Mihail Gorbaciov și politica socială şi economică a URSS
Liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-a născut la data de 2 martie 1931, în apropiere de Stavropol, în Caucazul de Nord. Ascensiunea sa este una uimitoare. De la meseria de tractorist, pe care o practică după terminarea şcolii, ajunge să fie nominalizat de secţia locală de partid pentru a intra la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Moscova, în 1950. Devine activist Komsomol[1]şi aderă la PCUS în 1952.
După absolvirea facultăţii şi datorită muncii depuse de-a lungul timpului, va deveni prim-secretar al comitetului regional de partid în 1970. Ascensiunea sa nu se opreşte aici, şi în 1971 va fi ales în Comitetul Central. În cele din urmă, mutându-se la Moscova, în 1978, devine membru al Secretariatului Comitetului Central. În 1980 el va fi membru cu drepturi depline al Politburo. Punctul culminant al carierei de până atunci a lui Mihail Gorbaciov, îl reprezintă anul 1985, când la 11 martie devine Secretar General al partidului, după moartea lui Konstantin Cernenko.
Constatăm că ascensiunea lui Gorbaciov la putere a fost una destul de rapidă. Motivele ce pot sta la baza acestei ascensiuni ar fi acelea ca vechea gardă trebuia la un moment dat înlocuită şi că părinţii săi erau amândoi ţărani. Sigur, aceste două motive nu trec în plan secundar efortul susţinut în muncă şi studii.
Premisele reformării statului sovietic
La venirea la conducerii Uniunii Sovietice, Gorbaciov va găsi o societate şi o economie cu standarde destul de scăzute. Statul se confruntă cu o semnificativă creştere a corupţiei în cadrul societăţii şi cu o economie prăbuşită, nemaiavând nici mijloacele, nici resursele necesare realizării ambiţiilor propuse. Gorbaciov constata:“Într-un anumit stadiu acest lucru a devenit deosebit de clar, în ultima jumătate a deceniului opt. S-a întâmplat ceva, la prima vedere inexplicabil. Ţara începea să piardă momentul. Eşecurile economice au devenit mai frecvente. Dificultăţile au început să se acumuleze şi să se accentueze;a început să apară stagnarea în viaţa societăţii. Toate acestea s-au întâmplat într-o vreme când revoluţia ştiinţifică şi tehnica deschideau noi perspective pentru progresul economic şi social”.
Pentru rezolvarea situaţiei nefavorabile şi recuperarea decalajelor, Gorbaciov propune, între primele discursuri ale sale, trei direcţii de urmat:uskorenie, glasnostşi perestroika. Gorbaciov aduce critici dure la adresa economiei şi societăţii, îndemnând la o „accelerare”, care până atunci se pare că nu fusese aplicată. Însă pe lângă acest îndemn, mult mai importante şi mai discutabile sunt politica de glasnostşi cea de perestroika.
Analiza cuvântului glasnostimplică mai multe interpretări, una dintre acestea fiind aceea de “judecată publică”. Însă în formă substantivala cuvântul face trimitere şi la activitate. Totuşi, accepţiunea des întâlnită în istoriografie se pare că este aceea de “transparență”. Perestroika, la rândul ei, combină mai multe sensuri decât cel de „reconstrucţie”, putând însemna şi reorientare ideologică. Denumirea de perestroika pare să fie una bine aleasă, deoarece structurile statului erau acelea care trebuiau schimbate. La început se va vorbi şi de o perestroikamorală, ideologică, administrativă, psihologică, socială, educativă etc. Perestroikava cuprinde domenii precum economia, societatea, administraţia şi sistemul politic, cât şi relaţiile internaţionale. Glasnostva avea un succes imediat şi va crea un impact direct, pe când perestroikase va lovi de probleme grave când se încearcă punerea ei în aplicare.
