G.B. Shaw, apologet al stalinismului și al uciderii în masă

📁 Istorie Modernă Universală
Autor: Andreea Lupşor

George Bernard Shaw este unul din marile nume ale dramaturgiei britanice, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1925. În Marea Britanie interbelică, Shaw s-a remarcat nu doar prin opera sa, ci și prin poziția extrem de favorabilă adoptată vis-a-vis de stalinism. Cunoscutul dramaturg a fost un fervent apărător al Uniunii Sovietice și al stalinismului, și adept al eugeniei, promovând ideea de ucidere în masă a celor care nu sunt de folos societății.

George Bernard Shaw este unul din marile nume ale dramaturgiei britanice, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1925. Aproape toate scrierile sale – piese, nuvele, eseuri, articole – abordează tema problemelor sociale ale lumii contemporane, analizând educația, căsătoria, religia, problemele de clasă, sistemele de sănătate etc.

Influențat de cărțile citite, Shaw a devenit un socialist fervent. El a fost membru în cunoscuta Societate Fabiană, o organizație de esență socialistă înființată în 1884 care propunea evoluția către un socialism democratic prin intermediul reformelor graduale, nu al revoluției violente.

Shaw susținea că fiecare clasă socială încearcă să-și servească propriile scopuri, iar clasele superioare au câștigat această luptă, în timp ce clasa muncitoare a pierdut. El condamna sistemul democratic, fiind de părere că muncitorii, exploatați fără milă de angajatorii lacomi, trăiau într-o sărăcie abjectă și erau prea ignoranți și apatici pentru a vota în mod inteligent. El credea că această deficiență avea să fie corectată prin emergența unor oameni superiori, dotați cu experiența și inteligența necesară pentru a guverna corespunzător. El numea procesul de dezvoltare elective breedingsau eugenie shaviană;el credea că acest proces era condus de ”forță” ce le face pe femei, în subconștient, să aleagă pe acei bărbați care le pot oferi copii ”superiori”.

Ca socialist, Shaw a lăudat Revoluția bolșevică din Rusia și nașterea Uniunii Sovietice, primul stat socialist din lume. Ba mai mult, s-a transformat într-un loial apărător al acesteia, justificând în fața Occidentului toate crimele sovietice.

Întrebat dacă e de părere că revoluția a ”atras și tipuri degenerate”, Shaw a răspuns că ”dimpotrivă, revoluția a atras tipuri umane superioare din toată lumea, acolo unde a fost înțeleasă. Dar vârful puterii este un loc dur pentru vechii revoluționari care nu aveau experiență administrativă, care nu aveau experiență financiară, care au trăit ca  fugari lefteri și vânați, avându-l pe Marx în creier, și nu ca oameni de stat. Aceștia trebuie adesea împinși de la vârf cu o funie în jurul gâtului”. Justifica astfel execuția multora dintre revoluționarii bolșevici care luptaseră pentru victoria revoluției din 1917.

În timpul foametei care a omorât milioane de oameni la sfârșitul anilor '20 – începutul anilor '30, în presa occidentală au apărut informații cu privire la ce se întâmpla în Uniunea Sovietică. Oficialii de la Kremlin negau însă aceste ”zvonuri” și, pentru a demonstra că totul este de fapt doar o invenție a propagandei capitaliste occidentale, mai mulți jurnaliști și oameni de vază din Vest au fost invitați să viziteze Uniunea Sovietică și Ucraina, organizând tururi foarte atent pregătite pentru a arăta străinilor ”paradisul sovietic”.

În 1931, Bernard Shaw a vizitat Uniunea Sovietică împreună cu Lord și Lady Astor, două figuri publice importante în Marea Britanie, cu simpatii socialiste, și s-a întors cu o impresie cât se poate de favorabilă despre URSS, devenind chiar un loial apologet al lui Stalin. Întors în Marea Britanie, Shaw a descris Gulagul ca fiind un fel de vacanță de lux, de unde oamenii nu mai vor să plece. ”Din câte mi-am dat seama, ei pot sta acolo cât de mult timp doresc”. În ultima zi a ”pelerinajului” său prin patria socialismului, Shaw spunea cu regret ”Mâine părăsesc acest pământ al speranței și mă întorc în țările occidentale ale disperării”. Despre Stalin, Shaw a spus[1]:„mă aşteptam să descopăr un muncitor rus şi am găsit un gentleman georgian. Deţinea arta de a ne înlătura temerile. Era într-o dispoziţie fermecătoare. Nu era deloc maliţios, dar nici credul.“

Shaw despre Uniunea Sovietică[2]

-        „Marele experiment comunist care se va răspândi în întreaga lume va împiedica prăbuşirea şi falimentul civilizaţiei”

-        „Nu am văzut nicio singură persoană subnutrită, tânără sau bătrână. Erau căptuşiţi? Le erau împinşi obrajii goi cu bucăţi de cauciuc înfipte în gură?“.

