Phryne – hetaira imortalizată în marmură de Praxiteles
După victoria sa din războiul peloponeziac şi după înfrângerea Atenei (404 î.e.n.), Sparta şi-a extins hegemonia în cea mai mare parte a Greciei centrale şi sudice. Garnizoanele spartane şi regimurile politice oligarhice impuse în oraşele greceşti au provocat puternice nemulţumiri împotriva cetăţii lui Lycurg. După Atena, a doua cetate care a dat semnalul rebeliunii împotriva hegemoniei lacedemoniene a fost Teba din Beoţia. În anul 379 se produse acolo o revoltă condusă de Epaminonda şi Pelopida, sprijiniţi de atenieni. Întreaga Beoţie a fost curăţită de garnizoanele spartane şi s-a creat un stat condus de cei doi eminenţi bărbaţi. Epaminonda a organizat o bună armată formată din ţărani instruiţi pe temeiul unei tactici noi: faimoasa falangă tebană. Cu vitejia acestei infanterii, aşezată în rânduri dese, el a obţinut strălucitele victorii împotriva Spartei, la Leuctra (371) şi Mantineea (362).
Teba a impus tuturor oraşelor şi satelor beoţiene o uniune militară şi administrativă a cărei conducere şi-o asumă. La această uniune federativă, orăşelul Thespiai din câmpia beoţiană nu a înţeles să se alăture în mod ferm, ceea ce i-a atras o aspră pedeapsă din partea Tebei. În anul 371 î.e.n., când Teba se găsea în război cu Sparta, falanga lui Epaminonda se abătu furtunos asupra orăşelului rebel. Thespiai fu distrus până în temelii, iar populaţia măcelărită sau pusă pe fugă. În acele momente tragice, un modest cetăţean din orăşelul dărâmat, numit Epicles, cu puţine lucruri în spate şi ţinând de mână pe fiica sa Mnesarete, lua calea exilului spre Atena. Se duceau într-un oraş ce se arătase totdeauna ospitalier faţă de străinii urgisiţi, cu speranţa că acolo ei îşi vor putea crea o nouă viaţă. Toţi aceşti venetici acceptaţi în marele oraş alcătuiau o categorie aparte de locuitori, denumiţi meteci, străini care nu se bucurau de drepturi politice, dar erau ocrotiţi de legi pentru drepturile lor civile. Din acel moment, pentru fiica lui Epicles se deschidea o viaţă nouă, la început cu mari lipsuri, dar mai apoi cu destule succese.
Cine a fost Phryne? Despre această femeie s-a scris foarte mult în antichitate. Biografia ei o putem reconstitui însă numai din ştiri disparate, rămase de la diferiţi autori greci şi romani. Viaţa ei a atras atenţia unor figuri proeminente ale culturii greceşti şi romane, ca Plutarh, Valerius Maximus, Lucian din Samosata, Quintilianus, Sextus Empiricus, Arnobius, Clemens din Alexandria ş.a. Un scriitor grec, Aristogheiton i-a închinat o biografie cu titlul Despre Phryne, biografie azi dispărută, dar folosită de alţi autori ale căror producţii au ajuns până la noi. Din relatările lui Aristogheiton se putea afla că numele adevărat al eroinei noastre era Mnesarete, schimbat la Atena cu acela de Phryne, ce însemna în limba greacă „broască râioasă”. Porecla i s-ar fi dat datorită tenului său palid.
În noua sa patrie, tânăra tespiană va deveni celebră prin relaţiile ce le-a avut cu doi bărbaţi de seamă ai cetăţii, sculptorul Praxiteles şi oratorul Hyperides. În jurul acestei celebre hetaire (mai ales după moartea sa) au apărut numeroase anecdote şi versiuni biografice, înregistrate de colecţionarii de fapte senzaţionale, cele mai multe lipsite de orice temei istoric.
Primii ani ai tinerei tespiene, în Atena, s-au scurs într-o luptă încordată cu mari lipsuri materiale. Sărăcia a silit-o să cânte din flaut, în localuri publice. Într-o vreme, făcând cunoştinţă cu un oarecare Timocles, pare-se primul său amant, Phryne s-a ocupat cu pirateria, apoi pentru a se întreţine, s-a urcat şi pe scena comediei uşoare. Dar, o dată cu înflorirea ei fizică, hetaira deveni repede cunoscută în întreaga Atena.
