Henri Mathias Berthelot şi Românii - Activitatea generalului şi a Misiunii Militare Franceze în România (1916-1917)
Între octombrie 1916 şi începutul lunii februarie 1917, misiunea cuprindea 277 ofiţeri de infanterie, cavalerie şi artilerie, 88 medici, farmacişti şi veterinari, 37 piloţi şi observatori, 4 ofiţeri de marină, 8 ofiţeri de intervenţii, alăturându-se 1.150 de grade inferioare şi soldaţi, specializaţi în diverse meserii.[1]
După eşecul trupelor române din prima campanie a anului 1916, România va suferi o pierdere teritorială masivă, în dauna Puterilor Centrale, trupele române fiind nevoite să se retragă în Moldova, pentru o re-organizare militară. Deşi regele Ferdinand I împreună cu Marele Cartier General au rămas până în martie 1917 la Bârlad, Berthelot şi o parte din colaboratorii săi s-au instalat la Iaşi. Aici, prezenţa generalului Berthelot, s-a dovedit benefică, implicandu-se activ în rezolvarea unor sarcinii cooperative cu reprezentanţii statelor aliate. De astfel, în ianuarie 1917, Berthelot a făcut demersuri la Petrograd pentru a susţine în mod indirect cauza românească şi a Franţei, unde avut un schimb de replici cu şeful Marelui Cartier General rus din aceea perioadă, V.I. Gurko, moment pe care generalul V. Pétin îl va menţiona în lucrarea sa, Le drame roumain, 1916-1918, publicată la Paris în 1932 astfel:„Schimburile de vederi dintre generalul Berthelot şi generalul Gurko, care apără punctul de vedere rusesc, au fost aprinse şi au pus în evidenţă divergenţele profunde. Sunteţi mai român decât românii, i-a spus într-o zi Gurko lui Berthelot. În realitate, noi nu eram mai români decât românii, ci, prin acţiunea noastră, susţineam cu energie interesele franceze”.[2]
Implicarea generalului Berthelot şi a colaboratorilor săi în procesele de re-organizare ale armatei a avut în prima jumătate a anului 1917 rezultate remarcabile. Sub îndrumarea şi supravegherea atentă a generalului francez au fost construite marile unităţi, au fost organizate centrele de insurecţie şi a şcolile militare, soldaţii francezi oferind de asemenea un sprijin substanţial acestor activităţi.[3]
Istoricul Glenn E. Torrey menţionează în lucrarea sa, , The Romanian Battlefront in World War I”faptul că, sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, divizii întregi au fost rapid aduse înapoi la ordinea de luptă.În timpullunilor de iarnă şi de primăvară, un inventar enorm de arme a ajuns în România prin intermediul liniilor de cale ferată din Rusia, inclusiv 199 de avioane de luptă şi de recunoaştere, 2.700 de mitraliere, 1, 37 milioane de grenade, 220.000 de puşti, 100 de milioane de cartuşe, 2 milioane obuze de artilerie, precum şi alte materiale de război de strictă necesitate.[4]
Din documentele franceze putem releva faptul că, în pofida condiţiilor foarte îngrijorătoare, la jumătatea lunii martie armata română avea un număr de 492.403 de cadre militare. Deşi numărul efectivelor nu era foarte mare, acestea au fost grupate în Armata a 2-a aflată sub comanda generalului Alexandru Averescu, reunind 6 divizii, şi Armata 1, aflată în plin proces de reogranizare, care cuprindea 9 divizii. [5]
Autoritatile române au apreciat în mod deosebit activitatea generalului H.M. Berthelot, iar drept dovadă, la 21 mai 1917 a fost votată de Parlament acordarea cetăţeniei de onoare a României.[6]I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, menţiona de altfel în memoriile sale că momentul a produs “o nouă şi călduroasă manifestaţie de simpatie pentru sărbătorit, pentru Franţa şi pentru întreaga Misiune Militară”[7], legea fiind propusă de deputatul Constantin Banu şi semnată de regele Ferdinand I la 18 iulie 1917.[8]Satisfăcut de această decizie a autorităţilor române, generalul francez scria familiei sale în Franţa şi o informa că ‘‘Am fost înştiinţat că Senatul şi Camera Deputaţilor m-au proclamat cetăţean de onoare al României cu aclamaţii şi cu o unanimitate de voturi ce mă flatează în mod deosebit.”[9]
