Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu

Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954. A ajuns rapid dintr-un avocat bine cotat, într-un proscris implicat în procesul comuniștilor din 1933 și căruia i s-a fixat domiciliu forțat. Rolul său în actul de la 23 august 1944 nu este nici astăzi pe deplin elucidat.

Apoi, în 1944 a devenit unul dintre puținii lideri autohtoni ai Partidului Comunist din România, și ministru al Justiției într-un regim comunist pentru care „justiția” devenise sinonimă cu abuzul și judecata cu condamnarea. Despre femeile din viața acestui personaj istoric, se știu prea puține lucruri. Care au fost femeile ce au contat în viața ministrului și a omului Lucrețiu Pătrășcanu? Nu ne propunem un răspuns complet, ci doar o schiță.

Sora

Eliza Pătrășcanu, devenita Eliza Pandrea, sora lui Pătrășcanu, a fost singura femeie care l-a plâns în 1954. Din puținele marturii asupra relației frate-soră, aflam ca Pătrășcanu a fost un frate bun, care și-a iubit sora, care s-a bucurat nespus la nașterea nepotului și apoi a nepoatei sale, el neavând copii.

Eliza nu a fost o mondenă, o femeie neinteresată de politică și de frivolități, ce nu i-a cerut nici un favor fratelui – ministru, nici măcar pe acela de a-l ajuta pe soțul sau, avocat, cu un post. Aceasta neimplicare a făcut ca sa nu fie arestată, asemenea soțului ei.

Oricum viața i-a fost marcată de arestarea fratelui și apoi de cea a soțului, care a petrecut 5 ani în închisoare, de moartea primului și de șirul de necazuri de care a avut parte până la reabilitarea lui Pătrășcanu în 1968.

Soția - Cleopatra valahă pentru un Antonius leninist

Femeia care, fără îndoială, i-a marcat viața, ca și cariera politică, a fost Hertha Schwammen. Hertha, botezată de părintele Gala Galaction, Elena Pătrășcanu, era soția frumoasă, mondenă, pe care cu zăduf Pandrea o numea „mărul discordiei”.

„O femeie ridică la cer sau coboară în infern pe soț”; se pare ca Elena le-a făcut pe amândouă.

Elena provenea dintr-o familie evreiască din Cernăuți, până la 25 de ani trăind la Cernăuți și Viena și abia după căsătoria cu Lucrețiu Pătrășcanu a devenit o doamnă de București. Frumoasa fără îndoială, cultivată, se revendica artistă, fiind scenografă și l-a introdus pe Lucrețiu Pătrășcanu într-un cerc de artiști, Belu Silber, ajuns prietenul sau cel mai bun, fiind cunoscut ca spion dintr-o condamnare interbelică.

În memoriile sale, Pandrea o acuză de tot ce e mai rău în lume: i-a distrus cariera politică, certându-l cu Ana Pauker, care nu era nicidecum doamna mondenă și îmbrăcată cu șarm, plină de idei revoluționaro-vanitoase, așa cum se pare ca a fost Elena, „ea l-a băgat în cercul infernal al lui Belu Silber și aventurierilor simili, artiști de teapa lui Harry Brauner și al Lenei Constante (secretara de la vopseli decorative). Aceasta femeie cu cap de oaie, de o senzualitate aprinsă și stearpă, cu pofte de lux și luxură, a fost pierzania lui, Cleopatra valahă pentru un Antonius leninist”.

Avem astăzi puține informații despre Elena Pătrășcanu, dar ea a fost nedespărțită de soțul său până la arestarea acestuia în 1948. A cunoscut mărirea și decăderea împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, puterea și teama, bătaia și teroarea. I-a împărtășit parțial soarta, fiind condamnată la 14 ani de închisoare.

A cedat în fata torturilor securității mărturisind tot ce i-au cerut, conștientă fiind că pentru ea și soțul ei nu există scăpare. A fost personaj în romanul polițist țesut în jurul actorului Pătrășcanu de către anchetatori la care a fost părtaș Belu Silber. I-a supraviețuit, fiind eliberată după ispășirea pedepsei.

Imaginea Elenei Pătrășcanu creata de Petre Pandrea se aseamănă atât de mult cu cea a Elenei Lupescu, încât pare neverosimilă. Nu ne îndoim ca frumoasa nevastă a lui Pătrășcanu i-a sprijinit cariera în ascensiunea sa, că a fost părtașă înflăcărată la ideile sale comuniste și revoluționare, fiind de altfel membră de partid din ilegalitate, dar n-a avut nici pe departe rolul Lupeascăi, camarila sa fiind formata din artiști și oameni de lume.

Cumnatul ei, Petre Pandrea, o ura, ură justificata de înlăturarea acestuia și a familiei sale, Eliza și copiii, din apropierea lui Pătrășcanu, precum și de faptul că, în opinia lui Pandrea, își înșela soțul fără a păstra măcar aparențele, ceea ce în ochii cumnatului era un fapt inadmisibil.