Model Primii care au solicitat-o au fost sculptorii şi pictorii, ca sa le servească drept model de atelier. Farmecul frumuseţii şi-l perfecta Phryne prin eleganţa hainelor armonios plisate pe corpul său. Spre deosebire de alte hetaire, ea îşi îmbrăca corpul cu stofe ce o fereau de ochii indiscreţi, dar, în acelaşi timp, veşmintele, croite strâmt, stârneau curiozitatea. Nu vizita băile publice tot din dorinţa de a-şi tăinui nuditatea. Frumoasa din Thespiai a putut fi zărită nudă numai pe plajele de la Eleusis şi Poseidonia, după ce ieşea din valurile apei sărate, întocmai ca zeiţa Afrodita, când s-a născut din spuma mării. Aceste două plaje se găseau lângă celebrele sanctuare închinate divinităţilor Ceres şi Poseidon, încât Phryne lăsa a se înţelege că făcuse băi rituale în cinstea celor doi zei.
În lumea hetairelor, fardul era la modă. Frăgezimea feţei sale o scuteau de acest accesoriu şi se arăta ostilă faţă de sulemeneli, când le observa la alte femei. Se povestea că, o dată, la un simpozion al hetairelor din Atena, ea se găsea în prezidiul adunării. A profitat de această ocazie, ca să-şi îndemne consoartele să părăsească fardul, deoarece — spunea ea — vătăma pielea şi murdăreşte obrazul bărbaţilor. În loc de fard, ea le-a recomandat spălatul obrajilor cu apă curată şi uscarea lor naturală, fără ştergar.
Hetaira Diferite informaţii literare ne arată că Phryne, în relaţiile sale sentimentale, era relativ greu accesibilă. În afară de Praxiteles şi Hyperides, se bănuiau puţini bărbaţi atenieni, ca Machon, Aristodemos şi Eustathios, care ar fi vizitat-o în eleganta sa casă din cartierul atenian denumit Lykeion. Acolo, în intimitate, ne sunt menţionate desfăşurarea unor costisitoare banchete, organizate cu mult gust şi lux de către gazdă. Adesea, ea angaja rămăşaguri că va reuşi să prindă în mreje pe unii atenieni virtuoşi. Nu a pierdut decât unul singur, atunci când a eşuat în faţa filozofului cinic Xenokrates.
Anecdotă După ce a cunoscut pe sculptorul Praxiteles (365 î.e.n.), viaţa materială a hetairei s-a îmbunătăţit treptat, ca în cele din urmă ea să acumuleze o mare bogăţie. Dispunea de o aşa de mare avere, încât unii autori ne spun că se oferise, ca din banii săi, să reconstruiască oraşul Teba, distrus de Alexandru Macedon în anul 335 î.e.n. În schimbul ajutorului dat le ceruse tebanilor o singură favoare. După terminarea lucrărilor de restaurare ea să aibă dreptul să aşeze deasupra porţii principale a oraşului o inscripţie cu următorul text: „Ceea ce a distrus Alexandru, hetaira Phryne a reconstruit”. Dar tebanii nu ar fi fost de acord cu această formulă epigrafică şi au refuzat oferta tespienei.
Se pare însă că nu putem culege nimic serios din această anecdotă. Putea oare să reconstruiască ea unoraş care adusese distrugerea localităţii în care se născuse şi care îi provocase amarul exod la Atena? Oricât de bogată ar fi fost această femeie, numai banii de care dispunea ea nu erau suficienţi pentru a reclădi un mare oraş, ca Teba. De aceea se pare că unii istorici moderni au dreptate când afirmă că oferta propusă de hetairă s-a făcut în bătaie de joc, pentru umilirea unui vechi duşman al locurilor sale natale. Evenimentul s-a petrecut în anul 316 î.e.n. şi constituie pentru noi ultima menţiune biografică despre această tespiană.
