Istoria casei Oldenburg, una dintre cele mai importante dinastii europene

Casa Oldenburg a pornit din nordul Germaniei, în regiunea Osnabrück, fiind documentată pentru prima oară în 1091 (Egilmar I). Guvernează Danemarca, din ea desprinzându-se Casa Regală Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. În 1762 a ajuns pe tronul Rusiei, iar în 1863 pe cel al Greciei.

Genealogic, marii duci de Oldenburg (care au domnit până în 1918), ţarii Rusiei din Casa Romanov-Holstein-Gottorp și regii Suediei până în 1818 (când la putere a venit dinastia Bernadotte) aparţin de Casa Schleswig-Holstein-Gottorp, în timp ce actualele Case Regale ale Danemarcei și Norvegiei sunt, genealogic, părţi ale ramurii Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.

Sumarizând, linia principală a dat regi ai Danemarcei (1448-1863), ai Norvegiei (1450-1814) și ai Suediei (­1457-1464, 1497-1501 și 1520-1521). Holstein-Gottorp-Romanov a fost reprezentată de ţarii Rusiei (1762 și ­1796-1917). ­Holstein-Gottorp înseamnă regii Suediei (1751-1818). În fine, din Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg provin regii Danemarcei (din 1863), ai Norvegiei (din 1905) și ai elenilor (1863-1924 și 1935-1973).

Prezenţa în Danemarca

În 1448, contele Christian de Oldenburg a ajuns, prin alegeri, pe tronul danez. Vechea Casă Regală daneză (Estridsson) dispăruse în 1412, prin decesul lui Margrete I, care, odată cu Uniunea de la Kalmar (1397), își extinsese puterea asupra Danemarcei, Norvegiei și Suediei.

A urmat un intermezzo al strănepotului ei, Erik von Pommern, și, după alungarea sa, în 1439, după războiul contra Hansei, al nepotului acestuia din urmă, Christoph al III-lea, din linia Pfalz-Neumarkt a Casei Wittelsbach.

Când Christoph al III-lea a murit în 1448, fără să aibă urmași, contele Christian de Oldenburg (fiul contelui Dietrich von Oldenburg și al lui Helvig von Holstein) a fost ales (de Consiliul Regal, în consultare cu Hansa) rege al Danemarcei cu numele Christian I, el stăpânind asupra întregii Uniuni de la Kalmar. A devenit deci rege al Danemarcei (1448-1481), al Norvegiei (1450-1481) și al Suediei (1457-1464).

Condiţia sine qua non pentru a fi ales

Pe 28 octombrie 1449, Christian I se va căsători (condiţie obligatorie pusă de Consiliu pentru a valida alegerea) cu văduva predecesorului său, Dorothea von Brandenburg. Cinci copii se vor naște în timpul mariajului lor, doi dintre ei devenind regii Danemarcei după moartea sa în 1481:

Johann I (1481-1513) a fost și rege al Suediei (moneda, 1497-1501), căsătorit cu Christine von Sachsen, din Casa Wettin. Unul dintre cei șase copii ai acestora a condus Danemarca, Norvegia și Suedia sub numele Christian al II-lea ­(1513-1523), fiind rege al Suediei între 1520 și 1521. Căsătorit cu Isabella de Austria, a avut șase copii, fără ca vreunul să domnească.

Friedrich I / Frederik I ­(ilustraţie,1523-1533) s-a căsătorit cu Anna von Brandenburg. Au avut doi copii, unul dintre ei, Christian al III-lea (1534-1559), fiind regele Danemarcei și Norvegiei.

Acesta din urmă s-a căsătorit cu Dorothea von Sachsen-Lauenburg, având cinci copii, unul dintre ei, Friedrich al II-lea / Frederik al II-lea, u ­ rmându-i pe tron între 1559 și 1588. Și el s-a căsătorit cu o nemţoaică, Sophie von Mecklenburg-Schwerin, având șapte copii. Fiica Anna a devenit soţia lui Jacob I, regele Angliei și Scoţiei, și fiul Christian al IV-lea – rege al Danemarcei.

LEX REGIA

Christian al IV-lea (1588-1648) a fost însurat cu Anne Catherine von Brandenburg, a avut șase copii, unul dintre ei, Frederik, succedându-i pe tron ca Frederik al III-lea. Cu a doua soţie, Christine Munk (o nobilă daneză), a avut 12 ­copii, plus alţi ilegitimi din alte relaţii.

Acum am ajuns într-un punct esenţial. Prima lege care guvernează succesiunea la tronul danez ca o monarhie ereditară a fost Kongeloven (Lex Regia), emisă pe 14 noiembrie 1665 și publicată în 1709, conform căreia coroana Danemarcei revine descendenţilor legitimi ai lui Frederik al III-lea, rege între 1648 și 1670.

El a instituit, în 1660, monarhia absolută în Danemarca și Norvegia. Căsătorit cu Sophie Amalie von Braunschweig-Calenberg, a devenit tatăl lui Christian al V-lea al Danemarcei (1670-1699), care și-a unit destinul cu cel al lui Charlotte Amalie von Hessen-Kassel.

