Nadia Russo, rusoaica adoptată de România, care a luptat împotriva Uniunii Societice

Nadia Russo a fost una dintre membrele celebrei Escadrile Albe, fiind titulara brevetului de pilot cu numărul 9 din aviația română. Rusoaica adoptată de România a luptat în Al Doilea Război Mondial împotriva bolșevicilor, din cauza cărora își părăsise patria mamă. După război a ajuns în lagărul din Bărăgan. În ciuda faptelor sale de vitejie recompensate cu ordine și medalii, a avut parte de un sfâșit în mizerie și anonimat.

Născută în Rusia și adoptată de România, țară pentru care a luptat în al Doilea Război Mondial și care a persecutat-o după marea conflagrație, Nadia Russo a rămas în istoria aviației românești un nume enblematic. Alături de Marina Știrbey, Mariana Drăgescu sau Virginia Thomas, rusoaica Nadia este considerată una dintre marile doamne ale aviației românești, fiind posesoarea brevetului de pilot cu numărul 9 din aviația română. 

Nadia Nădejda s-a născut la Tver, un orășel de lângă Moscova, pe 17 iunie 1901, într-o veche familie aristocrată cu rădăcini în istoria Rusiei imperiale. A rămas orfană de ambii părinți la vârsta liceului și a fost nevoită să fugă din Rusia în perioada revoluției din 1918. S-a refugiat în Basarabia și a fost nevoită să se căsătorească, în 1925, la insistențele rudelor familiei, cu un moșier basarabean bătrân, Alexandru Russo.

Căsătoria a durat câțiva ani. Atrasă de zbor și mânată de dorința de a-și ajuta semenii, Nadia a urmat, pe rând, cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roșie și cursuri de pilotaj. În aceeași perioadă (1932-1934) a urmat cursurile școlii de Belle Arte. După despărțirea de moșierul basarabean, s-a mutat în București și s-a înscris la Școala de pilotaj „Ing Mircea Cantacuzino”. Aici a reușit să obțină brevetul de pilot cu numărul 9 din aviația română. Înaintea ei, doar opt românce mai reușiseră această performanță.

Premiată de regele Carol al II-lea

După obținerea brevetului de pilot, Nadia Russo și-a mai îndeplinit un vis. Acela de a avea propriul avion. În 1937 reușește să-și cumpere un avion personal, jumătate din costul aparatului fiind suportat din bugetul Ministerului Aerului. Cu avionul personal a participat la competiții de profil, reprezentând România și obținând rezultate spectaculoase.

În 1938, participă la Raliul Micii Antante, fiind singura concurentă care a parcurs cei 4000 de kilometri singură, fără însoțitor de zbor. Pentru performanța obținută la raliu, Regele Carol al II-lea i-a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautica” de pace, clasa Crucea de Aur.

A urmat un șir lung de competiții în care a obținut rezultate remarcabile. Datorită talentului și determinării sale, Nadia a intrat în elita aviației feminine românești. În 1940 a ajuns să se numere printre aviatoarele care au format celebra Escadrilă Albă.

A luptat împotriva patriei-mamă

Ca membră a Escadrilei Albe, singura unitate de femei pilot din Al Doilea Război Mondial, Nadia Russo a participat la campania din Răsărit. Se spune că, dincolo de misiunea de pilot activ în armata română, a avut o dorință personală: a lupta împotiva bolșevicilor care îi distruseseră patria mamă și cuibul părintesc.

Începând cu luna iunie 1941, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, rusoaica a participat împreună cu colegele din Escadrila Albă în campania Basarabiei. Pentru faptele de vitejie și miile de soldați salvați de pe frontul de lupă, rusoaica a fost recompensată alături de colegele sale cu Ordinul „Virtutea Aeronautica” cu spade, chiar la propunerea mareșalului Victor Antonescu.

S-a reatras din activitatea de pilot înainte de terminarea războiului, din cauza unor probleme de sănătate. În 1943, la 42 de ani, după campania Stalingradului, Nadia Russo s-a retras din Escadrila Albă. Pentru faptele sale din cel de-Al Doilea Război Mondial, luptând de partea României, rusoaica își căpătase în presa renumele de „basarabeanca de cea mai autentică și românească spiță”. Nadia Russo a fost recompensată cu Ordinul „Vulturul German” clasa a III-a si Crucea „Regina Maria” clasa a III-a.

„În goana aripilor albe”

Activitatea rusoaicei pe front nu s-a rezumat doar la salvarea soldaților răniți. Pasionată de fotografie,Nadia Russo a surprins în raidurile sale sute de ipostaze de război, mărturii ale ororilor petrecute pe front.

„Nedespărțită de aparatul de fotografiat, Nadia a surprins sute de ipostaze ale războiului, reunite mai târziu în patru mari albume de fotografii. Impresii de pe front a adunat nu doar în imagini, ci și într-un volum de amintiri, În goana aripilor albe, care trebuia să apară la Editura OFAR. După 23 august 1944 acest lucru a devenit imposibil. Câteva fragmente au fost publicate în revista România aeriană în primul număr din ianuGuy Bossyarie 1943. Restul se pare că s-a pierdut”, evocă Daniel Focșa în volumul „Escadrila Albă. O istorie subiectivă”.

Închisă în lagăr după război

După război, în ciuda meritelor sale recunoascute, Nadia Russo a fost persecutată de țara pentru care luptase. Implicata în procesul ofițerilor aviatori, care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia Aliată de Control, rusoaica a fost arestată. În 1951 a fost condamnată la șapte ani de închisoare. A petrecut următorii șase ani în închisorile de la Mislea și Miercurea-Ciuc. În 1957, a fost deportată în Bărăgan. În lagăr și-a găsit iubirea. S-a căsătorit cu Guy Bossy, un bărbat mai tânăr cu zece ani. După eliberare a petrecut câțiva ani de domiciliu forțat.

Abia în 1962 a scăpat de pedeapsă și a colindat România în căutarea unui loc de muncă. Fostul pilot din război a ajuns să lucreze la o fabrică de ambalaje pentru a-și câștiga pâine. După moartea soțului Guy Bossy, fără pensie și fără niciun ajutor, Nadia Russo și-a petrecut ultimii ani din viață în mizerie. S-a îmbolnăvit de amnezie și a murit în 1988, în anonimat. A fost înmormântată în Cimitirul Reînvierii din București.

Foto sus: Nadia Russo (© Memorialul Sighet)