-        „Rusia va fi un succes de răsunet. Rusia îşi face ordine în casă, în timp ce toate celelalte naţiuni se comportă precum nebunii. I-aş sfătui pe tineri să meargă şi să se stabilească în Rusia“.

-        ”Stalin, este un om de o mare abilitate şi mult mai capabil decât toţi cei care conduc capitalismul“.

În 1933, Shaw trimite o scrisoare editorului ziarului Manchester Guardian, denunțând un articol semnat de Malcolm Muggeridge, în care acesta denunța foametea din Uniuna Sovietică. Un an mai târziu, Shaw a publicat o apologie de 16.000 de cuvinte pentru crimele staliniste, în care își exprima simpatia pentru ”nefericitul Comisar” care ”s-a găsit obligat să-și pună un pistol în buzunar și cu propriile mâini să împuște muncitorii nesupuși”, pentru a arăta celorlalți că ordinele sale trebuie executate.

Shaw spunea că procesele din Rusia (cele din timpul Marii Terori) au fost exagerate și respingea ideea că acuzații pledaseră vinovați doar pentru că fuseseră drogați sau torturați. De fapt, unii dintre ei își recunoșteau într-adevăr presupusa ”vină”, din convingerea că Partidul are întotdeauna dreptate, căci el este infailibil;. În 1936, Shaw a apărat public Marea Teroare stalinistă, spunând că ”chiar și în opinia celor mai aprigi dușmani ai Uniunii Sovietice și ai guvernului sovietic, procesele de epurare au demonstrat clar existența unor conspirații active împotriva regimului....Sunt convins că acesta este adevărul și sunt convins că adevărul va ajunge și în Europa Occidentală”.

Shaw și exterminarea celor ”nedemni de a trăi” VIDEO

Bernard Shaw a fost și un apărător al eugeniei, teoria care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.). Shaw a mers însă mai departe, promovând ideea de exterminare a celor care nu sunt de folos societății. ”Exterminarea trebuie desfășurată pe o bază științifică dacă e să fie vreodată efectuată uman. [...] Dacă ne dorm un anumit tip de civilizație și cultură, trebuie exterminați cei care nu își au locul în ea.” Mai mult decât atât, Shaw a apărat ideea propusă de naziști, aceea de Lebensunwertes Leben– ”viață nedemnă de viață”. El considera că există oameni care nu sunt de folos în această lume, care aduc mai multe probleme decât valorează. În opinia sa, aceștia ar trebui puși să-și justifice existența, și dacă nu o pot face, dacă nu produc atât cât consumă – sau, preferabil, mai mult, dacă nu se pot autosusține, dacă societatea trebuie să-i țină în viață, atunci viața acestor oameni nu aduce niciun beneficiu societății și, spune Shaw, nu poate fi de prea mult folos nici lor.

Una din obsesiile pe termen lung ale lui Shaw era uciderea în masă cu ajutorul unui gaz otrăvitor. Într-o conferință ținută în 1910 la Eugenics Education Society, Shaw a declarat că ”trebuie să ne dedicăm uciderii unui număr mare de oameni pe care acum îi lăsăm să trăiască. O parte a politicii eugenice ne va duce în final la folosirea pe scară largă a camerei letale. Un număr mare de oameni ar trebui omorâți pentru simplul fapt că irosesc timpul altor oameni care trebuie să aibă grijă de ei.” În 1933, Shaw a făcut un apel către chimiști ”să descopere un gaz uman care ucide instant și fără durere”. Apelul său avea să prindă formă ani mai târziu în Germania nazistă.

 Shaw nu îl admira doar pe Stalin, ci și pe Mussolini și chiar pe Hitler:”Mussolini, Hitler și restul se pot baza pe mine că nu îi voi judeca prin prisma unor noțiunicomfortabilede libertate”. Întrebat ce ar trebui britanicii să facă dacă naziștii ar trece Canalul, Shaw a răspuns simplu:”Welcome them as tourists.”

Surse:

George Bernard Shaw:de la negaţionism la prostie, de Codrut Constantinescu , în Revista 22

 http://www.garethjones.org/soviet_articles/bernard_shaw.htmScrisoarea către editorul ziarului Manchestr Guardians

http://conservapedia.com/George_Bernard_Shaw

http://en.wikipedia.org/wiki/George_Bernard_Shaw

[1]Vezi Codrut Constantinescu , George Bernard Shaw:de la negaţionism la prostie, în Revista 22

[2]Apud Codrut Constantinescu, George Bernard Shaw:de la ..., de, în Revista 22

Mai multe