Femeia care a scandalizat Marea Britanie

Cu trei spectacole pe zi, șase zile pe săptămână, nimic n-o putea opri pe femeia care a făcut senzație în timpul celui de-al doilea război mondial ridicând moralul națiunii etalându-și trupul pe scenă.

În ultima parte a spectacolului, toți ochii din sală erau ațintiți pe fascinanta figură a femeii blonde de pe scenă, a cărui siluetă atrăgătoare era parțial ascunsă de imense pene, ca ale unei păsări exotice. Phyllis Dixey, cea pe care veniseră toți să o vadă, face o plecăciune grațioasă în fața publicului – printre care se găsesc mulți soldați veniți de pe front – pe scena Teatrului Whitehall din Soho.

Phyllis a devenit cunoscută ca ”Regina Striptease-ului”, dar ea a dovedit că era posibil ca o femeie să fie în același timp sexy, cu bun gust și stilată.  Femeia din spatele spectacolului care a scandalizat Anglia era un personaj paradoxal;o femeie manierată care insista ca fetele din spectacolul ei intitulat Peek-a-Boo să aibă moravuri impecabile, să nu bea, și care era foarte atentă ca toate costumele să respecte o limită a cuviinței.

Astăzi, probabil că ar fi mai degrabă catalogată ca un artist burlesc decât ca o simplă striperiță. Asociația britanică English Heritage vrea să pună o placă pe clădirea în care a trăit cândva Phyllis, pe care să fie scrisă următoarea frază. ”Phyllis Dixey 1914-1964, arist striptease, a trăit aici în apartamentul numărul 15”.  Expresia ”artist striptease” a dus la o dezbatere în sânul comunității locale, care nu vrea ca trecătorii și turiștii să ajungă să asocieze clădirea respectivă cu imaginea unei striperițe. Și familia lui Phyllis este nemulțumită de alegerea cuvintelor, considerând că depreciază contribuția pe care ea a adus-o scenei britance. Încântați de ideea unei plăci comemorative, membrii familiei ei preferă ca Phyllis să fie văzută ca dansatoare.  ”Suntem foarte mândri de ea și de reușitele sale”, a spus Lou Dixey, soția nepotului lui Phyllis. ”Ea ar fi fost îngrozită de gândul dansului la bară.”

Cine a fost femeia încântătoare, dar cu principii, precursoare a spectacolului burlesc?

Născută la Surrey în 1914, Phyllis visa în copilărie să devină balerină, dar a crescut prea mult în înălțime și nu a putut lua calea baletului profesionist. Mama ei fusese o adevărată pionieră, deschizându-și propria afacere cu blănuri într-o perioadă când femeile rareori intrau în industrie. Împreună cu tatăl fetei, majordon pe un vas, aceasta și-a crescut fata subliniind importanța eticii muncii. Phyllis și fratele ei au crescut învățați cu manierele și disciplina și au fost încurajați să-și construiască un viitor propriu.

Phyllis și-a început cariera încă din copilărie, ca dansatoare în spectacole de pantomimă, apoi a ajuns să cânte într-un cor după ce a fost recrutată de impresarul Wallace Parnell. După ce a părăsit grupul de spectacol al lui Parnell, la mijlocul anilor '30, cariera lui Phyllis a cunoscut o impresionantă ascensiune. Ea a format un parteneriat cu cel care urma să-i devină șoț, comicul Jack Tracy. În noiembrie 1939, la Teatrul Tivoli din Hull, Phyliss a prezentat un nou spectacol, intitulat ”Confessions Of A Fan Dancer”, în care a folosit pene de struț pentru a-și ascunde goliciunea. La început, spectacolul n-a provocat o prea mare agitație. Abia patru luni mai târziu, autoritățile din Sunderland au aflat de spectacolul ei, iar poliția a fost chemată să investigheze dacă era un caz de încălcare a decenței publice.

În Cardiff, unde Phyllis urma să apară săptămâna următoare, s-a creat panică – nu în sensul unei isterii morale, ci din frica localnicilor că nu vor putea vedea spectacolul. S-a făcut un apel către Lord Chamberlain, care atunci se ocupa de acordarea de licențe pieselor și spectacolelor, însă acesta a interzis show-ul lui Phyllis, urmând ca acesta să fie supus unei inspecții. Phyllis a fost să-l vadă personal pe Lordul Chamberlain. Nu există mărturii cu privire la întâlnirea dintre cei doi, dar femeia a reușit cumva să-l farmece, căci ea a primit aprobarea pentru spectacolul său. Departe de a-i afecta reputația, vâlva din jurul lui Phyllis a dus la creșterea interesului față de spectacolele sale, astfel că în 1942 Phyllis și-a permis să-și creeze propria companie de fete, închiriind sala de la Whitehall Theatre pentru punerea în scenă a spectacolului. Soțul ei Jack se ocupa de promovarea reprezentațiilor.

Deși nu era prima oară când nuduri apăreau pe scena londoneză, spectacolul lui Phyllis a fost primul show special de striptease. Succesul a venit imediat. În timp ce soțul ei Jack petrecea în fiecare noapte cu fetele din grup, Phyllis prefera să ducă o viață liniștită în afara scenei, lucrând la perfecționarea spectacolului. Ea se ocupa de toate aspectele, de la contabilitate la designul costumelor. Era foarte strictă în privinta consumului de alcool, care era interzis, și a comportamentelor nepotrivite.

După război însă, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai prost. Soldații s-au întors acasă, iar gusturile Londrei s-au schimbat, interesul în spectacolele de genul celui prezentat de Phyllis scăzând. După ce și-a încercat, fără succes, norocul în cinematografie, Phyllis s-a întors la turneele prin provincie. Și căsătoria ei a avut de suferit, Jack fiind mai intersat de fetele din companie. Totuși, spectacolul Peek-a-Boo a rezistat până în 1958, când Phyllis avea 44 de ani.

Aventura spectacolelor din timpul războiului a fost înlocuită de chinurile falimentului. Pentru a supraviețui, Phyllis și Jack au lucrat în mai multe domenii, până când Jack a obținut o slujbă ca majordom într-un club de golf. Phyllis s-a mutat atunci în apropiere de Bristol pentru a petrece timp cu familia. Ea a murit în 1964, la doar 50 de ani, în urma cancerului de sân.

Astăzi, familia lui Phyllis a organizat o campanie pentru ca ea să fie cunonscută publicului ca dansatoare, nu ca striperiță. Și deși plăcile comemorative sunt mai degrabă tributuri pentru artiști ș scriitori, ei cred că și Phyllis a fost, în felul ei, o pionieră.

Sursa:http://www.dailymail.co.uk

Mai multe