Mihail Kogalniceanu, un personaj controversat

📁 Biografii
Autor: Redacția

Ca mai toţi eroii autentici ai istoriei noastre şi Mihail Kogălniceanua fost mitizat, pierzând nepermis de mult din postura sa umană, care în mod firesc i-a determinat acţiunile. Lăudat de prieteni şi de partizani, el a fost portretizat altfel de adversarii săi, iar tuşele negre au fost sistematic cenzurate de istoriografia oficială, până astăzi.

Prinţul Nicolae Suţu, de exemplu, îl vedea astfel:

“Kogălniceanu e un om de spirit, înzestrat cu cunoştinţe şi având talent oratoric;neobosit în urmărirea ţelului său, îndemânatic la ripostă, cu prezenţă de spirit, şi-a făcut piedestalul mai ales la tribuna Adunării. E chiţibuşar, neruşinat, certăreţ în afaceri, şarlatan politic şi poseda un fond de răutate care-l îndeamna să se distingă prin înclinarea de a face rău de dragul de a face.”

 Este interesant că şi alţi oameni apropiaţi îl prezintă pe Kogălniceanu cam în aceiaşi notă. Alexandru Golescu“avea oroare de Mihail Kogălniceanu, din cauza lipsei de caracter şi vieţei destrăbălate ce ducea.”Aluzia la viaţa destrăbălată este legată direct de relaţiile cu femeile, una din preocupările constante ale multor revoluţionari şi mari figuri istorice româneşti (Al. I. Cuza, C. A. Rosetti, V. Alecsandri).

Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Brătianu, şi-l amintea astfel:

“Cu Mihail Kogălniceanu relaţiunile erau foarte variate. Firea lui nedisciplinată şi cu porniri neînfrânate îl arunca fără tranziţie când în braţele tatei, când în ale adversarilor lui cei mai îndârjiţi. Pe cât era de urât, cu un corp diform, avea un farmec nediscutat şi o autoritate necontestată, de câte ori lua o cauză bună în mână. Acelaşi farmec îl exercita asupra femeilor, care în mare parte au fost cauza neliniştitei sale vieţi şi deselor nevoi de bani”.

Descoperit în Arhivele Naţionale din Iaşi, carneţelul de întâlniri amoroase ale lui Kogălniceanu conţine cifra impresionantă de peste 700 de femei cu care întreţinuse raporturi sexuale!

Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de stat din România

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/10/mihail-kogalniceanu-un-personaj-controversat/

Mai multe