Elena Teodorini, prima soprană din România care a cântat la Scala din Milano
Elena Teodorini sau Elena de Morţun a fost prima cântăreaţă din România care a ajuns să cânte la celebra Scala din Milano. Când a urcat pe prestigioasa scenă, în 1880, românca avea doar 22 de ani.
Elena Teodorini a rămas în istorie drept prima soprană din România care a cântat la Scala din Milano. Deşi astăzi numele ei este mai puţin cunoscut, în epoca sa de glorie românca a fost aplaudată şi adorată nu doar în România, ci şi în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, în America Latină. S-a născut pe 25 martie 1857 la Craiova într-o familie de artişti. Elena Teodorini a fost fiica lui Theodor şi a Mariei Teodorini şi nepoata actorilor Ion Vlădicescu şi Raluca Stavrescu. Marea actriţă Aristizza Romanescu a fost verişoara ei primară.
La vârsta de şase ani, Elena Teodorini cânta la pian şi promitea o carieră artistică. La doar 14 ani a plecat să studieze la Conservatorul de la Milano, unde a făcut cursuri de canto şi pian. A avut parte de un debut timpuriu. În 1877, la doar 20 de ani a debutat ca solistă la Teatrul Municipal din Cuneo. În următorii ani a cântat în Italia şi România.
Pe cea mai râvnită scenă din lume, la 22 de ani
La doar 22 de ani, Elena Teodorini avea să urce pe cea mai râvnită scenă din lume, Scala din Milano, devenind astfel prima româncă acceptată de teatrul liric italian şi cea mai tânără solistă care urcase până atunci pe prestigioasa scenă. A interpretat rolul Margueritei din opera „Faust” de Charles Gounod. Prestaţia sa a impresionat publicul, care a aplaudat necontenit timp de 15 minute.
Ilustraţie din 1882
A continuat să cânte în România, Spania, Austria, Franţa, America Latină, Rusia, fiind ovaţionată pe marile scene ale lumii. Cariera sa pe scenă s-a oprit în 1903, când a luat decizia de a se dedica carierei pedagogice. A plecat în Brazilia şi a predat în Rio de Janeiro. A lucrat ca pedagog la Paris, Buenos Aires şi Bucureşti. Revenită în ţară, după 1908, şi-a cheltuit resursele proprii pentru a reface teatrul din Craiova, care fusese întemeiat de tatăl ei.
Pedagog în Argentina şi Brazilia
În 1909, Elena Teodorini a plecat în America de Sud. Aici a cântat şi a lucrat ca pedagog, devenind director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915. A plecat apoi în Brazilia, unde, la Rio de Janeiro, a fondat o şcoală de muzică. În România a revenit în 1922, înfiinţând la Bucureşti Academia Naţională de Lirică. A făcut o ultimă călătorie în Brazilia în 1923, organizând aici un festival festival de muzică. S-a stins din viaţă pe 27 februarie 1926.
Foto sus: Elena Teodorini, fotografiată de Antoni Esplugas (© Government of Catalonia. National Archive of Catalonia, Spain - Public Domain)