Pentru Gorbaciov, perestroika, cuvântul devenit ordine în cadrul Congresului al XXVII-lea însemna “politica al cărei scop este de a activa progresul social şi economic al ţării şi de a reînnoi toate sferele vieţii”[2]. În acelaşi timp, glasnostera privit ca o lărgire a libertăţilor cetăţeneşti privind accesul la informaţie şi liberă denunţare a diverselor abuzuri.
Direcţiile în reformele economice şi sociale ale conducătorului sovietic trebuiesc înţelese în raport cu starea existentă la nivel global în acea perioadă. Gorbaciov a încercat să facă încât să reintroducă Uniunea Sovietică în circuitul interdependenței tehnologice şi politice a lumii moderne din care a ajuns să fie îndepărtată de foştii lideri pe temeiul incompatibilităţii ideologice cu “lumea capitalistă”. Liderul sovietic utiliza frecvent expresia “interdependenţă” în discursurile sale şi în retorica populistă, el explicând faptul că “… problemele globale care afectează întreaga umanitate nu pot fi soluţionate de un stat sau un grup de state. Acest fapt necesită cooperarea pe scară mondială… Suntem perfect conştienţi că lucrurile nu stau pe nici pe departe în puterea noastră singuri şi că multe vor depinde de Occident, de capacitatea conducătorilor săi de a vedea lucrurile din perspectiva serioasă a răscrucii istoriei… lumea controversată, dar interdependentă şi în multe privinţe integrată prinde contur”. Tocmai de aceea reforma lui Gorbaciov se vrea una globală şi radicală.
Revenind la diferenţa de aplicabilitate şi succes a celor două orientări propuse de către Gorbaciov, putem identifica o serie de avantaje glasnost-ului, avantaje de care perestroikanu s-a bucurat în aceeaşi măsură. De pildă, un avantaj al acestei politicii de “transparentă” ar fi acela că URSS şi majoritatea ţărilor comuniste europene devin o nouă verigă în lanţul informaţional al comunicaţiilor care înconjoară acum întreaga lume. De asemenea, s-a opus şi a trebuit să înlocuiască obligaţia preponderentă a membrilor individuali de partid şi a întregului partid să respecte şi să urmeze “partinitatea” – regula obligatorie prin care membrul de partid trebuie să pună interesele de partid deasupra judecăţii sale proprii şi a intereselor sale;glasnostalunga “partinitatea”, antrenând gândirea individuală şi colectivă a comuniştilor să-şi folosească propria judecata în acţiuni obiective. Un alt avantaj ar fi acela al popularităţii instantanee dată de modificarea măsurilor ce interziceau libertatea de informaţie. În paralel, necestitatea “restructurării” presupunea luarea unor măsuri extrem de serioase:în primul rând multe instituţii de stat şi obiceiuri politice trebuiau înlăturate, apoi trebuia întreprinsă eliminarea şi distrugerea elementelor negative, fapt greu de realizat.
Realizări cu impact în mediul social
Cunoscut ca un lider preocupat de situaţia categoriilor sociale, Gorbaciov este considerat primul lider sovietic capabil “să stăpânească” TV-ul. În apariţiile sale de la TV, el încuraja competiţia şi eficientă în producţie, promiţând, în pieţe, asigurarea unei mai bune aprovizionări şi servicii, dar cerând şi răbdare în acelaşi timp.
Impactul la nivel social a fost unul puternic. Gorbaciov, după Congresul al XXVII-lea din 1986, începe lansarea unei veritabile politici de destalinizare şi debrejnevizare. Poltica sa refuza moştenirea stalinistă.La 19 decembrie 1986, Andrei Saharov, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1975, este eliberat din închisoare. Numeroşi alţi deţinuţi politici vor fi repuşi în libertate.Gorbaciov va decreta şiprotecţii juridice împotriva internărilor psihiatrice forţate. De asemenea, la 1 martie 1988 va da o lege împotriva abuzurilor, prin care reţeaua spitalelor psihiatrice “speciale” este reorganizată, tutela acestor spitale trecând la Ministerul Sănătăţii, iar cei internaţi cu forţa sunt autorizaţi să-şi expună cazul înaintea justiţiei.Ca o “cireaşă de pe tort”, la 15 august 1988, Gorbaciov va anula printr-un decret toate privaţiunile cetăţeneşti hotărâte între 1966 și 1988.
