Moartea ultimului luptător anticomunist din Făgăraş

Ion Ilioiu a făcut parte dintr-o mişcare de rezistenţă împotriva regimului comunist, „Grupul Gavrilă". În anul 1954, a fost capturat şi trimis la puşcărie, unde a rămas timp de zece ani şi a îndurat torturi greu de imaginat.

„A fost un bărbat puternic, care putea căra un urs în spate". Aşa îl descrie soţia pe ultimul supravieţuitor al „haiducilor" Ţării Făgăraşului, care au luptat împotriva regimului comunist. Ion Ilioiu a plecat la ceruri miercuri, pe 31 octombrie, la vârsta de 82 de ani. Deşi a îndurat torturi de neînchipuit şi a stat zece ani în temniţele comuniste, nu s-a dat bătut. A reuşit să supravieţuiască tuturor chinurilor, dar amintirea lor i-a marcat întreaga existenţă. De-a lungul anilor, Ilioiu a evitat să iasă în public şi a refuzat, de multe ori, chiar să se vadă cu foştii camarazi. Despre anii de temniţă nu a povestit prea multe, încercând să uite coşmarul prin care a trecut. În luptă, de pe băncile şcoliiIon Ilioiu avea 18 ani când a luat decizia care avea să-i schimbe viaţa. În anul 1948, era elev la Liceul „Radu Negru" din Făgăraş şi nimeni din familia lui nu făcea politică. Pe atunci, în Ţara Făgăraşului s-a format un grup de rezistenţă anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Atras de mirajul luptei, Ion Ilioiu a decis să se alăture mişcării legionare.În toamna acelui an s-a auzit un zvon cum că securiştii vin să facă ordine în oraş, astfel că Ion Ilioiu, alături de comandantul Gavrilă şi alţi 13 camarazi s-au refugiat în munţi şi au ţinut piept comuniştilor cu arma în mână. Timp de şase ani, „haiducii", aşa cum erau numiţi, au trăit în păduri, unde s-au hrănit numai cu fructe, ciuperci şi brânză de la stânele din zonele înalte. Erau ajutaţi cu medicamente şi arme de garda pasivă care rămăsese în oraş. Vânătoare de oameniÎn perioada următoare, comuniştii au pornit efectiv la vânătoare de trădători, aşa cum îi numeau pe toţi cei care se opuneau regimului. Ion Ilioiu şi-a văzut moartea cu ochii. A fost împuşcat de comunişti, capturat şi torturat în cele mai crude moduri. În toată viaţa sa a acordat un singur interviu, jurnalistei Lucia Baki, de la Monitorul de Făgăraş. Mărturiile sale au fost incluse în cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc", scrisă de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia Baki. În cele câteva pagini, care alcătuiesc capitolul dedicat lui Ion Ilioiu, eroul povesteşte prin ce a trecut. „Aveam colegi care s-au ataşat fără să cârtească ideilor comunismului. Aceştia erau elevii cei mai slabi din clasă şi cu un comportament îndoielnic. Am refuzat să intru în rândurile organizaţiei de tineret comunist. Acest lucru m-a făcut să fiu pus pe lista neagră a Securităţii, pe care au completat-o toţi colegii mei din organizaţie. Noi am renunţat la familii, la viaţa liniştită de acasă, la plăcerile vârstei adolescentine pentru a înfrunta cu arma în mână trupele armatei şi ale securităţii", a povestit Ion Ilioiu în cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc".Momentul în care fost împuşcat i-a rămas cel mai clar în minte. „Lupta noastră n-a făcut decât să întârzie instaurarea comunismului, nicidecum să-l oprească. Grupul «Vulturul Carpaţilor» s-a ascuns, dată fiind situaţia, hăituind şi înnebunind trupele Securităţii. Eu am rezistat în munţi până în august 1954, când, într-o luptă deschisă pe Muntele Avrigului, Securitatea m-a rănit grav. Un glonţ mi-a perforat plămânul drept, ficatul şi coloana vertebrală. De atunci, soarta îmi era pecetluită. Am căzut rănit. Un ofiţer, care m-a descoperit, a început să mă lovească şi să mă târască pe cărările munţilor, prin bolovani, răzbunându-se pentru ceea ce am făcut eu intrând în grupul din munţi", a mai povestit Ion Ilioiu, în acelaşi volum. Patru ani de umilinţeAu urmat apoi patru ani de tortură şi de umilinţe greu de imaginat. „Nu am fost omorât pentru că securiştii sperau să obţină de la mine informaţii despre luptători. Am fost dus la un spital în Sibiu, unde am fost operat. La nici două zile de la intervenţia chirurgicală, au început anchetele. M-au chinuit foarte mult. Au folosit hipnoza la anchete, pentru a obţine ceea ce doreau. Numai credinţa în Dumnezeu m-a ţinut în viaţă. În starea de hipnoză mi se impuneau stări-limită, ca de pildă: «Eşti la marginea unei prăpăstii adânci, nu este niciun fir de iarbă de care să te ţii şi mâinile îţi sunt legate». Fiind hipnotizat, simţeam şi trăiam toate acele stări şi dureri care, de fapt, erau imaginare. Mi-au insuflat stări de iubire sau de ură profundă. M-au înnebunit. Nu aveau ce scoate de la mine, pentru că ei ştiau mai multe decât mine. Ceea ce mi-au făcut era din răutate. Ajunsesem să mă urăsc pentru că trăiam. Îi rugam să mă omoare pentru a-mi opri chinurile", a adăugat Ion Ilioiu, în carte.

