Monocromatica excentrică. Karl Lagerfeld, moştenitorul casei Chanel
Cămaşă albă, impecabilă, cu guler înalt, rafinat. Ochelari mari, negri, geometrici, indispensabili. Păr alb-argintiu, meticulos strâns la spate. Mănuşi din piele – accesoriu obligatoriu al eleganţei rebele. Bijuterii în stilul lui Henric al VIII-lea, dar şi din gama sobrului gotic sau al complicatului art-deco. Acesta este portetul robot al extravaganţei monocrome, care, de o jumătate de veac, s-a impus în lumea modei: Karl Lagerfeld.
Persoană ciudată pentru mulţi, excentrică pentru alţii, Karl Lagerfeld a adus în modă din originalitatea sa, reinventând tradiţionalul. De asemenea, principiile şi cunoştinţele vaste din domeniile artei se observă cu fineţe în creaţiile sale. Într-o lume atât de schimbătoare precum cea a modei, Lagerfeld a ştiu să se impună şi să rămână încă din anii ’80 la conducerea a două dintre cele mai prestigioase case de modă:Chanel şi Fendi. De atunci a rămas în lumina reflectoarelor, succesul venind cu ajutorul rigurozităţii sale nemţeşti şi a educaţei pariziene rafinate.
Karl, copilul şic şi manierat
1933. În Germania lua sfârşit Republica de la Weimar şi regimul nazist se pregătea să cucerească lumea. Pe 10 septembrie, în Hamburg, vedea lumina zilei micul Karl. Tatăl său, Karl Otto Lagerfeldt, era un om de afaceri care deţinea o fabrică ce producea lapte condensat. Mama sa, suedeză la origine, Elisabeth Bahlmann, era o simplă vânzătoare de lenjerii, dar care i-a oferit o educaţie aleasă. Viitoarea stea a modei şi-a idolatrizat mama;multe dintre maniere, dar şi dintre principii dobândindu-le încă din copilărie. Karl îşi aduce aminte cu drag de anii petrecuţi în zona rurală din nordul Germaniei. Ca un adevărat nobil, la numai 4 ani i-a cerut mamei sale, cadou de ziua lui, un valet.
Tot designerul povesteşte că în copilărie costumul de catifea neagră cu broderie aurie era preferatul său;sau că mama sa îl certa când purta pălăria de munte bavareză, la fel, una dintre preferatele lui. La 14 ani, Karl a emigrat în Franţa, unde, la Paris, a studiat desenul şi istoria. Pasiunea şi talentul său au fost apreciate chiar din acea perioadă, când a fost angajat ca asistent de către celebrul designer francez Pierre Balmain. Cât despre educaţia sa, mai este de menţionat faptul că Lagerfeld este un poliglot, el vorbind fluent engleza, franceza, germana, spaniola, rusa şi mandarina.
Cu moda, din casă-n casă
Karl Lagerfeld s-a remarcat în lumea modei încă din anul 1955, când a câştigat premiul I la categoria „Paltoane”, într-o competiţie finanţată de către International Wool Secretariat. În 1958 a fost angajat de către Jean Patou, unde era obligat să realizeze două colecţii haute couturepe an. În acelaşi an, a avut prima prezentare de modă a propriei colecţii, în cadrul căreia a folosit numele de Roland Karl. În anii ’60 au urmat alte colecţii, însă mult prea nonconformiste pentru acea vreme:fustele de primăvară erau cele mai scurte din Paris, şi nici pălăriile cu cercuri din satin nu au făcut ravagii. Cu toate acestea, din 1964 el a început colaborarea cu casa de modă Chloe:Karl realiza câteva piese vestimentare pe sezon, pentru ca, în 1973, să lanseze propria colecţie. De data aceasta a avut un mare succes, fiind catalogată drept „modă la nivel înalt”:fuste scurte sau lungi, cu topuri mini, accesorizate cu şaluri fine, de efect, inspirate din stilul actriţei anilor ’30, Carmen Miranda. În timpul colaborării cu Chloe, Lagarfeld a urmat totuşi un tipar clasic şi feminin, creând şi parfumul „Chloe by Karl Lagerfeld”, care a avut un impact pozitiv în industria parfumurilor şi a modei. Anii ’70 i-au adus împăratului modei, cum este numit astăzi, colaborări importante:Curiel şi Fendi.