Noutăţile aduse de Gorbaciov nu se opresc aici. Vor fi eliberate şi artele, ajungându-se la o explozie a genurilor cinematografice – cel mai bun exemplu este succesul filmului „Taxi Blues”, realizat de Pavel Lughin. De asemenea, lucrările cenzurate reapar în librării. În iulie 1989, Sovietul Suprem va aboli delictul de crimă în cazul “propagandei antisovietice”. Presa va cunoaşte un real câştig la 12 iunie 1990, când se dă o lege referitoare la liberalizarea exerciţiului acesteia.
Societatea sovietică de atunci era o societate în care se găseau foarte multe elemente negative, ca şi în Occident. Nu lipseau din cadrul acesteia consumul şi traficul de droguri, violențele sau dezastrele de orice natură. Libertatea informaţională spre care se îndreaptă societatea sovietică începe să devină tot mai clară încă din 1986, când, la o televiziune este difuzată o emisiune despre consumul de droguri şi în care se dezvăluie povestea unei tinere toxicomane provenită dintr-o familie destul de înstărită. De asemenea, sunt realizate filme, cum ar fi de exemplu “E uşor să fii tânăr?”, regizat în 1986 de către Iuris Podnieks, în care este prezentată înclinarea adolescenţilor spre violenţă, rock, droguri şi bani.
Modalităţile prin care Gorbaciov încearcă să schimbe societatea aflată într-o stare de derivă vizează mai multe planuri. Pe lângă eliberările de importanţi deţinuţi politici, tot ca o ruptură de vechiul regim, el trece şi la anihilarea corupţiei. În lupta să împotriva corupţiei, Gorbaciov va reuşi să obţină condamnarea, în 1988, a ginerelui lui Brejnev, Iuri Ciurbanov, cunoscut drept capul aşa-zisei “mafii uzbekistane”.
Lupta dusă în economie
Economia găsită de Gorbaciov la venirea la conducerea Uniunii Sovietice era una cu standarde destul de scăzute. În ultimele două decenii URSS se confrunta cu o degradare semnificativă a nivelului de trai, intensificarea dezinteresului pentru muncă (scăderea productivităţii) şi dezvoltarea unei economii subterane. Explicaţia în acest sens este că sistemul de dezvoltare extensivă pus în practică până atunci îşi atinsese limitele. Sigur, printre explicaţiile declinului economic ar putea fi şi lipsa inovaţiilor, implicarea Uniunii Sovietice în razboiul din Afghanistan, sporirea cursei înarmărilor. Tocmai de aceea, în 1985, guvernul sovietic va publica un proiect privind Orientările pentru dezvoltarea economică şi socială a URSS între 1986-1990 şi pentru perioada până în anul 2000.Atunci se specifică:“Următorii 15 ani vor fi o perioadă istorică pentru ţara noastră pe calea către perfecţionarea socialismului şi construirea comunismului”[3]. Orientările din economia sovietică au vizat tentativa de reglare a sistemului şi amplă politica de reforme.
În măsurile luate, Gorbaciov se va bizui, în mod special, pe concepţiile şi lucrările lui Abel Abanbegian, Stanislav Satalin şi Nikolai Petrakov. Cel de-al XII-lea plan cincilan(1986-1990) era unul favorabil obiectivelor de ameliorare a controlului calităţii şi de reducere a consumului de alcool, de reînnoire a cadrelor şi evoluţie spre înlesnirea acţiunilor individuale şi private.
În mai 1985, Gorbaciov va adopta un program împotriva băuturilor alcoolice[4]. Acest program viza scăderea drastică a producţiei de alcool. Foarte multe întreprinderi producătoare de alcool se vor închide. Cei care au propus în Biroul Politic această măsură au fost Egor Ligachev şi Mihail Solomentsev, dar în opinia publică Gorbaciov este iniţiatorul acestei măsuri. Măsură a fost bine primită în rândul femeilor, care o încurajau. Pentru mulţi oameni însă, campania antialcool echivala cu „castrarea clasei muncitoare”.