De altfel, toţi regii ce vor urma și-au ales drept soţii nemţoaice din case nobiliare. Ultimul rege care a condus ca monarh absolut, transformând ţara în monarhie constituţională, a fost Frederik al VII-lea (1848-1863). El a fost, totodată, ultimul reprezentant al vechii linii a Casei Oldenburg, decedând fără a avea urmași.

Ramura Glücksburg

Urmașul său, din ramura Glücksburg, a fost Christian al IX-lea (1863-1906). Fiu al lui Friedrich Wilhelm, duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, și al prinţesei Luise Karoline von Hessen-Kassel, nu a avut ­succes în a obţine mâna Reginei Victoria a Marii Britanii, drept pentru care s-a căsătorit cu o verișoară îndepărtată, Luise Wilhelmine Friederike Caroline Auguste Julie von Hessen-Kassel. Legea din 1665 nu mai era valabilă, căci nimeni nu mai era descendent direct al lui Frederik al III-lea, așa că în 1853 a fost dată o nouă lege.

Dar și aceasta a fost o urmare a primului război pentru Schleswig (ducat considerat fief danez, învecinat cu ducatul Holstein, parte a Sfântului Imperiu Roman, ulterior a Confederaţiei Germane), între 1848 și 1851. Locuitorii din Schleswig și Holstein se revoltaseră împotriva conducerii de la Copenhaga, care dorea să despartă cele două ducate. Germania va primi ajutor din partea Prusiei (celelalte mari puteri se tem de dispariţia echilibrului european), intrând în Iutlanda. În 1850 însă, ducatele rămân singure, facilitând triumful danezilor.

Protocolul de la Londra din 8 mai 1852, recunoscut de Austria, Franţa, Prusia, Rusia și Marea Britanie, Danemarca și Suedia, afirma integritatea federaţiei daneze ca o „necesitate europeană și un principiu valabil“. Ducatele Schleswig și Holstein rămân independente, dar noul rege danez nu va fi, concomitent, și ducele de Holstein-Lauenburg.

În 1851, ţarul rus Nicolae I a recomandat ca prinţul Christian von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg să fie avansat în linia succesorală daneză, el fiind crescut, de fapt, la Copenhaga, inclusiv în rândurile Academiei Militare. Recomandarea a fost parafată de Protocolul de la Londra, Christian având – argument suplimentar – și legături familiale îndepărtate cu regalitatea d ­ aneză. Astfel, noua lege succesorală din 15 iulie 1853 îl plasa al doilea în linia succesorală după fratele său, Ferdinand.

O altă justificare era că soţia sa, Louise, era fiica lui Louise Charlotte a Danemarcei (fiică a prinţului moștenitor Frederik), deci cea mai apropiată rudă de Frederik al VII-lea. Ambiţiile europene care-l vor transforma pe Christian al IX-lea în „socrul Europei“ erau mai degrabă ale soţiei sale.

Împreună au avut șase copii, dintre care: Christian Frederik Wilhelm Carl (Frederik al VIII-lea), prinţ moștenitor timp de 42 de ani, a domnit în Danemarca între 1906 și 1912. Căsătorit cu Louise a Suediei (din Casa Bernadotte), se părea că ascendenţa germană va dispărea, numai că unul dintre cei opt copii, Christian al ­X-lea (­ 1912-1947), unicul rege al Islandei sub numele Kristján al X-le­a în t­ impul ­uniunii personale Danemarca-Islanda (­1918-1944), a reintrodus filonul nemţesc, ­căsătorindu-se cu Alexandrine Auguste von Mecklenburg-Schwerin. Din păcate pentru nemţi, fiul lor, Christian Frederik Franz Michael Carl Valdemar Georg Frederik al IX-lea ­(1947-1972), a contractat din nou o căsătorie cu Casa Bernadotte (în persoana lui Ingrid a Suediei).

Alexandra Caroline Marie Charlotte Louise Julia a Danemarcei a devenit, în 1863, soţia viitorului rege britanic Edward al VII-lea (1901-1910), apoi și mama lui George al V-lea.

Prinţul Wilhelm von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg a fost Regele George I al elenilor. Prinţesa Marie von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, cunoscută drept Dagmar și măritată cu ţarul rus Alexandru al III-lea, a devenit Maria Feodorovna.

Acest text este un fragment din articolul „Oldenburg. Una dintre cele mai importante dinastii europene” publicat în numărul 281 al revistei „Historia” (revista:281), disponibil în format digital pe platforma paydemic.

_{Foto sus: Palatul Christiansborg din Copenhaga, Danemarca, este singura clădire din lume care adăpostește toate cele trei puteri ale statului – executivă, legislativă și judecătorească. Câteva aripi ale palatului sunt ocupate de monarhia daneză. Aceasta este ultima dintr-o succesiune de clădiri construite pe locul primului palat, ridicat în 1167 (© Getty Images)}