J.R.R. Tolkien a văzut lumina zilei în 3 ianurie 1892 în Bloemfontein, o localitate situată în Africa de Sud. Familia sa, aflându-se într-un impas financiar în acea perioadă, mai exact, tatăl său, Arthur Tolkien, dornic să îşi consolideze averea pentru a îşi deschide propria afacere în Anglia, a acceptat o slujbă în cadrul unei bănci din Africa de Sud. Doi ani mai târziu se naşte fratele său, Hillary Arthut, astfel că, împreună cu mama lor, Mabel Tolkien, se întorc în ţară natală. Din nefericere, Arthur, capul familie Tolkien nu se va mai întoarce niciodată pe meleagurile natale din pricina unei boli necruţătoare care îl doboară.

 În urma acestui incident, băieţii Tolkien împreună cu mama lor sunt primiţi în Biserica Romano-Catolică, urmând ca după moartea mamei lor în jurul anului 1904, John împreună cu fratele său intră sub tutela preotului catolic: Francisc Xavier Morgan, supranumit de însuşi Tolkien ,,al doilea tată’’, este cel care le asigură o educaţie aparte, atât din punct de vedere moral, cât şi social, asigurându-le celor doi băieţi inclusiv taxele în cadrul celor mai înalte şcoli ale epocii.

Întregul univers mitologic este construit cu multă trudă şi răbădare. Pe lângă poveşti, acesta ,,inventează’’ diferite limbi de o complexitate aparte, cum ar fi limba elfă (quenya şi sindarin) bazată pe cercetări complexe din partea lingvistului Tolkien şi cu personaje desprinse din epopeile nordului. Aşa va lua naştere The Lord of the Rings, celebra trilogie care va vedea lumina tiparului abia între anii 1954, respectiv 1955, din pricina condiţiilor nefavorabile din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Patru ani mai târziu, respectiv în anul 1959, Tolkien se retrage din învăţământul universitar şi se va dedica în totalitate literaturii, bucurându-se în tihnă de o existenţă împlinită alături de copiii săi, cât şi de admiratori şi prieteni dragi dinîntreaga lume. În anul 1973, la vârsta de 81 ani, acesta închide ochii într-un spital din Bournemouth spre a-i deschide în lumina vieții veşnice.

Însă, am rămas cu o moştenire fizică şi spirituală, şi anume, romanele acestuia pe care le vom putea citi şi reciti reamintindu-ne cu nostalgie de imaginea ,,cavalerului leu’’ pe care scriitorul român Nicolae Steinhardt îl portretizează prin intermediul virtuţilor hobbiţilor, gnomilor şi ai cavalerilor tolkieneni: ,,Un asemenea om îţi dă, puternic, nostalgia Evului Mediu şi te apucă, în prezenţa unuia ca el, o crâncenă vrăjmăşie faţă de vremurile de azi şi împotriva democraţiei din tramvai la orele de vârf. Uite că-i un leu, uită că există şi lei”.

Înainte de a fi scriitor, Tolkien a fost în primul rând pasionat de limbile străine. Astfel, descoperirea lingvisticii a fost una revelatoare pentru Tolkien, după cum vom vedea într-una dintre scrisorile sale, şi anume, momentul când a găsit o gramatică a limbii finlandeze în Biblioteca de la Exeter College: ’’A fost ca şi descoperirea unei pivniţe întregi pline cu vinul cel mai negru, dintr-un soi şi de un gust nemaigustate înainte de vreme[…] iar propria mea limbă– mai bine zis seriile de limbi inventate – a devenit intens finlandeză, atât ca şi structură, cât şi ca fonetică”.Cu scopul de a evolua şi a îşi îmbogăţi sistemele lingvistice ale propriei creaţii,acesta a creat Pământul de Mijloc şi istoria sa. Pe lângă acestea, englez catolic, Tolkien s-a plâns că ţara sa nu are o mitologie demnă de acest nume. Creând Istoria Pământului de Mijloc, în principalul său roman Silmarillion, urmând apoi Poveşti Neterminate şi colecţia de poveşti TheBook of Lost Tales, el nu şi-a ascuns dorinţa de a da Angliei o mitologie demnă de marile epopeinordice în care şi-a găsit cu desăvârşire inspiraţia.