În 1987 se va ajunge la un consum cât jumătatea de cantitate consumată în 1985. Cresc preţurile la vodkă, este raţionalizată aprovizionarea şi se reduc orele programului de servire. Ca un efect, la început măsura a permis o reducere considerabilă a numărului de accidente de muncă şi de circulaţie, dar din cauză că vânzările de alcool aduceau un profit important la buget şi că aceasta infuzie de capital din urmă vânzărilor de alcool scăzuse, în 1988 acest program va fi abandonat.
În luna martie a anului 1986, un Comitet de Stat va fi însărcinat cu supravegherea calităţii producţiei. Comerţul extern suferă şi el o reorganizare în luna august a aceluiaşi an, urmând ca la 1 mai 1987 să fie autorizat doar un număr limitat de întreprinderi şi de ministere care să opereze direct asupra pieţelor externe.
În noiembrie 1986 Gorbaciov a legalizat afacerea individuală/de familie[5]. Legea a intrat în vigoare tot la 1 mai 1987. Se permitea reintrarea în legalitate a grupurilor de persoane care lucrau până atunci pe ascuns. Acestea aveau sarcina de a identifica acea gamă de servicii care să o ofere populaţiei, gama ce nu putea sau nu se dorea a fi asumată de către stat.
Opera reformatoare nu se oprește aici.În 1987 se va da o lege cu privire la inteprinderile de stat. Motivarea adoptării acestei legi era faptul că Ministerul Economiei exercita o influenţă destul de puternică şi că economia prea centralizată nu avea rezultatele dorite. Însă Comitetul planificării de stat (Gosplan) şi Ministerul Economiei au găsit o modalitate prin care menţineau puterea exercitată în întreprinderi. Legea a condus la o inflaţie mare şi la îndatoriri ale întreprinderilor. Un efect al acestei legi este acela că spre sfârşitul anilor ’80 managerii de fabrici s-au transformat în proprietarii acestora. Legea întreprinderilor de stat stipula şi o autonomie financiară şi contabilă crescută pentru acestea. Legea întreprinderilor viza circa 90% din întreprinderi. Întreprinderile îşi vede câmpul de acţiune mult mai lărgit şi îşi elaborează singura planul de activitate, însă trebuiau să-şi găsească singure furnizorii şi clienţii. În lege este enunţată şi posibilitatea de a declara falimentul pentru întreprinderile mai puţin rentabile. Este introdus un sistem de individualizare a retribuţiilor. Colectivele de lucrători îşi vor putea alege propria conducere a întreprinderii, dintr-o listă de candidaţi.
Gorbaciov a urmărit şi o remodelare a sistemului bancar. Până atunci există o bancă centrală atotputernică, Gosbank, care se sprijinea pe o bancă pentru operaţiunile externe – Vneshtorgbank, o bancă pentru construcţii – Stroibank şi o reţea de case de economii. La 1 ianuarie 1988 sistemul bancar[6]va fi reformat.
Importantă a fost şi legea cooperativelor, ratificată la 26 mai 1988. Legea autorizează muncitorilor să părăsească sectorul de stat pentru a exerrcita o activitate în rândul cooperativelor. La sfârşitul anului 1990 cooperativele foloseau 4% din totalul forţei de muncă. Pe plan extern întreprinderile de stat şi cooperativele considerate competitive vor fi autorizate în decembrie 1988 să-şi comercializeze liber produsele pe piaţa externă începând de la 1 ianuarie 1989.
La 6 martie 1990 este elaborată o lege a proprietăţii. Se recunosc prin aceasta trei forme de proprietate – proprietatea de stat, proprietatea “publică” şi proprietatea “cetăţeanului”, ultima dintre aceastea fiind considerată privată.