Popularitatea generalului a cunoscut o creştere considerabilă, motivând astfel foarte mulţi ostaşi să se înroleze ca voluntari în armată, printre ei numărându-se foarte mulţi ardeleni şi bucovineni, care vor sosi la Iaşi în data de 7 iunie 1917 şi pe care generalul Berthelot i-a primit cu bucurie, urmând ca a doua zi să aibă loc în Piaţa Unirii ceremonia de depunere a jurământului de credinţă faţă de rege.[10]
În cele mai dificile condiţii, reorganizarea armatei române a fost încheiată până în iunie 1917, iar planul de acţiune pentru frontul din Moldova a fost finalizat. Obiectivul principal al planului era, fără doar şi poate, eliberarea Munteniei de trupele inamice, ofensiva urmând a fi declanşată la data de 22 iulie 1917. Însă nemulţumirea lui Brătianu faţă de data declanşării ofensivei l-a determinat pe Ferdinand I să convoace în data de 18 iulie 1917 un consiliu de război, la care au luat parte şi şeful Înaltului Comandament Român, generalul Constantin Prezan, şeful misiunii franceze, Henri M. Berthelot, dar şi reprezentatul rus, Scerbacev.[11]Tot sub preşedinţia regelui, are loc câteva zile mai târziu un alt consiliu, cu aceiaşi protagonişti ca şi la prima întrunire, cu excepţia generalului Al. Averescu, care la primul consiliu nu a participat. La consfătuire, conform celor menţionate de Averescu, ‘‘S-a discutat eventualitatea evacuării Moldovei. Era chestiunea unde să se retragă armata. Se prezentau mai multe soluţiuni:Kerson, Poltava şi Harkov.”[12]
Înaintea declanşării ofensivei, care trebuia sa înceapă la 1 iulie, Berthelot face o ultimă inspecţie a frontului, controlând la 27 iunie/10 iulie 1917 frontul destinat Regimentului 47/72 Infanterie, aflat sub comanda generalului Radu Rosetti, [13]respectiv două zile mai târziu urma a efectua o vizită pe frontul Corpului 6 Armată român. Concluziile finale ale acestor inspecţii au fost notate într-un raport înaintat regelui Ferdinand I, în care se reliefează faptul că trupele aveau un moral ridicat şi erau foarte bine instruite;de asemenea, generalul francez mai remarca în raport faptul că ‘‘soldaţii sunt dornici să-şi facă datoria”.[14]
Conform planului de campanie la9/24 iulie 1917, Armata I română iniţia ofensiva în sudul Moldovei, în zona Nămoloasa. Surpriza avea să survină două zile mai târziu, atunci când Armata a 2-a, condusa de Al. Averescu, învingea inamicul şi ocupa oraşul Mărăşti, bifând astfel primul succes românesc din campania anului 1917.[15]Însă o zi mai târziu (25 iulie) ofensiva era oprită în mod surprinzător de Al. Kerenski, devenit conducătorul provizoriu al guvernului rus după alungarea ţarului Nicolae al II-lea în urma evenimentelor din martie 1917, provocând în rândul generalilor români şi francezi un sentiment de indignare. Despre acest moment Henri M. Berthelot notează în memoriile sale:” La prânz lovitură de teatru! Generalul Prezan vine şi-mi spune că o telegramă a lui Kerenski ordonă oprirea atacurilor şi suspendarea oricărei ofensive. Dau fuga la Scerbacev care îmi confirmă informaţia. Îi cer să telegrafieze lui Kerenski pentru retragerea ordinului în ceea ce priveşte frontul românesc. (...) Scerbacev îmi răspunde că este imposibil:telegrama a sosit fără a fi codată, lovitura morală e dată, toate sovietele de pe frontul românesc au ştiut de ea cu o oră înaintea lui şi au comunicat-o trupelor ruse.”[16]
Ordinul de suspendare al ofensivei, emis de Al. Kerenski, nu a fost respectat iniţial de generalul Al. Averescu, pe motiv că acesta nu putea fi aplicat. Decizia generalului român nu a fost pe placul lui Berthelot[17], mai ales că între cei doi exista o relaţie tensionată, care s-a agravat şi mai mult după alegerea ca şef al Statului General Major al Armatei Române a lui Constantin Prezan, decizie de care Henri M. Berthlot nu era străin.[18]
