Jules François Camille Ferry - Creatorul şcolii laice franceze şi al imperiului colonial din timpul Republicii a III-a

Jules Ferry s-a născut pe 5 aprilie 1832 la Sant-Dié şi a încetat din viaţă la data de 17 martie 1893 la Paris. El a fost un important om de stat în Franţa, cunoscut pentru educaţia sa politică anticlericală şi pentru succesul pe care l-a avut în extinderea imperiului colonial francez.[1]Despre el s-a scris că a fost “[…] unul dintre cei mai desăvârşiţi oameni de stat din câţi au contribuit la făurirea destinelor Franţei” şi că “[…] a contribuit mai mult ca oricine la crearea celui de-al doilea imperiu colonial francez.”[2]

            Jules Ferry provenea dintr-o familie modestă. În 1855 a devenit avocat. Ştim cu siguranţă despre el că a fost un înverşunat critic al celui de-al doilea Imperiu condus de împăratul Napoleon al III-lea (1852-1870).  A activat o perioadă ca redactor al ziarului Le temps(1865)[3]. El s-a făcut cunoscut printr-un pamflet publicat în acest ziar în anul 1867-Le Comptes fantastiques d’Haussemman, (Calculele fantastice ale lui Haussemann) în care critica gestiunea acestui cunoscut prefect al departamentului Sena[4]. În anul 1869 devine deputat republican în cadrul Corpului Legislativ. Mai departe se remarcă în contextul prăbuşirii regimului imperial, când a devenit membru al guvernului apărării naţionale (1870).Jules Ferry a administrat departamentul Senei, având calitatea de prefect, iar în 1870 a devenit primar al Parisului.

            Contextul extern afost pe scurt următorul:între 19 iulie 1870 şi 10 mai 1871  a avut loc războiul franco-prusac dintre Franţa lui Napoleon al III-lea şi Prusia, care beneficia de ajutorul Confederaţiei Germane de Nord şi al statelor sud-germane Baden, Württemberg şi Bavaria. Războiul s-a sfărşit cu victoria germană care a dus la formarea Imperiului German sub Wilhelm I de Prusia. Alte consecinţe  majore au fost prăbuşirea celui de al doilea Imperiu Francez, sfârşitul domniei împăratului Napoleon al III-lea şi proclamarea celei de-a Treia Republici Franceze. Franţa pierde în acest război provinciile Alsacia şi Lorena, deţinute de acum şi pâna la sfârşitul Primului Război Mondial de către germani.

            În timpul acestui război Germania a trecut la 19 septembrie 1870 la asediul Parisului, iar la 10 dec Parisul s-a aflat în situaţia critică de a fi bombardat de către inamic. Exact în acest moment dificil de asediu al Parisului Jules Ferry va fi ales primar al capitalei şi i s-au atribuit responsabilităţile de a menţine ordinea şi de a aproviziona Parisul. Din această postura va reprima încercările radicalilor de a prelua puterea. Totuşi odată cu revolta populaţiei pariziene şi cu instaurarea Comunei din Paris în primăvara lui 1871 el este nevoit să fugă din capitală pentru a fi în siguranţă. Însă după restabilirea liniştii în Paris Ferry revine şi începe o activitate importantă care va încununa opera sa politică în cadrul oferit de Republica a III-a[5].

                        Climatul internîn Franţa epocii lui Jules Ferry era destul de complex. Se ştie că Republica a III-a s-a născut din revoluţia de la 4 septembrie 1870, când republicanii au triumfat asupra  conservatorilor monarhişti, reunind democraţia politică, regimul parlamentar şi laicitatea. Republica s-a arătat conservatoare şi pacifistă, fiind văzută ca o graniţă a stabilităţii, reuşind astfel să meargă din succes în succes la alegerile parţiale şi locale. Anii 1881-1885 sunt dominaţi de republicanii de guvernare, ‹‹oportuniştii››. Lor li se opuneau radicalii democraţi şi iacobinii.

            Republicanii insistau asupra laturii anticlericale a programului lor. Printre hotărârile  cele mai importante luate de aceştia au fost votarea amnistiei politice (14 iunie 1880) şi recunoaşterea dreptului de întrunire (30 iunie 1881). Amnistia din 1880 îngăduie reorganizarea forţelor sociale şi sindicale. Socialiştii nu par încă o forţă de temut. Patronii şi muncitorii sunt autorizaţi să formeze sindicate pentru a-şi proteja interesele. Din punct de vedere social aceasta este perioada în care se constituie o mare burghezie republicană formată din mari comercianţi. Este o epocă a capitalismului triumfator, iar inventiile tehnice se inmulţesc.