Asemenea istorioare s-au creat mereu după moartea hetairei. Numele său a apărut, ca şi al Aspasiei din Milet, în comedia timpului, fiind asociat cu al altor hetaire celebre, ca Lais şi Gnathaina. S-a exagerat de asemenea faptul că ea ar fi servit ca model tuturor pictorilor şi artiştilor atenieni din veacul al IV-lea. În această privinţă suntem siguri că Phryne a vizitat numai atelierele sculptorului Praxiteles şi pe ale pictorului Apelles.
Un mare artist Alături de Scopas şi Lysippos, Praxiteles a fost unul dintre marii maeştri ai sculpturii greceşti din veacul al IV-lea. Născut, probabil, în anul 390 î.e.n., era fiul sculptorului Kephisodotos cel Bătrân. Se ştie că ajunsese un om bogat şi fericit în arta sa, ca şi Sofocle în literatura dramatică. Cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în atelierul lui din Atena, din care au ieşit marile sale opere. Praxiteles era însă şi un artist călător, angajat pentru lucrări de seamă la Artemisionul din Efes, la Cnidos, Megara, Plateea, Olympia, Parion, Alexandria din Caria etc. A murit probabil la începutul domniei lui Alexandru Macedon, în Atena.
Fără îndoială că epoca lui de glorie se situează în perioada când avea ca model pe celebra Phryne, despre care nu ştim în ce împrejurări a cunoscut-o, prin anul 365 î.e.n. A ajuns probabil, în atelierul lui, ca model, prezentându-se ea însăşi, într-o vreme când sărăcia o silea să îndeplinească diferite munci. Folosirea modelului în atelier apăruse cu un secol mai înainte, după cum ne asigură Xenophon pentru atelierul sculptorului Polyclet. Phryne îi va servi ca model lui Praxiteles pentru variate statui ale Afroditei. Frumuseţea zeiţei nu mai apare olimpica şi gravă, ca pe timpul lui Fidias, deoarece divinitatea este acum cu totul umanizată.
Afecţiunea artistului pentru hetairă s-a născut în timpul şedinţelor din atelier, când el putea admira perfecţiunea sculpturală a modelului. Artistul a oferit tespienei mai multe daruri, alese dintre operele sale deja finite, între care şi unele reprezentări ale lui Eros, în marmură sau bronz aurit, ca simbol al legăturilor lor.
Praxiteles apare ca unul dintre marii sculptori, mult apreciat şi de către romani. După operele lui din Grecia s-au făcut numeroase copii ce s-au răspândit în Italia. Din indicaţiile lui Plinius cel Bătrân, epoca de mare glorie artistică a lui Praxiteles se situează prin anii 350, atunci când a creat celebra statuieAfrodita din Cnidos, după chipul şi asemănarea modeluluide atelier:Phryne.
Procesul Mare vâlvă a produs la Atena, apoi în întreaga lume grecească, procesul intentat hetairei Phryne, acuzată de impietate faţă de zeii cetăţii. Zgomotul dezbaterilor judiciare a fost mărit de pledoaria atribuită lui Hyperides, celebru orator, avocat şi om politic atenian din a doua jumătate a secolului IV î.e.n. Tradiţia afirmă că şi acest bărbat avusese legături de dragoste cu faimoasa hetairă, bănuială ce se poate stabili şi pe baza zelului depus de apărător în a o salva prin orice mijloace pe clienta sa.
Un oarecare cetăţean atenian, Euthias, depusese o plângere pe biroul tribunalului heliaştilor împotriva hetairei Phryne, acuzând-o de călcarea legilor ateniene în situaţia ei de metecă. Acuzatorul era de meserie sicofant, adică denunţător şi procesele câştigate îi puteau aduce venituri însemnate. Euthias fusese stimulat să facă denunţul şi de către o altă hetairă, Myrrhine. Se mai ştie că sicofantul încercase să o „şantajeze” pe Phryne cu o mare sumă de bani, înainte de a deschide acţiunea, dar aceasta refuzase, sfătuită probabil de Hyperides. Textul acuzării, prezentat tribunalului de Euthias, era redactat într-o formă juridică corespunzătoare cazului, de către retorul Anaximenes. Acesta fusese şi el dascăl la curtea macedoneană de la Pella, în Macedonia, înaintea lui Aristotel.
