Ilie Tudor, scriitor, fost deţinut politic, tatăl lui Tudor Gheorghe, a murit. Viaţa olteanului care „a văzut oameni veniţi în cârje şi plecaţi în picioare“
Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe, fost deţinut politic a murit, la vârsta de 92 de ani, duminică, în comuna doljeană Podari. În urmă cu doi ani, Ilie Tudor a povestit, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, despre minunile văzute la Maglavit, impresia făcută asupra sa la 14 ani de şeful legionarilor, despre cei cincia ni petrecuţi în temniţele comuniste, întâlnirea cu Petre Ţuţea şi „discursurile“ prin Morse ale părintelui Stăniloaie.
Ilie Tudor s-a stins din viaţă la vârsta de 92 de ani. Republicăm un interviu acordat de tatăl lui Tudor Gheorghe în ajunul Crăciunului, în urmă cu doi ani.
Cum vii dinspre Craiova spre Calafat, imediat după podul ’ăl mare de peste Jiu, se întinde satul Podari. Stânga, de pe şosea, pe „Fermei“, apoi dreapta, intri pe „Fântâna Miresei“ şi, la poalele dealului, lângă cimitir, locuieşte Ilie Tudor. Sau poţi s-alegi varianta mai simplă:„Cum intri în Podari, întrebi de mine“. Ilie Tudor are 89 de ani, are pieptul călit de fier şi sufletul de crin. Doar părul să-i fi încărunţit, căci ridurile sunt de bunic frumos. Cineva i-a spus odată:„Dacă n-ai fi făcut puşcărie, ai fi murit!“. Era fiul său, Tudor Gheorghe, şi avea dreptate să-i spună aşa. Ilie Tudor a văzut minuni făcute de oameni şi de Dumnezeu. A văzut moartea şi a înţeles-o, a coborât în iad, în temniţele Aiudului, şi s-a întors puternic. A reuşit să-şi învingă cei mai mari duşmani – amintirile şi teama – şi niciodată nu s-a îndoit de credinţa sa. Nu urăşte, deşi tot oltean răzvrătit se cheamă că e. Trăieşte într-o casă pe care, cu multă îngăduinţă, am putea s-o numim modestă, dar nimic nu vrea să schimbe la ea. Asta e vatra lui, fiecare cuişor ştie unde-i pus şi-l lasă acolo, că aşa a fost dintotdeauna. E ajunul Crăciunului şi, uite!, nu vrea să mănânce până nu dă întunericul, că aşa e lăsat, să ţină postul. Acesta este Ilie Tudor, cel mai frumos oltean.
„Weekend Adevărul“:Nea Ilie!
Ilie Tudor:Intraţi, că nu vă muşcă! Să trăiţi, nea Ilie! Ce faceţi? Uite, tocmai mă-ntorsei de la Bucureşti, că a avut Tudor Gheorghe spectacol. Măi, când am intrat acolo, la Sala Palatului, m-am speriat. 4.000 de oameni! Sala plină! 4.000! Păi, comuna Podari are 3.800. M-am îngrozit:„Ce e aici, mă, fraţilor?!“. Erau momente când nu se mai terminau aplauzele. Era delir. E nărod Gigi ăsta! Culmea e că mie mi-a venit rău.
De ce?Uite, nu-mi mai simt un picior, de la gleznă în jos. Asta se trage de la anchetă, de la Securitate:când mi-au dat cu un drug peste călcâie, mi-a sărit talpa de la pantof. N-am simţit durerea în picior, ci undeva, în creştetul capului. Când au dat a doua oară, am leşinat. M-au trezit abia când m-au ars cu ţigara sub bărbie. În sfârşit, nu mai contează, dar în ultimii trei ani a început să mă supere mai rău piciorul. Când stau liniştit, nu mă doare, dar nu mai pot să merg 100 de metri! Păi, nici să vă iau de la poartă nu venii, văzurăţi?