            În august 1880 au fost reînoite jumătate din colegiile generale. În urma acestui scrutin republicanii aveau majoritatea de adunări departamentale. În 1881 ei au câştigat peste 3000 de consilii, ceea ce le conferea majoritatea în 20 de mii de commune din 36 de mii. Mai mult, în alegerile legislative din 1881, din 557 de deputaţi, 467 erau republicani. După aceste evenimente a urmat o acţiune de consolidare a republicii, iar Ferry impreună cu Grévy, Leon Say şi Freycinet i s-au dedicat[6].

             Deoarece am descris pe scurt contextul intern, putem urmări parcursul politic al jui Jules Ferry. Poziţia sa importantă este arătată de posturile pe care le-a deţinut după 1871.Între 1879-1880 el a fost membru marcant al mai multor cabinete  întrerupte de la guvernare de anumite interval de timp. În cadrul acestor cabinete J. Ferry s-a implicat în organizarea şcolară, a cadrelor sindicale şi a participat la modificarea constituţiei (unul dintre cele mai importante scopuri ale republicanilor). Între 1872-1873 este ministru al Franţei la Atena, a fost premier în două rânduri, (prima data între anii 1872-1873, iar a doua oară în 1885). Între 1883-1885 a fost ministru al afacerilor străine. În intervalul 1879-1881 îl regăsim ocupănd postul de ministru al instrucţiunilor publice unde are o activitate care va modifica profund profilul învăţământului din Franţa. Anul 1893 îi aduce preşedenţia Senatului[7].

                        Reformaşcolară:Pozitivist şi agnostic, va defini alături de Ferdinand Buisson şi Camille Seé reforma învăţământului. El desparte Biserica de educaţia tineretului dorind să formeze o generaţie de tineri deschişi spiritului ştiinţific. Opera sa şcolară a fost de o importanţă crucială. Prin efectuarea unor modificări în învăţământ, dintre care care cea mai importantă este înlăturarea tuturor persoanelor ce aparţineau unor congregaţii neautorizate din învăţământ, în Franţa s-a creat o atmosferă tensionată, prilej cu care mulţi ofiţeri şi magistraţi au demisionat. Înlăturarea congregaţiilor este doar una din măsurile pe care le-a luat Ferry în educaţie.  Pe 14 decembrie 1880 este înfiinţat învăţământul secundar public şi laic pentru tinerele fete. Biserica a fost scandalizată deoarece deţinuse monopolul în ultimul secol asupra învăţământului pentru fete. Republica a III-a se ridică împotriva Bisericii.

            Cea mai importantă activitate în domeniul şcolar a fost organizarea învăţământului şcolar primar, gratuit, obligatoriu şi laic. A fost realizat un amplu program de construcţii şcolare. Religia era exclusă din şcoală, dar nu şi morala. Jules Ferry dorea să substituie moralei religioase tradiţionale o morală laică. Dacă preotul reprezenta vechiul regim, acum şcoala laică se ridica  în faţa bisericii, iar învăţătorul în faţa preotului.[8]

            Expansiunea colonială:sub Republica a III-a Franţa cunoaşte o mare expansiune colonială. În momentul prăbuşirii imperiului, Franţa avea în stăpânire teritoriile vechiului imperiu colonial:Senegal, Martinica, Guyana, Insula Reunion și Ile de France (Mauritius), precum si Insulele Seychelles.[9]În societatea franceză apăruse deja o dezbatere cu privire la colonialism. Opinia publică se întreba dacă merită ca statul sa cheltuiască sume importante pentru administrarea coloniilor. Jaques Ferry s-a aflat clar de partea celor pro-expansiune. El spunea la 28 iulie 1885 faptul că “Rasele superioare au datoria de a civiliza rasele inferioare.” Curând va lua naştere în Franţa un partid colonial în care intră oameni de afaceri, ofiţeri devotaţi expansiunii, în principal toţi cei care dintr-un motiv sau altul erau de accord cu aceasta. Importanţa colonizării este destul de mare în acea vreme, dovadă că lucrarea lui P. Leroy-Beaulieu, “Eseu despre colonizarea la popoarele moderne”,  va cunoaşte 5 reeditări până în 1908.[10]

            Politica colonială a avut adversari crânceni. Cei care se împotriveau politicii coloniale aveau argumente precum faptul că risipea forţele armatei în acţiuni fără folos sau utile doar pentru unele grupuri sociale, era contrară drepturilor omului, presupunea mari eforturi din partea Franţei. Se spera mai degrabă într-o concentrare a forţelor pentru recuperarea Alsaciei şi Lorenei pierdute în faţa Germaniei şi pentru recăpătarea prestigiului în Europa. Totuşi, expansiunea colonială a avut loc şi a cunoscut dimensiuni foarte importante.