Euthias îşi întemeia întreaga învinuire pe bază de asebia, adică pe călcarea credinţei şi dispreţul hetairei faţă de zeii Atenei. O denunţa pe Phryne că alcătuise o organizaţie secretă, de caracter religios-subversiv, formată din bărbaţi şi femei ce se adunau tainic în casa ei din cartierul Lykeion. Acolo ei s-ar fi organizat într-o asociaţie de caracter dionisiac (thiasos), care batjocorea pe zeii olimpici, în locul lor adorând o divinitate de tip nou, denumită de ei Isodates. Grupul din jurul hetairei ar fi practicat, de asemenea, o serie de rituri orgiastice-mistice, în care se iniţiau atât femeile, cât şi bărbaţii. În sfârşit, Euthias o mai acuza pe hetaira Phryne şi de alt sacrilegiu:pentru băile de mare, pe care le practica pe plajele de la Eleusis şi Poseidonia, locuri considerate sacre, fiindcă aparţineau terenurilor sfinte ale zeilor Ceres şi Poseidon.
Pentru legile şi moravurile ateniene din acea vreme, asemenea acuzaţii erau considerate destul de grave şi se pedepseau cu moartea. Gravitatea lor creştea şi prin faptul că de asemenea impietate se făcuse vinovată o străină şi o hetairă, ca Phryne, ce-şi găsise adăpost la Atena, datorită legilor îngăduitoare ale unei cetăţi democrate. Ne putem închipui ce subiect de senzaţie devenise pentru atenieni acest proces, dat fiind renumele persoanei implicate şi a bărbaţilor ce o protejau.
Tribunalul heliaştilor se alegea prin tragere la sorţi având şase mii de juraţi, împărţiţi în zece secţii. În cazul unor procese de seamă, el judeca reunit în mai multe secţii, cum probabil s-a întâmplat cu procesul hetairei Phryne. Acest tribunal îl condamnase la moarte pe celebrul filozof Socrate şi tot el judecase de asebia pe Aspasia din Milet, scăpată de la o condamnare sigură, numai prin meşteşugul oratoric şi lacrimile lui Pericle. Adesea, sub influenţa unor demagogi, tribunalul dădea sentinţe cu totul nedrepte, ca în cazul condamnării cu pedeapsa capitală a strategilor de la Arginuse sau a lui Socrate.
În faţa tribunalului heliaştilor, Hyperides a rostit o splendidă pledoarie de apărare, pe care a şi publicat-o după aceea. Din textul ei se cunosc azi numai începutul şi sfârşitul, fragmente din care nu ne putem documenta mulţumitor, în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului şi argumentarea avocatului. Din destăinuirea altor autori antici, se pare că în sala dezbaterilor se formase un curent cu totul ostil faţă de hetairă, încât o condamnare a ei apărea posibilă. Ca să dezarmeze pe cei porniţi împotriva străinei, se spune că Hyperides a recurs la o stratagemă. La un moment dat, avocatul ar fi smuls haina de pe corpul acuzatei, dintr-o dată rămasă complet nudă în faţa ochilor judecătorilor, uimiţi de frumuseţea ei corporală. Din respect faţă de Afrodita, pe care Phryne o adusese printre muritori prin sculpturile lui Praxiteles şi picturile lui Apelles, judecătorii au dat un verdict de achitare.
Concluzie Phryne n-a fost regină, „consilier politic” sau protectoare a artelor, ci o hetairă de o rară frumuseţe. Ea a stat departe de intelectualii şi de oamenii politici ai vremii. S-a preocupat de viaţa artistică numai în măsura expunerii corpului său ca model, în atelierele marilor artişti atenieni. Amintirea ei în paginile istoricilor se împleteşte cu realizarea reprezentării clasice a Afroditei praxiteliene şi cu un moment de seamă din viaţa de avocat de renume a lui Hyperides.
D. Tudor, Femei vestite din lumea antică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972