Decizia rusească de suspendare a ofensivei a provocat generalului Berthelot o stare de îngrijorare, datorită faptului că situaţia de pe frontul românesc s-ar fi putut deteriora, dar şi temerii provocate de încheierea unei eventuale păci separate, sugerând superiorului său din Franţa ca cele două guverne-englez şi francez-să acţioneze pe lângă guvernul rus de la Petrograd pentru ca România să nu fie abandonată, asigurându-l de altfel pe ministrul de Război francez că nici primul ministru Ion I.C Brătianu şi nici şeful Marelui Stat General Major român, Constantin Prezan, nu doreau o încheiere a păcii separate, acestora alăturându-li-se şi regele Ferdinand I. [19]
În campania din vara anului 1917 rolul generalului Henri M. Berthelot era doar de observator al evoluţiilor situaţiei militare de pe front, acestaneimplicându-se în conducerea operaţiunilor militare.[20]
La 30 iulie 1917, Ferdinand I a cerut schimbarea generalului Constantin Cristescu de la comanda Armatei I, acesta fiind înlocuit, tot la propunerea regelui, de generalul Eremia Grigorescu. Berthelot susţinea în jurnalul său că , , La 30 iulie, iată o criză în comandamentul român. Situaţia respectivă a şefilor Armatei a IV-a rusă şi Armatei I română nu a fost bine definită şi se simte o gravă neînţelegere între generalii Ragoza şi Christescu”.[21]Neimplicându-se nemijlocit în schimbare lui Cristescu, dar a considerat decizia oportună, deoarece, după cum menţionează Berthelot, „nu a arătat destulă energie şi nu reusit o buna conlucrare cu Ragoza (comandantul armatei ruse-n.a.), care ar fi vrut sa fie deja pe malul drept al Siretului”[22]
Confruntându-se cu o situaţie defavorabilă României, din cauza refuzului rusesc de a mai lupta, autorităţile române au fost nevoite să organizeze la 4 august un Consiliu de Război la care participa şi Berthelot. Conform celor menţionate de Brătianu, la consiliu s-a decis , , să se apere pământul Moldovei metru cu metru”[23]
şi în cazul unei situaţii defavorabile, autorităţile române împreună cu regele să se retragă în Rusia. [24]
Deşi conducerea Armatei I a fost schimbată la cererea lui Ferdinand I, aceasta a dat luptele dintre cele mai grele, culminând cu victoria de Mărăşeşti. Binecunoscuta bătălie de la Mărăşeşti a fost iniţial angajată de Armata 9 germană şi de Armata 4 rusă, devenind pe parcurs o bătălie în care aportul trupelor române aflate sub comanda generalului Eremia Grigorescu, a fost esenţial. Desfăşurată de-a lungul a trei etape importante, ce au durat 29 de zile (10 în ofensivă şi 6 de contraatac) şi 13 zile de relativă acalmie, trupele române animate de o vie dorită de revanşă, au dat dovada de o tenacitate extraordinară, reuşind astfel să stăvilească întreg elanul ofensiv al inamicului. Munca generalului depusă la organizarea şi instruirea armatei române şi-a arat roadele în urma acestor bătălii celebre care au reprezentat unul dintre cele mai frumoase capitole ale istoriei ţării noastre. [25]
Henri M. Berthelot remarca prin intermediul unui raport adresat superiorilor săi, progresele armatei române, dar şi faptele de vitejie ale soldatului român, care conform celor remarcate de acesta ‘‘ soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”.[26]Pe lângă remarcile adresate soldaţilor români, generalul Berthelot evidenţiază şi numeroşi ofiţeri francezi, pe care de asemenea acesta îi va menţiona într-un raport expediat în Franţa, la 19 august 1917. În raport, Berthelot evidenţiază faptele de vitejie şi curaj ale căpitanului aviator Maurice Gand, din misiunea aeronautică franceză, care doborâse un avion german într-o bătălie aeriană dată lângă Bârlad, dar şi ale locotenentului Berge, care a fost ranit şi dat disparut în urma atacului german din zona Slanic, aflat în fruntea Regimentului 46 Infanterie.[27]