 Inspirat mai ales de epopeile nordice pentru a crea mitologie, dar, de asemenea, miturile biblice şi cele platoniene stau la baza creaţiei mitologie tolkienene. Studiindu-l pe îndelete pe Platon, Tolkien s-a inspirat din cele mai mari mituri platoniciene, realizând o reţetă mitică unică şi personală. Aparent, Platon spune povestea unui inel magic înt-un dialog din Republica. Cunoscutul mit al lui Gyges, spune povestea unui păstor din Lydia care descoperă un inel ce îl va înzestra cu puteri neobişnuite. Acesta foloseşte inelul pentru a se strecura în castel, o seduce pe regină și îl ucide pe rege. Ideea de sorginte filosofică pe care Platon o dezvoltă cu ajutorul acestui mit, vizează natura omului, care, odată devenit invizibil, va acţiona numai în satisfacerea nevoilor proprii. De pildă, acelaşi lucru îl va dezvolta şi J.R.R Tolkien în ceea ce priveşte realizarea personajului Sméagol, care va deveni mai târziu Gollum, înrobit de puterea nepreţuitului.Un împătimat al Mitologiei Nordice, Tolkien pe lângă lectura propriu-zisă, a tradus două mari creaţii: Völsunga Saga şi Saga regelui Heidrek. Inelul Nibelungilor, capodopera wagneriană, îşi are originea în Volsunga şi Niberlungenled, autorul a extras cele două mari simboluri ale operelor sale: inelul şi sabia refăcută din cioburile lui Narsil, redenumită de către Aragorn, Anduril. În VölsungaSaga, cele două obiecte sunt numite Andvaranaut, respectiv Gram şi corespund sabieiNarsil , respectiv Inelului Suprem.

O influenţă aparte asupra operelei lui J.R.R.Tolkien o are dimensiunea religioasă. Scrisorile acestuia conţin numeroase fragmente care au la bază credinţa religioasă a scriitorului. Educat de către mama sa, Mabel, într-o spiritualitate catolică temeinică, urmând ca drumul să îi fie călăuzit de către părintele Francis Xavier Morgan, J.R.R.Tolkien, ,,încă de la primele mărturisiri consemnate în scrisorile către cei dragi apare în postura unui practician fidel al propriei credinţe”. (Robert Lazu, Lumea lui Tolkien)

Fără a evoca în mod direct figura Mântuitorului Iisus Hristos, Tolkien prezintă anumite făpturi ale Lumii de Mijloc ce cunosc acea vindecare, care este accesibilă doar prin eforturi şi sacrificii eroice. Hobbiţii Bilbo şi Frodo Baggins sunt cei mai semnificativi exponenţi ai acesteia.Deşi armonizate în propria viziune, arta şi credinţa la Tolkien îşi au propria autonomie, contopindu-se împreună din rădăcini diferite. Precum şi alţi scriitori catolici, Tolkien nu alcătuieşte o literatură de perpetuare a credinţei creştine. El se declară un scriitor, dar nu un scriitor catolic. Astfel spus, el este un credincios catolic care, între alte vocaţii ( cum ar fi cea de lingvist, profesor, tată) se află şi aceea de scriitor.

În lucrarea sa Lumea lui Tolkien, profesorul Robert Lazu aduce o explicaţie care ar putea lămuri lucrurile din acest punct de vedere:,,Lumea de Mijloc(engl.Middle Earth) al cărei nume originar – middle-erde- , preluat din engleza medievală, însemnă ,,pământul dintre mări’’, nu e marcată de Revelaţia Creştină. Asta deoarece cea de-a treia Eră când se desfăşoară acţiunea din Stăpânul Inelelor este pre-creştină. Aici Tolkien se întâlneşte, într-un mod rodnic, cu concepţiile despre valorile religioase precreştine proprii unor autori precum Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful sau Clement Alexandrinul. Presupunând existenţa susţineau că existau în ele, implicit, <seminţe ale Logos-ului – Mântuitorul Isus Cristos>> - care anticipau creştinismul fără a-l putea substitui.’’

Aşa cum am mai spus, Tolkien nu a fost un scriitor catolic, ci mai bine zis, un credincios catolic cu vocaţia de scriitor care a inserat în poveştile sale elemente creştine, acestea nefiind explicite, ci mai degrabă apar sub forma unor semne, simboluri destinate să însoţească cititorii spre desăvârşirea Revelaţiei creştine.

Astfel, o întreagă hartă a mitologiei creştine, o regăsim în Silmarillion, publicată la patru ani după moartea lui Tolkien, în care regăsim povestită istoria universului de la Creaţie (VîrstelePământului, Vîrstele lămpilor şi arborilor, Vîrstele Soarelui,până la războiul Inelului, petrecuttreizeci şi şapte de mii de ani mai târziu. În Lumea lui Tolkien, Robert Lazu conchide capitolul O Mitologie Crestină: Silmarillion, precizând că ,,aproape toate temele majore ale cosmogonieibiblice sunt relatate în geneza lumii descrisă în Silmarillion: atotputernicia divină, creaţia din nimic, dinamica luminii şi întunericului de la începutul genezei, aducerea la fiinţă din neant şi, nu în ultimul rând, puterea creatoare a Cuvântului dumnezeiesc. Presupând existenţa susţineau că existau în ele, implicit, <seminţe ale Logos-ului – Mântuitorul Isus Cristos>> - care anticipau creştinismul fără a-l putea substitui.’’

 Acest culegător și țesător de narațiune rămâne unul dintre cei mai mari creatori ai poveștilor, pe lângă talentul său de scriitor, Tolkien a demonstrat și un talent al desenelor, creându-și singur hărțile acelui Tărâm de Mijloc, creatorul unul limbi ce a inspirat generații întregi, o limbă creată cu obârșia unui lingvist, după regulile foneticii și ale gramaticii, un univers fiabil ce va dăinui etern în conștiința universală a literaturii.