Marcel Duchamp- inventatorul readymade-ului

Fără Marcel Duchamp, considerat a fi unul dintre cei mai importanţi artişti avangardişti şi deschizători de drumuri ai artei moderne, probabil nu ne-am întreba cum ar arăta Mona Lisa cu mustaţă şi barbă sau ce alte întrebuinţări ar putea avea o râşniţă de ciocolată.

O caracteristică distinctă a carierei artistului francez este subminarea tradiţionalului şi privirea producţiei artistice cu satiră. Duchamp spunea că umorul trebuie să fie considerat o condiţie absolută în lucrările şi în viaţa lui. Acesta a implementat în mod conştient umorul pentru a-şi proteja lucrările de capcanele prestigiului şi autoimportanţei.

Marcel Duchamp (1887-1968) a jucat un rol decisiv în evoluţia artei moderne. Până la Primul Război Mondial, acesta a respins operele mai multor artişti contemporani ai săi şi le-a încadrat în ceea ce el numea „arta retinală”, menită doar să încânte privirea. În schimb, Duchamp vroia să „pună arta înapoi în slujba minţii.”

Readymade-ul, cea mai şocantă invenţie a lui Duchamp, este în mod indiscutabil una dintre cele mai influente dezvoltări artistice ale secolului XX. Readymade-ul era un simplu obiect de uz curent, ales de artist pentru a juca rolul unei opere de artă. Cu toate acestea, Duchamp nu privea lucrul său cu obiectele readymade ca pe un experiment atât de radical, în mare parte, pentru că privea vopseaua ca pe un produs industrial.

În jurul anului 1910, Duchmp se îndepărtează de cubism şi începe să experimenteze elementele futuriste. Cea mai celebră lucrare a sa din această perioadă este ”Nud coborând scara nr. 2”, în care artistul a captat şi fragmentat mişcarea unui nud coborând nişte trepte. Lucrarea a fost considerată ca o trădare de către cubişti pentru că reuşeşte să combine angularitatea formelor cubiste dar şi dinamica mişcărilor specifice futurismului.

În 1913, Duchamp renunţă la pictura tradiţonală şi prezintă pentru prima dată un obiect banal, o roată de bicicletă, ca operă de artă. El a modificat-o, montând-o pe un taburet şi a creat în acest fel conceptul de readymade. Duchamp a modificat obiectele produse în serie, astfel încât să nu mai fie doar lucruri obişnuite. Le-a ataşat o semnătură şi un titlu. Cu ajutorul acestor lucrări, realizate mai întâi la Paris, apoi la New York, în 1915, a schimbat modul de înţelegere a artei. Aceste lucrări au stat la baza dezvoltării ”artei găsite”.

Mona Lisa lui Leonardo da Vinci, repictată cu mustaţă şi barbă, cel mai cunoscut readymade realizat de acesta în 1930, este strâns asociată mişcării dadaiste. Lucrarea este văzută ca un simbol al dadaismului, ca un ultim asalt asupra culturii burgheze. Lucrarea i-a inspirat pe dadaiştii berlinezi să ”îmbunătăţească operele Antichităţii”. Marcel Duchamp este cel care a pus bazele mişcării dada la New York.

Iniţial, atracţia „abstractului” părea de neoprit. Deziluzionaţi şi traumatizaţi de nesfârşitele lupte, artiştii au făcut front comun împotriva războiului. În Berlin, Köln, Paris, Geneva şi New York s-au format centre dada, izvorâte de mişcarea dada, fondată în 1916, la Zürich. Artiştii s-au unit în lupta împotriva clasei de mijloc, a militarismului şi a capitalismului. Dadaiştii şi-au creat un stil extrem de versatil.  

În cartea ”Dicţionarul Duchamp”, Thomas Girst trece în registru toate momentele de geniu şi nebunie ale lui Marcel Duchamp.  Artistul francez s-a opus limitărilor filosofiei raţionale a lui René Descartes, dar s-a referit la filosofia lui ca la propria sa „minte Carthesiană” care „refuza să accepte orice şi punea sub semnul întrebării totul”. Faptul că îşi punea mereu semne de întrebare în legătură cu orice, inclusiv cu opera lui, a pus bazele unui artist inventator şi iconoclast, care a schimbat regulile jocului. Artistul Jasper Johns a scris despre opera acestuia că este „tărâmul unde limba, gândul şi viziunea se influenţează una pe cealaltă.”

În 1942, Duchamp expune muzeul său portabil, „Cutie într-o valiză”, în care sunt strânse într-un format miniatural lucările şi numeroasele sale scrieri teoretice despre artă.

După câte se ştie, Duchamp era un împătimit al ciocolatei. În apartamentul său din New York avea mereu pe pervaz bucăţi de ciocolată. Când îşi vizitează părinţii în Rouen, Duchamp este fascinat de o râşniţă de ciocolată antică pe care a văzut-o în vitrina ciocolateriei E. Gamelin. Fermecat de precizia unei măşinării atât de compleze, întâlnirea s-a dovedit a fi „cel mai important moment din viaţa mea” şi a devenit „un adevărat punct de plecare” pentru lucrările viitoare.