            Extinderea colonială s-a efectuat în mai multe etape. În 1881 Franţa intervine în Tunisia folosind ca pretext un incident de la frontieră dintre Algeria şi Tunisia. Aici Franţa folosise încă din 1878 metose de penetrare progressive. La 12 mai 1881 bey-ul de Tunisia semnează tratatul care consemna protectoratul Franţei, iar începând cu 1883 administraţi8a locală e dublată de una franceză. Pătrunderea în Maroc se face în mai multe etape. În Siria şi Liban influenţa franceză e bine stabilită. În Africa Franţa, Anglia, şi Germania îşi impart continentul (în noiembrie1884-februarie1885 are loc Congresul de la Berlin unde se dicută chestiuni despre politica colonială în Africa).Anul 1885 aduce anexarea Madagascarului. Sub preşedenţia Consiliului lui Jules Ferry (1882-1885), Franţa stabileşte protectoratul asupra Nordului şi centrului Vietnamului (Annam şi a Tonkin). În anul 1887 se efectuează pătrunderea paşnică în Laos.[11]

            Darorită efortului şi convingerii cu care a sprijinit expansiunea colonială, Jules Ferry a devenit foarte impopular, iar cu timpul nu a mai jucat un rol atât de important în politica Franţei precum cel pe care l-a avut până în 1885. A fost totuşi un membru marcant al partidului republicanilor moderaţi şi a regizat o vreme opoziţia contra generalului Boulanger. Dupa ce Jules Grevy va demisiona, în 2 decembrie 1887, Ferry a candidat la preşedenţia republicii, dar radicalii au refuzat sa îl sprijine, ceea ce l-a determinat să se retragă în favoarea lui Sadi Carnot. Pe 10 decembrie 1887 a suferit un atentat căruia i-a supravieţuit. În 1891 a fost ales de senat conducătorul departamentului Vosges, iar în 1893 a murit.

            Republican convins, cu o educaţie clar anticlericală, Jules Ferry a fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai Franţei. El a reuşit prin eforturi repetate să schimbe aspectul sistemului educational şi să laicizeze statul. Mai mult decât atât, a adus contribuţii incontestabile la mărirea numărului de colonii pe care ţara sa le controla. Educaţia şi expansiunea colonială din Franţa Republicii a III-a au fost cele mari domenii unde şi-a pus amprenta şi despre care nu se va mai putea discuta niciodată fără să se amintească de eforturile sale

                        Bibliografie:

1.      Caron, Francoise,   La France des patriotes de 1851 ầ 1918, în Histoire de France, Tome V, f.l., Editura Fayard, 1985,

2.      Carpentier, Jean, si Lebrun, François,   Istoria Franţei, Iaşi, Institulul European, 2011.

3.      Dumitrescu, Doru, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Bucereşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2009.

4.       Madaule, Jaques, Istoria Franţei, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1973.

5.      Robiquet, Paul, Discours et opinions de Jules Ferry, Paris, Editura Armand Colin &Cie, 1895.

            6.Valiaud, Dominique, Dicţionar istoric, Bucureşti, Editura Artemis, 2008.

                        Surse electronice:

1.      Lupşor, Andreea, Dezbaterea privind colonialismul în Franța secolului XIX, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dezbaterea-privind-colonialismul-fran-secolului-xix, accesat în 27. 03. 2014.

2.      Enciclopedia Britanică online http://www.britannica.com/EBchecked/topic/205224/Jules-Ferry  accesat în 28.03.2014.

Note

[1]http://www.britannica.com/EBchecked/topic/205224/Jules-Ferry

[2]Jaques Madaule, Istoria Franţei, volumul 3, Bucureşti, Editura Politică, 1973, p. 20.

[3]Doru Dumitru şi Mihai Manea, Personaje şi personalităţi ale istoriei,  Bucereşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2009, p. 288.

[4]Dominique Valiaud, Dicţionar istoric, Bucureşti, Editura Artemis, 2008, p. 344.

[5]  Doru  Dumitrescu, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Bucereşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2009, p. 289.

[6]  Jaques Madaule, Istoria Franţei, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1973, pp. 31-35.

[7]Doru Dumitrescu, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Bucereşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2009, p.289.

[8]Paul Robiquet, Discours et opinions de Jules Ferry, Paris, Editura Armand Colin &Cie, 1895, pp. 14-50.

[9]Andreea Lupşor, Dezbaterea privind colonialismul în Franța secolului XIX, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dezbaterea-privind-colonialismul-fran-secolului-xix, accesat în 27. 03. 2014.

[10]Jean Carpentier, si Lebrun, François,   Istoria Franţei, Iaşi, Institulul European, 2011, pp. 327-328.

[11]Francoise Caron,   La France des patriotes de 1851 ầ 1918, în Histoire de France, Tome V, f.l., Editura Fayard, 1985, pp. 377-380.