Eşecuri survenite
Sistemul continua să se confrunte cu un fenomen de blocaj. După primele măsuri, efectul nu a fost cel scontat, economia începând să intre din ce în ce mai rău în derivă datorită campaniei antialcool, micşorării veniturilor din exporturile de petrol şi creşterii cheltuielilor. Aceste lucruri vor duce la un deficit bugetar considerabil înregistrat între 1985 şi 1987. Deficitul bugetar poate fi explicat prin lipsa profitului din taxele fiscale, scăderea cursului mondial al petrolului, subvenţii pentru produsele de bază şi efortul militar pentru cursa înarmării.
Valul de reforme a provocat neliniştea din ce în ce mai mare a populaţiei. Statul va avea să se confrunte cu un număr destul de mare de şomeri, în 1990 ajungându-se la aproximativ 6 milioane. De asemenea, reforma întreprinderilor trebuia să asigure o legătură strânsă între vânzător şi cumpărător, dar n-a dat roade din cauza birocraţiilor şi a protecționalismului regional. Şefii de întreprinderi erau şi ei ostili reformelor, ei fiind şi puşi în faţă situaţiei în care angajaţii pot alege lideri. Reprezentanţii colhozurilor erau de asemenea nemulţumiţi de acordarea de pământ ţăranilor, prin măsura din 28 iulie 1988.
Se vorbeşte în acea perioadă de o inflaţie[7]mascată, tradusă prin penuria de produse şi prin cozile la magazine. Preţurile nominale pornesc pe o pantă încontinuu ascendentă. Ele sunt şi în multe cazuri generate de către Comitetul de Stat al preţurilor şi nu reflectă costurile de producţie. Inflaţia mai este încurajată de mărirea deficitului bugetar. Libertatea acordată întreprinderilor şi apariţia noilor insitutii financiar comerciale contribuie de asemenea la derapajul inflaţionist.
Spre sfârşitul lui 1988, deficitul bugetar era de 100 miliarde de ruble (11% din PIB). În ciuda mai multor planuri[8], puciul declanşat în 1991 îl va deposeda pe Gorbaciov de prerogativele speciale în economie. Odată cu prăbuşirea URSS, Rusia, după modelul altor republici, îşi va recăpăta suveranitatea din punct de vedere economic. La 1 noiembrie 1991, Boris Elţân va obţine puteri speciale pentru politica de reformă economică radicală în Rusia.
Perioada 1985 – 1991 a fost o perioadă cu schimbări dramatice ţinând cont de ultimele decenii. Uniunea sovietică se bucura de o largă libertate politică, economică și socială cum nu a mai avut până atunci. Politica promovată în această perioadă a dus la desfiinţarea URSSS. Gorbaciov declara:„Am făcut tot ce depindea de mine pentru a preveni ameninţarea dezintegrării ţării noastre multinaţionale, constituită în decurs de secole”.
Bibliografie:
[1]Organizatia de tineret a PCUS in componenta careia intrau tineri intre 14 si 28 ani.
[2]Pascal Lorot, Perestroika. URSS sub Gorbaciov(1985-1991), Ed.Corint, Bucuresti, 2002, p.14
[3]Paul Dukes, Istoria Rusiei.822-1996, Ed.All, Bucuresti, 2009, p.343
[4]The Cambridge History of Russia, Vol. III, The Twentieth Centrury, Edited by Ronald Grigor Suny, Cambrigde University Press, 2006, p.332
[5]Pascal Lorot, op.cit., p.60
[6]Banca de Stat (Gosbank), Banca Agro-Industrială (Agroprombank), Banca pentru Industrie și Construcții (Promstroibank), Banca pentru Relațiile Economice Externe (Vneshekonombank) și Sberbank (ansamblul caselor de economii).
[7]Ibidem, p.67-69
[8]Planul de “modernizare economică” propus de N.Râjkov, “Planul celor 500 de zile” al lui Stanislav Șatalin, “plan anticriză” al lui Valentin Pavlov, planul lui Grigori Iavlinski.