Lena Constante - suspiciunea unei iubiri

Cea de-a treia femeie cunoscuta pentru legăturile sale de prietenie strânsă cu Lucrețiu Pătrășcanu a fost Lena Constante. Romanța dintre cei doi, platonică sau nu, infirmată în scrierile sale memorialistice de către Lena Constante, a existat fără îndoiala.

În declarațiile date în anchetă, Lena Constante a povestit pe larg unde și cum l-a cunoscut pe Lucrețiu Pătrășcanu. La Diham, în decembrie 1944, Lena Constante era cu cel care avea sa-i devina soț, Harry Brauner, la munte; acolo la cabana i-au cunoscut pe Elena și Lucrețiu Pătrășcanu.

S-au împrietenit rapid, fiind invitați de către Elena sa petreacă împreuna Revelionul anului 1945. După aceasta, relațiile au fost tot mai strânse. Frumoasa, artista și cultivata Lena Constante era femeia căreia puteai sa-i împărtășești ideile, idealurile, dar și sa-i faci curte, lucru mărturisit de către aceasta în timpul anchetelor. Dar ce nu mărturisea un anchetat în beciurile unde era închis timp de luni și apoi ani de zile!

În „Autocritica” care o cuprinde volumul Principiul bumerangului. Documente ale procesului Lucrețiu Pătrășcanu, Lena Constante declara, bănuim la capătul a luni de teroare și frig:

„Când aveam doar 18 ani, l-am găsit pe Harry, mai târziu pe Nicol Gross, care era cel mai bogat din toți, apoi pe Pătrășcanu, care era ministru, avea aureola comunistului vechi și era pe primul plan politic ... În legătura cu Pătrășcanu. Când a început sa-mi facă curte aveam pentru el o prietenie plină de respect. Din orgoliu și vanitate am ajuns să țin la el extrem de mult”.

Astfel se contura încet, încet, ceea ce a fost „complotul Pătrășcanu” în care persoanele menționate de Lena Constante în autocritica vor fi ori spioni veroși ai „imperialismului”, ori „trădători și părtași la trădare”.

Țesând o pânză de păianjen în jurul lui Lucrețiu Pătrășcanu, Securitatea l-a încadrat definitiv în categoria spionilor și a trădătorilor de țară, prin ițele de roman polițist ale mărturiilor luate sub amenințare ale lui Belu Silber și ale relațiilor amoroase ale Lenei Constante.

Mărturiile epocii susțin ca Pătrășcanu nu avea nici un viciu, nu fuma, nu bea, nu-i plăceau petrecerile, jocul de cărți, dar îi plăceau femeile. Prietenia unui om de seama, inteligent și puternic a fost o atracție pentru femeia Lena Constante, iar a-i facilita întâlniri importante, sau a le organiza în apartamentul său era fără îndoiala un lucru de mândrie.

De aici a pornit, credem noi, ideea idilei, veridice sau nu, dintre Lucrețiu Pătrășcanu și Lena Constante. Lena Constante a fost apropiata, prietena și femeia care l-a susținut intelectual și faptic pe ministrul Pătrășcanu.

Omul Pătrășcanu era fără îndoiala șarmant, îi erau cunoscute în epoca aventurile cu actrițe ale Teatrului Național, cu dansatoare, aventuri scurte cu femei frumoase și frivole, care erau seduse de puterea lui. Lena Constante nu a fost o aventura frivolă, ci o prietenie de durată, inițiată de soția ministrului, care, scenografă fiind, dorea înființarea unui teatru de păpuși și care i-a încredințat Lenei costumele și decorurile.

Tânăra artistă a călătorit alături de familia Pătrășcanu, i-a vizitat zilnic, și-a pus locuința ei și pe a familiei la dispoziția întâlnirilor politice ale acestuia. Erau acte de prietenie, dar prietenii și dușmanii au țesut în jurul acestei relații o poveste de dragoste și trădare, confirmată în urma terorii de către Lena.

Nu era nimic neobișnuit în epocă, ministru fiind, să ai o amantaă frumoasă și inteligentă, care sa te ajute în hățișul de relații. Doar că regimul la care Pătrășcanu a contribuit l-a transformat pe el și pe cei apropiați, familie, prieteni, confidenți în victime.

Lena Constante a fost răpită în plina stradă în 1948 și eliberata după 6 luni de arest, timp în care nu a mărturisit nimic. A fost eliberata pentru 15 luni, pentru a fi arestată în 1950, împreună cu soțul ei, folcloristul Harry Braunner, anchetată până în 1954, silită sa spună o poveste conform căreia a facilitat trădarea lui Pătrășcanu, făcându-i cunoștință cu foști amanți bogați, spioni ai unei puteri străine, împreună cu care a complotat, ea și amantul ei Lucrețiu Pătrășcanu.

