Eugen Ţurcanu, monstrul de la Pitești

În istoria comunismului românesc Eugen Ţurcanu reprezintă o odioasă personalitate. Conducator al torţionarilor de la Piteşti, acesta a dat de multe ori dovadă de o cruzime criminală fără limite. Numeroase victime de la Piteşti, fenomen pe care istoricul François Furet îl considera “una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”, sunt direct legate de numele lui Ţurcanu.

Fost legionar, devenit torţionar comunist

Închis în 1948 la Suceava pentru activitate legionară, Ţurcanu se dezice rapid de această ideologie politica şi devine un activ susţinător al ideilor comuniste. Intră în organizaţia care avea scop reeducarea, în acord cu principiile marxiste, a deţinutilor, numită Organizaţia Deţinutilor cu Convingeri Comuniste.

Transferat de la Suceava la Pitesti în 1949, Eugen Ţurcanu ia imediat legatura cu Securitatea în vederea organizarii unui amplu proiect de reeducare. Cu aprobarea directorului închisorii, Alexandru Dumitrescu, şi a  directorului adjunct al Securităţii, Alexandru Nicholschi, Ţurcanu organizează torturi bestiale alături de banda sa, începând cu noaptea de Crăciun a anului 1949.

Aproximativ o mie de tineri sunt forţaţi să-şi renege întreaga personalitate, sunt umiliţi şi batjocoriţi, sunt forţaţi să se tortureze între ei pentru a se ajunge la desfiinţarea propriei personalităţi. Cei care erau creştini practicanţi erau obligati nu doar să-si renege credinţa, ci şi să cânte cântece religioase în care erau introduse cuvinte obscene. Faza finală a procesului de reeducare era cea în care tinerii erau obligaţi să-şi tortureze cel mai bun prieten. Cei care opuneau rezistenţă erau torturaţi cu cruzime şi, de cele mai multe ori, mureau din cauza rănilor provocate de torţionari.

Virgil Ierunca îl considera pe Eugen Ţurcanu asemănător cu personajul Verhovenski al lui Dostoievski sau un al doilea marchiz de Sade. Putând fi asemanat şi cu celebrul doctor Mengele, cert este că Ţurcanu reprezintă unul dintre cei mai mari criminali din istoria comunismului românesc.

Procesul lotului Ţurcanu

Este dificil de spus când conducerea partidului a luat decizia de a incheia procesul de reeducare, sau care au fost motivaţiile reale ale comuniştilor. Cert este faptul că în 1952 încep primele anchete privind torturile şi crimele din înschisori.

Comuniştii erau obligaţi să creeze un plan care să disculpe partidul de crimele comise la Piteşti şi în celelate închisori comuniste. În acest sens, lansează ideea că torţionarii fuseseră instruiţi de Horia Sima să se infiltreze în penitenciarele comuniste ca să compromită Securitatea. Pentru a nu strica versiunea oficilă, dintre inculpati sunt eliminaţi toti cei care nu fuseseră legionari. Explicaţia se dovedeşte atât de aberantă încât se renunţă chiar la ideea de a face o amplă publicitate procesului. Este evident că o parte dintre tortionari fuseseră studenţi legionari, dar aceşti au acţionat având directive clare din partea autorităţilor comuniste.

Virgil Ierunca sugerează ca ideea inţială ar fi fost de a-i acuza pe Vasile Luca şi pe Ana Pauker de instrumentarea crimelor de la Piteşti. Acuzaţii au fost aduşi în Bucureşti în vederea judecării cam în aceeaşi perioadă când au căzut Ana Pauker şi Vasile Luca, dar nu se ştie cu siguranţă dacă această variantă de explicaţie a existat şi dacă a existat de ce s-a renunţat la ea.

La 20 septembrie 1952 începea la Tribunalul Militar Bucureşti procesul lotului Ţurcanu. Ancheta este făcută cu brutalitate maximă, dar aceasta nu atinge nici pe departe nivelul atins la Piteşti. Procesul are 22 de acuzaţi, cărora li se aduc învinuri de acte de trădare, crimă împotriva securităţii interne sau înaltă trădare.

Procesul este unul tipic stalinist, iar verdictul fusese deja stabilit de autorităţi. În cadrul procesului nu au existat martori ai apărării, iar cei 26 de martori ai acuzării erau persoane special instruite care ştiau exact ce aveau de spus la proces. Desemnaţi din oficiu, avocaţii apărării i-au acuzat pe cei pe care erau desemnaţi să-i apere. Ultimul cuvânt al acuzaţilor este o recunoaştere integrală a tuturor capetelor de acuzare care li se aduceau. Excepţie face Ţurcanu, care nu recunoaşte nimic.

Prezidat de generalul Alexandru Petrescu, tribunalul îi condamnă prin sentinţa numărul 32 pe toţi la moarte pe 10 noiembrie 1954. Pe 11 decembrie Marea Adunare Naţională respinge cererea de graţiere făcută de 16 condamnaţi, printre care şi Eugen Ţurcanu.Pe data de 17 decembrie, la Jilava, Eugen Ţurcanu este executat.

Implicarea autorităţilor a fost redusă la câteva personalităţi mărunte, cu rang inferior din Ministerul de Interne. Adevaratii vinovaţi, cu funcţii înalte în aparatul ministerial şi în partid, au fost evident scăpate de orice învinuire.

Un proces incomplet

Procesul lotului Ţurcanu se caracterizează aşadar prin evitarea punerii sub acuzare a vinovaţilor care deţineau funcţii politice. Cei care au dat ordinele în baza cărora au fost înfăptuite crimele de la Piteşti au scăpat de judecată. Este evitent că era imposibilă o judecare a acestora. Oameni cu funcţii înalte din Ministerul de Interne au scăpat judecăţii.

În istoria comunismului românesc, figura lui Eugen Ţurcanu se desprinde astfel ca cea a unui torţionar de o neobişnuită brutalitate. Căzut în disgraţia autorităţilor, este judecat şi executat, dar reprecursiunile faptelor sale de la Piteşti au rămas. Crimele sale reprezintă unul dintre cele mai negre capitole din istoria naţională.

Bibliografie

Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în comunismul românesc, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2005.

Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti, Editura Humanitas, Bucureşti 2013.