Mircea Ionescu Quintus: "Mă atrăgea Mişcarea Legionară, ca pe orice tânăr" - VIDEO
Decanul de vârstă al politicii româneşti, Mircea Ionescu-Quintus, a trecut, de-a lungul celor 94 de ani de viaţă, de la democraţie la dictatură (şi înapoi), de la închisoare şi fel de fel de umilinţe la exercitarea celei de a doua funcţii în stat.Niciuna dintre încercările vieţii nu i-a ştirbit optimismul şi nu i-a topit umorul, cum niciuna dintre reuşite nu l-a distanţat de oamenii obişnuiţi. Chiar şi astăzi Mircea Ionescu-Quintus se întreţine, pe stradă sau la magazin, cu aceia care-l abordează şi observă, din rândurile celor mulţi, ce se întâmplă în sferele puterii.Invitatul din această săptămână mai are o singură tulburare – suferinţa produsă de acuzaţiile de colaborare cu fosta Securitate. „Mai greu mi-a fost să suport învinuirea nedreaptă de colaborarea cu Securitatea decât anii de puşcărie pe care i-am făcut”, mărturisea seniorul liberal, în urmă cu mai bine de un an, la primul dialog „La masa Adevărului”.Altfel privind lucrurile, în scurt timp, Mircea Ionescu-Quintus va aniversa 75 de ani de când este membru al Partidului Naţional Liberal. Multe s-au schimbat din 1936 încoace, însă uneori istoria parcă se repetă. Dialogul pe care vi-l propunem în acest moment este o analiză comparativă a tabloului interbelic al României cu acela al prezentului. Desele incursiuni în trecut vor ajuta cititorul şi privitorul să înţeleagă mai bine ce i se întâmplă astăzi. Despre toate veţi afla mâine urmărind forma video a dialogului „La masa Adevărului”, dar şi varianta tipărită a ziarului "Adevărul" care a apărut vineri.