Eratostene, geniul antichităţii

📁 Biografii
Autor: Scientia.ro

Eratostene a arătat încă din copilărie capacităţi intelectuale deosebite, fiind atras de mai multe domenii, de la poezie la geografie. A primit porecla de Pentathlos (atlet care participă la cele 5 întreceri are pentatlonului), ca recunoaştere a vastelor sale cunoştinţe.

Eratostene s-a născut în jurul anului 276 î.Cr. la Cirene (Libia de azi). Fiind mulţi ani bibliotecar principal la Alexandria, probabil cea mai înaltă funcţie academică din lumea antică, Eratostene a aflat că undeva în sudul Egiptului (aproape de Aswanul din zilele noastre) exista o minunăţie de puţ:în ziua solstiţiului de vară (21 iunie) lumina Soarelui ajungea până în fundul puţului.

Dându-şi seama că în acel moment Soarele se afla exact deasupra capului, lucru care nu se întâmpla niciodată în Alexandria (Alexandria era mai la Nord, la câteva sute de kilometri de Syene), Eratostene s-a întrebat dacă nu se putea folosi de curbura Pământului şi de distanţa Syene-Alexandria pentru a măsura circumferinţa planetei.

Desenul din figură reprezintă razele de Soare paralele care ating Pământul pe 21 iunie. În momentul în care razele pătrundeau până în fundul puţului din Syene, Eratostene a înfipt un băţ vertical în sol în Alexandria, măsurând unghiul format de băţ şi razele Soarelui. A obţinut o valoare de 7, 2°.

Să ne imaginăm că cineva care  porneşte din Alexandria şi merge în linie dreaptă, înconjurând Pământul, parcurge astfel un cerc complet (360°). Deci dacă unghiul dintre Syene si Alexandria este de 7, 2°, atunci distanţa dintre cele două locaţii este de 7, 2/360 sau 1/50 din circumferinţa Pământului.

Distanţa Syene-Alexandria măsurată de Eratostene a fost de 5000 de stadii, trăgând concluzia că circumferinţa planetei este de 250.000 de stadii.

Stadiul folosit de Eratostene avea valoarea de 185 de metri, de unde rezulta că circumferinţa Pământului este de 46.250 km, deci cu o eroare de 15% faţă de valoarea reală, cunoscută în prezent. Însă dacă am presupune că acesta a folosit stadiul egiptean (157 metri), s-ar ajunge la o valoare a circumferinţei Pământului de 39.250 km, cu o eroare de doar 2%(!).

Restul materialului pe SCIENTIA.RO

Mai multe