Marcat pe viaţăÎn 1958 a fost judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost încarcerat la închisoarea din Aiud, de unde nu a reuşit să comunice cu familia. Chinurile din temniţă l-au făcut să îşi piardă parţial vederea. Decretul de amnistie din 1964 i-a redat şi lui Ion Ilioiu libertatea, dar nu şi viaţa, care avea să-i fie marcată definitiv. Avea 34 de ani, dar parcă trăise 100:era de nerecunoscut. Când s-a întors în satul natal, nici propria mamă nu l-a recunoscut. „Nu mai aveam nicio speranţă. Mă consideram un om fără viitor. Am urmat un tratament la întoarcerea din închisoare, dar nu m-a ajutat să mă vindec. Mi-am întemeiat o familie mult mai târziu. Cu toate acestea, nu consider un timp pierdut ceea ce am făcut. Chiar dacă nu am biruit, sunt cu conştiinţa împăcată. Dacă ar trebui s-o luăm de la capăt, aş proceda la fel", a mai spus Ion Ilioiu, în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc".După întoarcerea acasă, a lucrat timp de 15 ani la CAP, dar s-a pensionat pe caz de boală. Pe lângă problemele de vedere, s-a îmbolnăvit şi de Parkinson. Jurnalista Lucia Baki, singura pe care Ion Ilioiu a primit-o în casa lui, îşi aduce aminte, cu lacrimi în ochi, cât de marcat era bărbatul, deşi trecuseră aproape 40 de ani de la eliberarea sa din puşcărie. „Era extrem de atent la tot ce era în jurul său. Tresărea la orice zgomot. Soţia încerca să-l protejeze şi, cu timpul, nu a mai primit vizite. Parcă încerca să îl ferească de orice i-ar fi putut aduce aminte de chinurile din temniţă. Ion Ilioiu a fost singurul deţinut politic torturat prin hipnoză. A suportat patru ani de chinuri. Povestea că în închisoare, pe lângă alte torturi, erau loviţi cu creionul în testicule. Şi, pentru ca umilinţa să fie şi mai mare, au pus să facă lucrul acesta o femeie. L-am întrebat cum de a rezistat şi mi-a spus că doar credinţa în Dumnezeu l-a ţinut în viaţă. Aceşti oameni credeau cu tărie că binele învinge întotdeauna", a explicat Lucia Baki. Subiect de filmEroismul acestor oameni a ajuns subiect de film. Regizorul Constantin Popescu a vrut să arate întregii lumi ororile comunismului şi aşa s-a născut pelicula „Portretul luptătorului la tinereţe". Filmul a fost lansat în 2010 şi a avut parte de o premieră şi la Casa de Cultură din Făgăraş, oraşul natal al lui Ion Ilioiu. De altfel, bărbatul a fost singurul care a putut fi prezent la lansare. Ceilalţi 14 haiduci erau deja la ceruri, 13 fiind ucişi în 1957. Doar Ion Ilioiu şi Ion Gavrilă Ogoraru au reuşit să supravieţuiască. Liderul rezistenţei, Ion Gavrilă Ogoranu, s-a stins din viaţă în 2006.Ion Ilioiu a fost aplaudat în picioare, la scenă deschisă, de sutele de oameni prezenţi la premieră. A fost, de altfel, ultima apariţie publică a eroului. Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, iar Ion Ilioiu şi-a pierdut complet vederea. Chiar dacă era bolnav de mult timp, moartea sa i-a şocat pe prietenii săi din rezistenţa pasivă. „Rar povestea despre cât a suferit. Ne întâlneam în parc şi vorbeam despre lucruri mărunte. M-a şocat moartea lui. Nu mă aşteptam, chiar dacă ştiam că era bolnav. Era un om extrem de puternic. Ultima oară când l-am văzut, acum două luni, m-a strâns atât de tare de mână încât nu am mai putut să-i dau drumul. Încerca să-mi spună ceva, să comunice, chiar dacă nu a putut să-mi mai vorbească", a spus Ioan Bucelea, secretarul Asociaţiei Deţinuţilor Politici din Făgăraş, care a stat închis la Jilava trei ani, între 1961 şi 1963.