Chanel şi Choupette prin ochii lui Lagerfeld
În 1982, lumea modei vuia. Vestea că directorul Chanel, Alain Wertheimer, i-a propus excentricului Karl Lagerfeld să creeze pentru ei a stârnit rumoare. Toţi îl sfătuiau să nu accepte să lucreze pentru o casă de modă care nu mai avea altceva de oferit decât istoria. „ Cu mult timp în urmă, Chanel nu mai era în pas cu moda. Doar nevestele doctorilor din Paris mai purtau. Nimeni nu o voia, era fără speranţă”, declara Karl imediat după lansarea primei sale colecţii, în ianuarie 1983. El a reinventat tradiţionalul. A readus în prim-plan sacoul clasic, marca Coco Chanel, scurt, fără guler, pe care l-a pus în combinaţie cu fusta scurtă, din denim. Au urmat perle, berete, bijuterii supradimensionale. Colecţii inspirate din echipamentele sportive, mulate senzual pe fotomodele celebre. Lagerfeld spunea că Chanel l-ar fi urât dacă ar fi văzut maniera în care au evoluat conceptele ei. „Unii oameni spun că eleganţa a murit. Se înşală. Are o faţă nouă!”, spunea designerul în apărarea brandului său.
Faptul că Lagerfeld este unul dintre puţinii designeri actuali care sunt apreciaţi pentru modul în care personalitatea le este reflectată în colecţiile de modă este ceea ce îi rezervă un loc în istoria artei. Kaiserul Karl are o fire complicată:iubeşte oamenii, dar este un artist căruia îi place singurătatea. Despre viaţa sa personală au existat numeroase zvonuri, însă un lucru este confirmat, dovedit, imortalizat:dragostea sa nemăsurată pentru pisica sa, Choupette. Iniţial, trebuia doar să o găzduiască pentru Crăciunul din 2011, însă Karl a îndrăgit-o atât de tare, încât Choupette a rămas definitiv la reşedinţa Lagerfeld. Între timp, alintată felină a devenit şi muza pentru excentricul designer:colecţia multicoloră „Monster Choupette”, dar şi cea monocromă „Choupette capsule collection”. Împăratul Karl a şocat din nou, declarând că el o iubeşte atât de mult pe Choupette, încât s-ar căsători cu ea.
Lagerfeld s-a impus. A adus strălucirea de odinioară a casei Chanel, a continuat tradiţia Fendi, impregnându-şi semnătura, fără a altera stilurile fundamentale ce stau la baza celor două branduri. Şi-a lansat propriu concept:monocromia excentrică în lumina reflectoarelor. A realizat costume pentru piese de teatru, ce au fost aplaudate la Scala din Milano, Burgtheater din Viena, sau la Festivalul de la Salzburg. Ca un adevărat renascentist, el nu s-a oprit la designul vestimentar:realizează fotografiile pentru fiecare colecţie în parte, iar ilustraţiile rămân pasiunea sa vinovată. Cu toate acestea, Kaiserul este o fire modestă:„Ştii, personal, eu nu cred că sunt faimos”, dar rămâne un profesionist pur-sânge:„(...) eşti bun nu datorită ultimului spectacol, ci pentru următorul”. Şi cu toate că imaginea sa este admirată şi inconfundabilă, el spune despre sine că „Sunt o caricatură a imaginii mele, şi îmi place asta. Este ca o mască. Iar pentru mine Carnavalul de la Veneţia durează tot anul”.
Celebrul designer Karl Lagerfeld a murit la 19 februarie 2019. Directorul creativ al casei Chanel avea 85 de ani.