Aceasta a fost varianta Securității, varianta a unei povești de dragoste reale sau nu, a unei povești fără îndoială despre putere și abuz, care s-a soldat cu condamnarea la moarte a ministrului și cu o condamnare la 12 ani de temniță grea a Lenei Constante și a prietenului ei, Harry Brauner. Existența sau inexistența unei romance între Pătrășcanu și Lena Constante nu face parte credem din judecata istorica.

În cele doua lucrări de memorii, scrise cu rafinamentul unui om care a trecut prin mari încercări, dar care-și conturează abil propria sa imagine prin scrierile lăsate posterității, Lena Constante se întreba:

„În tot cazul, soțul meu și cu mine, eram atât de inocenți, în ambele înțelesuri ale cuvântului – încât nici nu am fi fost în stare sa scornim o activitate politică sau de spionaj, atât de străină de viața, meseria și caracterul nostru. Pesemne acestor greutăți li s-a datorat mersul atât de liniar al anchetei. Schimbarea atâtor anchetatori. Demiterea unui ministru. Rarele mele interogatorii... Dar chiar în timpul interogatoriilor, nu eu, ci anchetatorul meu vorbea. Vorbea pentru a ma convinge să vorbesc. Sa scuz. Sa-mi asum minciunile lor. Prin declarații scrise și iscălite, să le autentific acuzațiile false... Ce cauta Harry Braunner și Lena Constante în procesul Pătrășcanu?”

Lena Constante a făcut parte din lotul Pătrășcanu, Elena Pătrășcanu, fiind judecata cu un lot anexă. Drumurile lor s-au întâlnit după ani de ispășire din condamnare la penitenciarul de femei Dumbrăveni, unde au reușit să vorbească cu ajutorul alfabetului morse.

Un alt actor în procesul Pătrășcanu, considerat regizor, a fost Belu Silber, cunoștință comună a cercului Elenei Pătrășcanu.

În amintirile lui, Monarhia de drept dialectic, Belu Silber justifica de ce a fost părtaș la „intrigile scandaloase și romanul rocambolesc” inventat de către anchetatori în jurul lui Pătrășcanu: de frică.

Arestat în 1948, s-a întâlnit în beciurile de pe Calea Rahovei cu Lena Constante, ce se afla în celula vecină și cu care a vorbit cu ajutorul țevilor caloriferului. Drumurile lor urmau sa se mai întâlnească cu prilejul confruntărilor menite sa-i învețe pe „criminali” scenariul complex al procesului, și apoi în boxa acuzaților.

Silber mărturisește, după zeci de ani, ca a cedat pentru ca oricum Securitatea știa totul, Elena Pătrășcanu și Lena Constante fiind privite de către acesta ca verigile slabe ale grupului, cele două femei mărturisind tot ce știau.

Dar acest fapt nu justifica actele lui Belu Silber, care trăia și acționa în spiritul propriei butade: „socialismul va purta la noi pecetea lui I.L. Caragiale și a lui I.V. Stalin.”

În primul volum al memoriilor sale, Evadarea tăcută, Lena Constante scrie propria sa varianta în legătura cu relația sa cu Pătrășcanu:

„Lucram de patru ani cu soția lui. Ea, ca și el, din tinerețe, membri de partid. Multă vreme în ilegalitate. Amândouă ne-am străduit din toate puterile sa organizam un teatru de păpuși. Primul teatru de la noi. Ea era scenografă, eu pictor, prietenul meu muzician. Nea ajutat. Cea mai mare parte a timpului eram, toți trei, împreună. Duminicile și vacantele toți patru. Aveam pentru acest om admirație, respect și o mare afecțiune. Nu vedeam partidul decât prin el. Cunoșteam strădania pe care o depusese, din umbra, pentru a scoate tara din războiul împotriva URSS ului, înainte de a fi prea târziu. Rolul important pe care l-a jucat în primele luni de schimbare de alianțe și de regim. Știam ca din acel moment începuse să aibă din ce în ce mai multe necazuri ascunse cu partidul, ca fusese, puțin câte puțin îndepărtat. Înțelegeam ca proveniența sa intelectuala îi aducea prejudicii. Dar mai ales încredere pe care tot poporul, sau aproape tot poporul, i-a arătase. Era singurul membru important de partid primit, peste tot în tara, cu o simpatie fățișă”.

Lena Constante a jucat un rol important în construcția procesului Pătrășcanu, acela al amantei spioane, care a facilitat atragerea ministrului Justiției în „complotul imperialiștilor” supraveghindu-i activitatea.

Lena Constante a fost, fără îndoială, un pion în drumul spre condamnarea la moarte a lui Pătrășcanu în cadrul unui proces stalinist cu iz de roman balcanic. Dincolo de supoziții și amintiri malițioase sau nu, femeile din viata lui Lucrețiu Pătrășcanu au avut de îndurat ca și el teroarea, foamea, și frigul din închisoare.

_{Foto sus: Lucrețiu Pătrășcanu (medalion) între soție (dreapta) și Lena Constante (stânga) la Cabana Diham, în 1944, însoțiți de folcloristul Harri Brauner (primul din dreapta) și scriitorul Mihail Sebastian (© Adevărul)}