Înmormântat înfăşurat în tricolorVineri, Ion Ilioiu a fost condus pe ultimul drum. I-au fost alături soţia Josefina, care i-a fost sprijin de nădejde timp de 26 de ani, dar şi rudele şi prietenii, majoritatea deţinuţi politici. Niciunul dintre edilii din Făgăraş nu a venit la înmormântare. Mai mult, autorităţile nu au trimis nici măcar o coroană.Văduva lui Ion Ilioiu nu s-a mişcat un minut de lângă coşciug. „A fost un om bun, un om extrem de puternic. Mi-a povestit prin ce a trecut şi cum mama lui nu l-a recunoscut atunci când s-a întors acasă. Avea doar 45 de kilograme, iar mama lui a spus că a înviat. Eu am o vorbă şi la toată lumea spun: că Ion al meu era atât de puternic încât putea să care un urs în spate. Acum s-a dus la Dumnezeu, la cel care l-a ajutat să supravieţuiască în acele momente de cumpănă", a spus, printre lacrimi, văduva lui Ion Ilioiu. Toţi cei care l-au cunoscut au numai cuvinte de laudă despre el. „A fost un om extraordinar, un camarad adevărat. Îl cunosc de când eram elevi la liceu, eu eram cu doi ani mai mic. A avut o voinţă de fier, a fost un model pentru noi toţi", a spus Ioan Roşca, un alt deţinut politic, care a stat 12 ani în temniţele comuniste. La finalul slujbei, Ion Ilioiu a fost condus la groapă de camarazii de luptă, care i-au intonat „Imnul luptătorului căzut". Un drapel al României a fost înfăşurat pe sicriu. 

„Grupul Gavrilă", haiducii din munţiIon Gavrilă Ogoranu a luptat cu arma în mână împotriva comunismului, în „Grupul Gavrilă", înfiinţat chiar de el. Începând cu anul 1946, aliaţi i-au fost Munţii Făgăraş, unde s-a refugiat alături de alţi 14 camarazi. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste, în lipsă, la zeci de ani închisoare şi de două ori la moarte. Divizii întregi de armată au fost puse pe urmele „Grupului Gavrilă". În 1955, în urma unei trădări, tinerii au fost prinşi şi condamnaţi. 13 au fost executaţi în 1957. Ion Ilioiu (foto) a ajuns în puşcărie şi a fost eliberat în 1964. Ion Gavrilă Ogoranu a reuşit să se ascundă. Timp de 29 de ani, Securitatea nu a putut să-l captureze. După ce mişcarea de rezistenţă anticomunistă din munţi a fost decimată, s-a refugiat într-un sat din judeţul Alba. A stat ascuns în casa văduvei unui fost coleg de liceu, vreme de 21 de ani. Ogoranu a fost arestat în 1976 şi, deşi era condamnat la moarte, nu a fost executat, pentru că preşedintele american Richard Nixon îi prezentase lui Nicolae Ceauşescu o listă cu români de care SUA se interesa, iar numele lui Ogoranu era prezent acolo. De atunci, Securitatea l-a lăsat în pace. 

Sursa:www.adevarul.ro