Pentru actele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, regele Ferdinand acordă la 9 august 1917, [28]ofiţerilor francezi decoraţii cu înalte ordine şi medalii româneşti. Drept urmare, pentru serviciile aduse artilerie antiaeriene, căpitanul Vincent Francois este decorat cu Ordinul ‘‘ Steaua României ‘‘ cu spade în grad de cavaler[29], căpitanii aviatori ai misiunii aeronautice, Maurice Gand, Charles Mallet de Mailly Nede şi locotenentul pilot Roger Lucy au primit înaltul ordin militar ‘‘ Mihai Viteazul” clasa a III-a, chiar şeful misiunii militare franceze, H.M. Berthelot a fost decorat de către regele României la 23 iulie cu acest ordin[30]. De asemenea, în semn de recunoştiinţă a meritelor sale, autorităţile franceze îi acordă generalului Berthelot în vara aceluiaşi an, înaltul ordin” Legiunea de Onoare” pentru strângerea relaţiilor franco-române.[31]
Necontribuind direct la marile succese din vara anului 1917, obţinute în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Misiunea militară franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, a jucat un rol deosebit de important în reorgranizarea şi instruirea armatei române. Activitatea generalului Henri Mathias Berthelot este apreciată şi în rândul unor şefi de partide. Astfel la 27 august 1917, şeful Partidului Conservator, Al. Marghiloman, oponent de seamă al Antantei, menţionează în memoriile sale faptul că:” Organizarea franceză a dat rezultate minunate. Regele şi principele Carol pretutindeni pe front. Berthelot se ocupa mai cu seamă a dirija instrucţia artileriei grele”[32]De astfel simpla prezenţă a ofiţerilor francezi, atât pe străzi, cât şi prin localurile publice, erau de natură să ridice moralul şi optimismul românilor.[33]
O zi mai târziu, ministrul francez de război, Paul Painleve recunoaşte meritele generalului, cât şi a întregii Misiuni, afimând armata într-un ordin de zi” sub evenimente conducerea şefului său, generalul Berthelot care a dat tuturor colaboratorilor săi o impulsionare viguroasă şi strălucită şi le-a comunicat convingerea sa arzătoare şi sentimentului dedicat al datoriei. Misiunea franceză de pe lângă armata română a reuşit în mod strălucit să-şi îndeplinească rolul dedicat, care i-a fost încredinţat.
În cursul grelelor şi glorioaselor lupte care au consemnat eşecul ofensivei germane în regiunea Siretului, personalul Misiunii Militare franceze a dat pe câmpul de bătălie probe ale unui devotament şi spirit de sacrificiu căruia comandamentului român i-a adus din plin omagiu contribuind astfel, prin exemplul său, la creşterea moralului armatei române şi aducând un serviciu însemnat la cauza aliaţilor.”[34]
De asemeanea, generalul Armatei I române, Eremia Grigorescu şi-a exprimat recunoştiinţa faţă de ofiţerii francezi pentru serviciile aduse României, printr-o scrisoare adresată şefului Misiunii franceze, Berthelot. Generalul român menţionează următoarele:‘‘ Am găsit la inşi un neţărmuit devotament, o grijă unică să asigure succesul şi dispreţul complet al primejdiei.[35]Răspunsul lui Berthelot nu întârzie să apară, mulţumind astfel generalului Eremia Grigorescu pentru laudele aduse ofiţerilor francezi, care activau în corpurile de trupe şi aviaţie ale Armatei I. Nici ofiţerii francezi ai misiunii nu au omis să adreseze cuvinte de laudă soldaţilor români. Într-un raport înaintat superiorilor săi, un ataşat militar pe lângă Divizia 3 Infanterie, colonelul Charles Vesperini relata faptul că:‘‘soldatul român e bun, foarte solid, foarte rezistent, excelent la marşuri, nu se plânge de greutăţi.” [36]
[1]Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1918, vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 20.
