi cu mult graniţele tradiţionale. Să nu uităm însă că puterea de care dispuneau nu a fost niciodată formalizată, ci s-a exercitat informal, prin ascendentul asupra împăraţilor.

Când armata sa staţionează în Siria, Septimius Severus află că o preoteasă a lui Heliogabalus primeşte o predicţie cum că va ajune soţia unui împărat[1]. Severus se va căsători cu ea şi deja până în 196 când va deţine controlul asupra întregului imperiu, Iulia Domna dobândeşte influenţă în chestiunile statale. Prezenţa Iuliei Domna lângă împărat reprezintă o parte fundamentală a imagisticii imperiale. Iniţial Seversu o plasează pe Iulia Domna în cadrele tradiţionale de soţie şi mamă, imaginea familiei contribuind la crearea sentimentului dinastic dar şi la crearea unei descendenţe de la Antonini. Dovezile epigrafice atestă dorinţa lui Septimius Severus de a se revendica de la Antonini sau chiar de la origini mai îndepărtate. O inscripţie din Mauretania Caesarensis[2]integrează gens Aurelia printre originile sale, care datează tocmai de la domnia lui Nerva, proclamându-l totodată pe împărat drept fratele divinului Commodus.

Iulia Domna este aşadar folosită pentru a promova dinastia, legitimitatea şi durabilitatea sa. Pe monedele timpurii apare alături de Caracalla şi Geta, asimilată conceptelor de fertilitate întruchipate de Venus Gentrix, Fortunasau Fecunditas, tipologii frecvent întâlnite şi la Faustina Minor[3], relevând conexiunea propagandistică între cele două dinastii.

După o victorie a împăratului în 196 Iulia Domna primeşte şi ea titlul de mater castrorum[4], după Faustina Minor, consolidând astfel conexiunea cu Antoninii şi conferind titlului o conotaţie nu doar onorifică, ci şi politică, succesoarele sale primindu-l şi ele. Extinderea maternitaţii către armată creează la nivel ideologic o legătură mai personală între aceasta şi familia imperială, în speţă împăratul care depinde fundamental de susţinerea trupelor. După 196 legendele numismatice o numesc doar Iulia Augusta, o paralelă la prima împărăteasă după ce este adoptată în gens Iulia[5].

Rolul său major în propaganda imperială se întrevede în explozia de imagini publice:pe Porta Argentariorumde exemplu, unde pe una dintre placile estice exista o scenă la care participa alături de Septimius Severus şi Geta la un sacrificiu, ţinând caduceul care poate fi o marcă a ipostazei de mater castrorum, după cum reiese din numismatică[6]. Imaginea indică statutul foarte elevat de care se bucură împărăteasa.

Legătura cu armata o reflectă şi arcul de Lepcis Magna care celebrează victoriile împăratului asupra parţilor. Iulia Domna este prezentă în trei ipostaze:pe faţeta sudică alături de Septimius Severus care dă mâna cu Caracalla, pe cea nordică unde participă la un sacrificiu, şi pe un stâlp în postura Iunonei[7]. Este aşadar o iconografie ambivalentă, care surprinde împărăteasa în primul rând în rolul conjugal şi matern (fig. 9) Apoi, paralela cu marii zei ai panteonului este subliniată prin vultur şi păun, simbolurile lui Iupiter şi al Iunonei. Lângă Iulia Domna care contemplă concordia din familia imperială o vedem şi pe Virtuscare poartă coiful şi khiton-ul şi ţine în mâini sabia şi stindardul militar. Sabia o atinge pe împărăteasă, un probabil indiciu al calităţii de mater castrorum, ca de altfel şi prezenţa în sine pe un arc triumfal.

Pe lângă aceste asocieri inovative cu armata, original este şi contextul sacrificiului, care o scoate pe Iulia Domna din tipare atestându-i atât pietatea cât şi influenţa. Apărând în aceeaşi scenă sacrificială de pe arc cu familia sa, se conturează simultan şi alte virtuţi:unitatea, victoria, concordia, care cimentează stabilitatea dinastică.

Pe monede Iulia Domna beneficiază de asimilări cu zeiţe cu conotaţii nu numai domectice, ci şi militare:Minerva, Victoria, Cybele, Artemis, Venus Victrix. O rupere şi mai mare de tradiţie o constatăm la titulaturile de mater caesarum/Augustorumşi mater senatus, primele de acest gen[8]. Comparaţia cu Cybele, mater deorum, pare cu atât mai relevantă, pentru că ideologic Iulia Domna este protectoarea tuturor stălpilor de putere. În timpul Severilor se remarcă această preferinţă pentru titulaturile matronimice extinse şi în sfera politică. Importanţa propagandistică o sugerează şi atributul de aeternaataşat tradiţionalei legende concordia.

Iulia Domna va ajunge la apogeul influenţei sale politice în timpul fiului său, când rolul ei se va extinde considerabil şi la nivel de practică politică, aceasta controlând petiţiile către împărat, corespondenţa şi chiar audienţele[9]. Arta reflectă această influenţă:un relief triumfal aflat la Varşovia o reprezintă ţinând o coroană de lauri deasupra capului lui Caracalla[10], în ipostaza zeiţei Victoria.

Asasinarea lui Caracalla pune capăt acestei epoci de glorie a imaginii feminine imperiale. Diversitatea de teme întrebuinţate în imaginarul propagandistic al Iuliei Domna va constitui un reper valoros pentru împărătesele-soldat, ale căror reprezentări, după cum vom vedea, vor apela la tot balastul ideologic existent, fie pentru a-l valorifica la rândul lor, fie pentru a-l nega.

[1]HA Vita Severi, 3.8.

[2]CILVIII 9317.

[3]Alexandridis 2004, 26.

[4]CILXII 4345.

[5]Lusnia 1995, 120-121.

[6]Lusnia 1995, 171.

[7]Halfmann 1986, 218.

[8]Lusnia 1995, 125.

[9]Cass. Dio 77.18.3.

[10]Pentru o discuţie pe marginea reliefului vezi Picard 1966. 

Mai multe