[2]Ion Giurcă, Generalul Henri Mathias Berthelot-150 de ani de la naştere, în„Gândirea Militară Românească”, nr. 6/2011, p. 153.
[3]Ion Giurcă, op cit., p. 154.
[4]Românian and World War I. http://www.h-net.org/reviews/showpdf.php?id=2990 (15-02-2013);vezi, pentru detalii:Glenn E. Torrey, The Românian Battlefront în World War I, Ed. The Center for Românian Studies, 1998, Iaşi-Oxford-Portland.
[5]Andrei Căpuşan, Marcel Fontaine, Am făcut parte din misiunea Berthelot, I, în „Revista de Istorie Militară”, nr. 3/1997, p. 23-24.
[6]Constantin I. Stan, op. cit., p. 104.
[7]H.M. Berthelot, Jurnal şi corespondenţă, 1916-1919, ediţie de Gheorghe I. Florescu, Editura Cronica, Iaşi, 1997, p. 166.
[8]Constantin I. Stan, op. cit., p. 105.
[9]Ibidem, p. 105.
[10]Ibidem.
[11]Gheorghe Nicolescu, ParticipareaMisiunii Militare franceze la cea de-a doua campanie din Primul Război Mondial, în, , Omagiul istoricului Gh. Buzatu”, coord. Horia Dumitrescu, Focşani, 1999, p. 250.
[12]Constantin I. Stan, op cit., p. 106.
[13]Radu R. Rosetti, op. cit., p. 204.
[14]Apud Constantin I. Stan, op. cit., p. 107-108.
[15]Petre Otu, 90 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în „Revista de Istorie Militară”, nr. 3-4/2007, p. 5.
[16]H.M. Berthelot, op. cit., p. 182.
[17]Constantin I. Stan, op. cit., p. 109-110.
[18]Radu R. Rosetti, op. cit., p. 134.
[19]Constantin I. Stan, op. cit., p. 110.
[20]Glenn Torrey, General Henri Berthelot and România. Mémoires et correspondances. 1916-1919, East European Monographs, Boulder, 1987, p. 97.
[21]Apud Constantin I. Stan, op. cit., p. 111-112.
[22]Glenn Torrey, General Henri Berthelot and România…, p. 97.
[23]Henri Mathias Berthelot, Memorii şi corespondenţă, 1916-1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012, p. 41.
[24]Ibidem.
[25]Iulian Oncescu, Ion Stanciu, op. cit., p. 319;Petre Otu, , op cit., p. 11.
[26]Constantin I. Stan, op. cit., p. 111-112.
[27]Ibidem.
[28]Gheorghe Nicolescu, op. cit., 1999, p. 260.
[29]Ibidem.
[30]Constantin I. Stan, op. cit., p. 111-112.
[31]Apud ibidem, p. 112-113.
[32]Ibidem, p. 113.
[33]Şerban Rădulescu-Zöner, Mărturii privind prezenţa generalului Berthelot la Bucureşti, în „Generalul H. M. Berthelot:80 de ani după Misiunea Franceză în România”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1997, p. 85.
[34]Ibidem;vezi şi Gh. Nicolescu, op. cit., p. 264.
[35]Constantin I. Stan, op., p. 113-114.
[36]Ibidem.